Tribuna
PNL
Veşnică aducere aminte celui care a fost Emanuil Gojdu
Veşnică aducere aminte celui care a fost Emanuil Gojdu

În contextul ”Anului comemorativ al filantropilor ortodocşi români”, la iniţiativa Arhiepiscopiei Sibiului şi a Fundaţiei „Emanuil Gojdu”, în Catedrala Mitropolitană ”Sfânta Treime” din Sibiu, a fost oficiată o slujbă de veşnică pomenire. Ne referim la Emanuil Gojdu, ilustru avocat şi patriot ardelean. Slujba religioasă a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi. În Catedrala mitropolitană din Sibiu au răsunat rugăciunile înălţate către Dumnezeu pentru odihna veşnică a celui care a lăsat moştenire averea sa imensă pentru ajutorarea tinerilor ortodocşi. „După trecerea lui Emanuil Gojdu la cele veşnice, Sfântul Ierarh Andrei Şaguna, ocrotitorul nostru, a hotărât ca ziua aceasta să fie serbată în toată Biserica din Ardeal printr-o pomenire specială. Emanuil Gojdu (n.n. prin Fundaţia care îi poartă numele) prin vestitul testament, a lăsat toată averea sa unei slujiri îndelungate, stabilind burse pentru tinerii ortodocşi din Ardeal”, a subliniat ierarhul, continuând: „ Dumnezeu să-i primească darul său, iar noi să continuăm voinţa filantropului. Nu este uşor în momentul în care primele forme legale care trebuiau făcute nu au fost împlinite de cele două părţi, română şi maghiară. Parlamentul român a aprobat statutul şi ceea ce a propus Gojdu, dar cel ungar a mai aşteptat. Acum, în Budapesta, un apartament dintr-o clădire din cele cinci clădiri este folosit de Biserica Ortodoxă din Ungaria. Acolo este o capelă. Noi am primit două case în Oradea, un spital în oraşul Cluj care este în proprietatea noastră. Spitalul este în folosinţa statului. Vom vedea mai departe ce va mai fi. Mulţi dintre patrioţii noştri contemporani care au stat alături de noi şi ne-au rugat şi au insistat să facem ceva ca această moştenire, care nu este nici a Bisericii Ortodoxe Române, nici a Statului român, sau maghiar, ci a tineretului nostru din Ardeal, să fie lucrativă Ne-au rugat să se împlinească voinţa filantropului. Ca atare Fundaţia Gojdu din Sibiu a fost înfiinţată şi nerecunoscută în toată valoarea şi importanţa ei, ca moştenitoare a testamentului lui Gojdu. După insistenţele noastre, depunând un exemplar autentificat din testamentul lui Gojdu s-a reuşit să se recunoască Mitropolitul Ardealului ca preşedinte al Fundaţiei Gojdu. Mai departe vor urma alţi paşi. Cu ajutorul şi sprijinul statului român Fundaţia Gojdu urmează să ia legătura cu statul maghiar pentru identificarea resurselor minimale, dar şi pentru a evalua corect, în armonie cu forurile internaţionale, mărimea colosală a acestei moşteniri. Sperăm ca Bunul Dumnezeu să binecuvânteze continuarea acestei lucrări deosebite a celui mai mare filantrop român pentru românii din Ardeal”, a mai spus ierarhul. După slujba religioasă, reprezentanţii Fundaţiei Gojdu au depus o coroană de flori la bustul din Parcul „ASTRA” din Sibiu al marelui filantrop.

 





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Food will win de war

Publica anunturi

Palatul Brukenthal Avrig

management dirigentie inofrmare

Vacanta Eurotrip
info
Licitatie publica

accentmedia