Tribuna
Unirea românilor - văzută de profesorul Ioan Bogdan - într-o carte unicat
Unirea românilor - văzută de profesorul Ioan Bogdan - într-o carte unicat

Prima şi singura carte de Istoria Unirii Românilor, existentă în România, a fost scrisă în urmă cu 80 de ani de către marele om politic, patriot, academician, istoric din zona noastră, a Sibiului, Ioan Lupaş.

Culmea surprizei: cartea abordează unirea ca şi noi, ca un proces istoric continuu, nu secvenţial (Unirea lui Mihai Viteazul, Unirea lui Alexandru Ioan Cuza şi Unirea de la 1 decembrie 1918) ca toţi ceilalţi, ci ca un fenomen peren, început cu  Unirea făcută de Burebista şi Decebal şi încheiat cu Unirea de la 1 Decembrie 1918.

Regret, zice profesorul Ioan Bogdan, că din motive pe care nu le cunosc, dar le bănuiesc a fi legate de comanda Casei Regale care a solicitat cartea, Ioan Lupaş nu a abordat prima Unire, realizată de Burebista şi Decebal.

Culmea ruşinii, însă, este aceea că în 80 de ani nu s-a găsit nimeni să reediteze cartea (nu să o copieze) şi că nici până în preajma Centenarului Marii Uniri nu s-a găsit nimeni din Statul Român să o reediteze ca să ajungă în cât mai multe case de români. 

Văzând această situaţie impardonabilă şi având baza informaţională de la recenta noastră carte "Datoria, Onoarea şi Bucuria de a fi Român la Centenarul Marii Uniri”, am purces noi la crearea şi editarea acestei Cărţi. Ea are în jur de 500 de pagini, şi va fi realizată într-o formă grafică atractivă. 

Pentru a stabili împreună cu dumneavoastră tirajul acestei lucrări unicat, vă propunem să vă înscrieţi pe o listă de prenumărare - apelând telefonul 0269/21.12.81, între orele 9-15 (de luni până vineri).

Cartea profesorului Ioan Bogdan va apărea în jurul datei de 15 noiembrie a.c.






comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
adi eco

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Cartuse toner, unitati cilindru
Licitatie publica

ACCENT MEDIA