Tribuna
ULTIMA ORĂ: A intrat cu TIR-ul in doua case
ULTIMA ORĂ: A intrat cu TIR-ul in doua case

Ploaia din timpul noptii si viteza au dus la un accident grav in MIercurea Sibiului. Un TIR încărcat cu material lemnos a ajuns de pe Drumul Naţional 1 in casa oamenilor. Una dintre case a fost grav avariata, iar alta va trebui si ea consolidata, mai ales că nu e prima dată când se întâmplă astfel de evenimente în zonă. Şoferul TIR-ului a fost scos din fiarele cabinei cu ajutorul vecinilor, dar şoferul de rezervă a rămas captiv între TIR şi peretele uneia dintre case. Pompierii SMURD au muncit aproape patru ore pentru a-l scoate teafăr din maşină. "Am auzit bubuitura, am ieşit afară şi am venit cu o rangă să ajutăm să scoatem şoferul afară. Am desfăcut uşa, l-am scos afară, a plecat cu Salvarea la Sibiu, dar a rămas băiatul acolo prins. Am crezut că e la mine în casă, că am avut şapte accidente aici la mine în faţa casei. Cred că ori a adormit, ori a venit cu viteză mare", a spus Petre Comorodean, unul dintre vecinii familiei care s-a trezit în prag de iarnă că trebuie să renoveze casa.
Adrian Sinea spune că s-a născut din nou, după ce aproape că s-a trezit cu TIR-ul în casă. Dormea în camera de la drum şi doar norocul a făcut ca TIR-ul să nu se oprească în camera unde dormea el. Doar o parte din poartă a fost lovită. "Am dormit şi m-am trezit cu o bubuitură şi o sperietură de nu vă pot spune.  Devastator! Eu dormeam în camera din faţă şi fetele dormeau într-o cameră mai în spate. Am avut noroc", a spus omul.
ŞI familia Presecan a avut noroc. Deşi ambii soţi dormeau, de obicei, în camera spulberată de TIR, duminică noaptea au dormit într-o bucătărie din spate, pentru că tocmai se pregăteau să plece de la MIercurea Sibiului, la Sibiu, unde locuiesc pe timpul iernii. "Am dormit şi la ora ora 1 şi cinci minute am auzit o bubuitură. Când am ieşit afară era praf, praf! Nu am văzut nimic! Când am ajuns la poartă, am vazut că e dărâmat tot, poarta cea mare a venit peste maşină, partea din faţă este praf. Totul se întâmplă din cauza vitezei. Vin cu 80, cu 100 de kilometri aici în curbă şi de-aia", a spus Ilie Presecan, cel care a avut cele mai mari pagube de pe urma accidentului.

Descarcerare, aproape patru ore

Abia în jurul orei cinci dimineaţa, pompierii au reuşit să îl scoată pe şoferul de rezervă, care era prins între cabină şi peretele casei.În tot acest timp, bărbatul a fost asistat continuu de paramedici şi medici SMURD, care au încercat să îl liniştească şi să îi aline durerea. Acesta a reuşit să comunice tot timpul cu salvatorii, ceea ce l-a făcut să se simtă mai în siguranţă. "Pacientul prezintă un traumatism toracic sever prin strivire. Este conştient şi stabil din punct de vedere hemodinamic şi respirator. Prezintă traumatisme ale membrelor inferioare, unul dintre picioare a fost, practic, prins între cabina tirului şi colţul casei, din acest motiv a durat atât de mult descarcerarea. Celălalt pacient, şoferul tirului este policontuzionat, dar stabil", a spus Mirela Bădescu, medic SMURD.
POliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate ce a dus la producerea accidentului. "Conform primelor cercetări, autotractorul înmatriculat în Bucureşti, în timp ce se deplasa pe DN 1 cu direcţia de mers Sebeş spre Sibiu, la kilometrul 345 + 650 de metri, într-o curb[ uşoara la stânga a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasarea şi s-a răsturnat în şanţul din dreapta, intrând în coliziune cu două imobile. A rezultat rănirea a două persoane în urma impactului", a spus insp. principal Vasile Tudor, din cadrul Serviciului Rutier Sibiu.




comentarii
10 comentarii

Terminati odata autostrada!
!
25.11.2013 09:13
Care este viteza permisa in sectorul de drum cunoscut de zeci de ani predispus accidentelor de acest fel.
condcator auto
25.11.2013 09:46
Blestemul padurilor se rasfringe si asupra celor nevinovati OPRITI MACELUL PADURII.
s
25.11.2013 10:21
Se grabea sa ascunda materialul lemnos ce era de furat.
Sacalul
25.11.2013 10:25
Viteza permisa in acea zona este 216 km/h la autoturisme si 196 km/h la camioane.
Scuipatul lui Procust
25.11.2013 12:01
il doare in discu de ambreiaj ca avea doar cauciucuri de iarna si lemnele sunt usoare.sigur avea incarcatura minima admisa de domnii de la ARR!saracii proprietari ca trebuie sa si refaca locuintele pe banii lor ,firmele de asigurari sunt facute doar sa se umple de bani,iar tu platitorule de taxe,du te in tribunal sa ti recuperezi paguba!
cz codreaNU
25.11.2013 14:19
Lua-i-ar dracu să-i ia pe toti tiristii, imi doresc sa crape toti in chinuri, dar fara sa ia cu ei si oameni nevinovati. Nu o data am avut conflicte cu ei in trafic fiindcă nu le convine cand cineva in fata lor respecta legea. Astia si cu taximetriștii ar trebui sa crape in chinuri cumplite sau sa ramana paralizati pana la adanci batraneti sa simta toata viata gustul prostiei de care dau dovada.
Matrafoxat
25.11.2013 17:01
MAI MATRAFOXAT TU TE VEZI CE SCRI?
A
25.11.2013 21:32
codreanule ..... nush cum sa iti spun dar daca as pune ghiara pe tine direct sub motrica te-as baga.....tu iti dai seama ce vorbestii sa nu ma apuc eu sa te blestem dar te-as blestema umpic fata in fata ca asa virtual vad ca esti bun rau ....
alex
25.11.2013 22:43
tu sti doar sa injuri ,ca esti plin de ulei pe moaca
pt ala
25.11.2013 23:33
Din aceeasi categorie
Tribuna

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
ARTMANIA
Licitatie publica