Tribuna
ULTIMA ORĂ: Risc de avalanşă în Munţii Făgăraş

Riscul declanșării de avalanșe în Munții Făgăraș este mare, gradul de pericol fiind de 4 pe o scală de la 1 la 5, accesul la cabanele din zona turistică Bâlea Lac fiind posibil doar cu telecabina. "Urmare a creşterii riscului de producere a avalanşelor în munţii Făgăraşului, conform buletinului nivo-meteorologic emis de către Administraţia Naţională de Meteorologie şi a prognozei meteo pe următoarele zile, Serviciul Public Judeţean Salvamont Sibiu şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu, sunt în măsură să anunţe că riscul declanşării de avalanşe în Munţii Făgăraş este mare, respectiv gradul 4 pe o scală de la 1 la 5, nivel de risc care se va menţine şi în zilele următoare”, se arată într-un comunicat de presă al ISU Sibiu şi Salvamont Sibiu.
Pentru prevenirea accidentelor montane, turiştii nu ar trebui să efectueze ascensiuni pe traseele turistice superioare cabanelor din zona de nord a munţilor Făgăraş şi deasemenea să evite practicarea sporturilor de iarnă în această zonă.
În zona turistică Bâlea Lac, accesul la cabane se poate face doar cu telecabina de la Bâlea Cascadă, iar în căldarea glaciară a lacului Bâlea deplasările se vor efectua respectând toate condiţiile impuse de perioada în care riscul de avalanşă rămâne ridicat.
Salvamontiştii recomandă turiştilor amatori de sporturi de iarnă să respecte recomandările patrulei din zonă. "Turişti care doresc să practice sporturi de iarnă în această zonă sunt rugaţi să solicite informaţii şi să respecte recomandările patrulei Salvamont aflată în zonă. Recomandăm turiştilor care se deplasează în zona montană să fie echipaţi specific perioadei de iarnă şi, de,asemenea, să aibă echipament de salvare din avalanşă (sondă de avalanşe, lopată de zăpadă, dispozitiv electronic de căutare în avalanşă)”, se mai arată în comunicat.



comentarii
1 comentarii

Incepe sarabanda comunicatelor mincinoase date de Salvamont ca sa nu aiba ei nicio treaba.Meteo a dat RISC DE AVALANSA DE GRAD 3 si NU DE GRAD 4 dar cei de la Salvamont, ca sa-si asigure linistea si confortul, mai pun si ei un grad.Ca tot sunt PLATITI DIN BANII NOSTRI!
Cetateanul revoltat
11.12.2012 19:16
Din aceeasi categorie
Muzeul Astra

SEVIS

Vacanta Eurotrip
info
A.D.I. Eco Sibiu
EVENIMENT TV
Comunicat Carmangeria Imperial final
Licitatie publica

accentmedia