FITS 2022
Tribuna
Citite, auzite
"Un prost găseşte întotdeauna unul mai prost care să-l admire"
N. I. DOBRA
593 vizualizari

Nu ştiu dacă în Franţa mai este de actualitate scriitorul, istoricul, moralistul Nicolas Boileau (1636-1711), deşi, la vremea lui, a fost în mare vogă. Din opera lui am reţinut câteva panseuri de actualitate: "Fiţi pentru voi înşivă un critic sever; Vreţi dovada că toţi greşim? Toţi vrem creioane cu gumă; Un prost găseşte întotdeauna unul mai prost care să-l admire; Înainte de a scrie, învaţă să gândeşti". Cei "vechi" erau mai deştepţi sau mai şcoliţi decât cei de azi? * "Micul unsuros şi fierbinte, primit pe cartonul care se îmbiba de grăsime, alături de o baltă de muştar şi de o chiflă tare ca piatra, mi se pare şi acum simbo­lul loisir-ului din perioada comunistă la 1 Mai". Adina Popescu bagatelizează un eveniment pe care românii îl aşteptau cu nerăbdare, având două zile libere şi ieşind în peisaj cu familia şi prietenii, pentru câteva ore rupţi de realitatea cenuşie, stereotipă. * Într-o emisiune tv, Mircea Dinescu ne-a avertizat ca s-a întors la armele lui din tinereţe: versurile, şi că ne va surprinde cu un volum "inspirat". Abia-l aştept să văd dacă politica şi revoluţia nu l-au tâmpit! * În revista pe care o păstoreşte, Nicolae Manolescu scrie un eseu pe post de editorial intitulat "Eminescu, deţinut politic şi asasinat?!" De data asta trebuie să fiu de acord când spune că sunt aiureli scenariile inventate de cei care zic că Eminescu a fost asasinat. Merg, în continuare, pe Istoria literaturii române a lui G. Călinescu, documentată, obiectivă şi plăcută la vedere! * Ştiţi ce-mi place la aceşti analişti, comentatori, psihanalişti şi alte baragladine apărute după '89? Că încearcă să ne convingă de ceva în care ei în­şişi nu cred: că a fost dictatură în timpul lui Ceauşescu, foamete, mizerie, incultură, mortalitate, corupţie... Păi, eu, tot timpul, dacă deschid televizorul, nu aud şi nu văd altceva. Păi, atunci, care-i deosebirea între dictatura aia şi democraţia asta, că nu mai înţeleg nimic?! * Recent, a apărut o carte care vrea să fie de succes: "Cazul Ponta. Reconstituirea celui mai infam plagiat din istoria României" (Editura Humanitas, 2022), autoare fiind ziarista "de investigaţii" Emilia Şercan. Nu ştiu pe cine mai interesează plagiatul lui Ponta, despre care s-a scris şi vorbit la nesfârşit, mai ales că insul s-a cam retras de pe scena politică.* Pe vremea societăţii socialiste, nici în liceu şi nici chiar în facultatea de filologie, nu s-a vorbit prea mult despre Mihai Eminescu, ziaristul politic. Habar n-am de ce, fiindcă acum, când îi citesc articolele, îmi dau seama că multe din subiectele şi te­mele abordate sunt de strictă actualitate, analizele lui fiind de bun simţ, chiar dacă E. Lovinescu îl acuza că visa să ne întoarcem la vremurile pârcălabilor. De fapt, Eminescu făcea adesea o comparaţie între societatea românească din trecut şi cea din timpul său, în care "lipsa de cultură adevărată e egală cu lipsa de moralitate, în sensul cel mai înalt al cuvântului". La unison cu el, aş putea spune acelaşi lucru despre actuala societate.





comentarii
1 comentarii

Spaima plagiatorilor, Emilia Sercan, a studiat jurnalismul la ID la Facultatea de Litere, Istorie si Jurnalistica din Sibiu, Univ. L. Blaga. Tare mi-ar placea sa-i citesc teza ei de licenta!
17.05.2022 13:52
Din aceeasi categorie
SEVIS

Campanie de comunicare

Turul ciclist al Sibiului

A.D.I. Eco Sibiu
VISA MEDICA
Compa
Licitatie publica

EVENIMENT TV

ACCENT MEDIA