Amabasadorul Italiei în România E.S Diego Brasioli a întreprins o vizită oficială în Sibiu. Excelenţa Sa a fost însoţit de o importantă delegaţie, care acoperă toate sferele de activitate bilaterale. Este vorba de: Primo Segretario Costantino Tarducci, Dott. Luca Gentile (ICE-Agenzia), Prof. Ezio Peraro (IIC), Dott. Adrian Dimache (CCIpR), Dott. Tommaso Busini (Confindustria Romania), Dr.ssa Annalisa Ricci (SACE) şi de Corrispondente Consolare a Sibiu Avv. Italo Selleri. Astfel, au fost prezenţi în Sibiu oficiali de marcă din partea: Istituto di Commercio Estero, Istituto italiano di cultura, Camera di commercio Italiana per la Romania, Confindustria, Sace Servizi commercio estero. Dacă data de 12 mai a fost dedicată întrevederilor oficiale (cu: reprezentantul Guvernului în Teritoriu, cu preşedinte Consiliul Judeţean, primarul Sibiului şi rector Universităţii Lucian Blaga), în data de 13 mai Excelenţa Sa a avut o întrevedere cu mediul de afaceri italian. „Mi-am dorit foarte mult să vin în România, o ţară foarte interesantă, de care ne leagă o relaţie deosebită. Aşa că, de când mă aflu aici, sunt foarte bucuros să constat că ceea ce văd mi-a întrecut aşteptările”, preciza diplomatul în momentul acreditării sale, lucru certificat şi de actuala vizită , la finele căreia preciza: „Am dorit să identificăm noi oportunităţi care să ajute la intensificarea raporturilor comerciale şi culturale dintre Italia şi România. Transilvania e foarte importantă pentru investitorii italieni, e o zonă care merită să fie cunoscută mai mult de către italieni, de aceea ne dorim relaţii culturale şi turistice mai accentuate”
Cariera diplomatică
Noul ambasador al Italiei la Bucureşti, Excelenţa Sa, Diego Brasioli, a debutat în cariera diplomatică în anul 1986. Misiunile în Pakistan, Iordania, Liban, precum şi cea de consul la Los Angeles, în Statele Unite, au alternat cu activitatea desfăşurată la Ministerul Afacerilor Externe de la Roma, pe problematica Orientului Mijlociu şi Mediteranei, precum şi în calitate de şef al Biroului care se ocupă de agenda politică a G8, de antiterorism şi combaterea criminalităţii organizate. Din 2010 în 2012, a prezidat şi Comitetul Interministerial pentru Drepturile Omului.
135 de ani de relaţii diplomatice româno-italine
În decursul istorie, între popoarele celor două state sunt consemnate momente importante încă din antichitatea daco-romană. În Evul Mediu ţările române au atraşi arhitecţi, pictori şi medici iatlieni, iar cărturari români şi-au desăvârşit studiile în Italia. Astfel la Padova a studiat dreptul şi filozofia stolnicul Constantin Cantacuzino, iar Constantin Brâncoveanu l-a trimis la studii în Italia pe Gheorghe Gheorghe din Trapezunt (viitorul director al Academie Domneşti din Bucureşti). Secolul al XIX-lea reprezintă punctul de pornire al relaţiilor diplomatice. În 1838 au fost înfiinţate consulatul Sardiniei la Galaţi şi viceconsulatul de la Brăila. Conform unui raport din 1838, intrau pe Dunăre în Principate vase sarde „Câte 30 odată”, ele reprezentând aproximativ 20% din totalul vaselor care navigau pe Dunăre. Revoluţia de la 1848 a marcat o apropriere între liderii revoluţiie italiene (Giuseppe Mazzini şi Giuseppe Garibaldi) şi revoluţionarii români. Italienii au avut o mare influenţă, în special de Mazzini. Acesta era pentru Nicolae Bălcescu, „cel mai mare revoluţionar din Europa”, pentru Dumitru Brătianu, „omul secolului", pentru Ion Eliade Radulescu, „personificarea întregii gândiri italiene". Mazzini vorbea despre Brătieni, Goleşti şi despre C.A. Rosetti ca despre prietenii şi fraţii săi. În 1873, se înfiinţează la Roma, prima reprezentaţă diplomatică oficială cu caracter permanent, P.P.Carp fiind titularul acelui post. În contextul crizei orientale (1875), autorităţile intaliene au îndemnat mediul politic românesc să fie prutend. După proclamarea independenţei de stat, la începutul lui decembrie 1879, Italia recunoaşte independenţa României. Mai mult, prin telegrama diplomatică trimisă în 6 decembrie 1879 era numit contele Giuseppe Tornielli în calitate de ministru al Italiei la Bucureşti, document urmat de acreditarea agentului consular Constantin Esarcu în calitate de „Însărcinat cu Afaceri Temporale”. Între anii 1880-1945 încheiate tratate bilaterale politico-militare, consulare şi comerciale aşa cum certifică şi scrisoarea ministrului de externe Benedetto Angelor - transmisă omologului Vasile Boerescu. Un eveniment remarcabil îl consemnăm în data de 2 ianuarie 1880, când prin Decret Regal Nicolae Kretzulescu era numit trimis extraordinar şi minitru plenipotenţiar al României la Roma, fiind înlocuit în 1893 de Alexandru Lahovary. În cursul anului 1895 Regele Umberto îl numeşte pe marchizul Emanuel de Beccaria în calitate de ministru al Italiei la Bucureşti. Şirul curieratului diplomatic este foarte activ. Un exemplu ne este oferit de consemnarea călătoriei neoficiale întreprinsă în Italia (1910) de Brăteanu şi a convorbirilor referitoare la chestiunea balcanică. O nouă filă se consumă în anul 1911 când Constanin Diamandy este trimis în misiune diplomatică la Roma, document contra semnat de „Minsitur al Afacerilor Externe-Titu Maiorescu”. La finele războiului Italia sprijină lupta românilor pentru desăvârşirea unităţii statale, prin unirea Transilvaniei cu Regatul României. În sperioada interbelică relaţiile româno-italiene prind noi dimensiuni. În 1921 se deschide Camera de Comerţ româno-italiană de la Milano, se semnează un pact de amiciţie şi colaborar în 1925, se inaugurează lucrările de construcţie ale Institutului Academic Român. Peste nouă ani se semnează un tratat de comerţ şi navigaţie, reînoit în 1934. Notabile sunt şi demersurile lui Nicolae Iorga pentru inaugurarea Casei Române de la Veneţia. Nu putem neglija vizitele diplomatice printre care şi cea a minitrului Constantin C. Giurescu din 1940. În fine, din acest periplu mai amintim decretul din anul 1964 privitor la ridicarea Legaţiei României la rang de ambasadă. După instaurarea comunismului în România relaţiile au fost fireşti şi stabile iar după revenirea României în spaţiul valorilor democratice relaţiile au fost întărite şi au primit noi coordonate bilaterale în interiorul Uniunii Europene




Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică:
Nr. crt.
Data întreruperii
Localitatea/Adresa
Intervalul orar
1
24.03.2025
SEBESUL DE SUS, str....
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică:
Nr. crt.
Data întreruperii
Localitatea/Adresa
Intervalul orar
1
24.03.2025
SEBESUL DE SUS, str....
La începutul acestei săptămâni, în cadrul unei ședințe extraordinare, Consiliul Local Mediaș a aprobat bugetul local al municipiului pentru anul...
La începutul acestei săptămâni, în cadrul unei ședințe extraordinare, Consiliul Local Mediaș a aprobat bugetul local al municipiului pentru anul...
Filmul documentar despre viața și literatura Anei Blandiana, „Între tăcere și păcat”, de Diana Nicolae, va fi proiectat la Astra...
Filmul documentar despre viața și literatura Anei Blandiana, „Între tăcere și păcat”, de Diana Nicolae, va fi proiectat la Astra...
La inițiativa Direcției de Asistență Socială (DAS) Mediaș și a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Sibiu,...
La inițiativa Direcției de Asistență Socială (DAS) Mediaș și a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Sibiu,...
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică:
Nr. crt.
Data întreruperii
Localitatea/Adresa
Intervalul orar
1
20.03.2025
MEDIAS, str. Plopului partial
08:00 -...
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică:
Nr. crt.
Data întreruperii
Localitatea/Adresa
Intervalul orar
1
20.03.2025
MEDIAS, str. Plopului partial
08:00 -...