Comisie locală pentru prevenirea separării copilului de familie

De puțin timp, în Tălmaciu a fost demarată procedura pentru crearea Structurii comunitare consultative pentru prevenirea separării copilului de familie. Consiliul Local al orașului Tălmaciu a aprobat înființarea acestei structuri în cadrul ultimei ședințe ordinare, prin aceeași hotărâre fiind însușit și Regulamentul de organizare și funcționare al acesteia.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Conform prevederilor hotărârii legislativului local, pentru organizarea și coordonarea activității Structurii comunitare consultative pentru prevenirea separării copilului de familie la nivelul orașului a fost desemnată Ligia Călăraș, reprezentanta Direcției de Asistență Socială din cadrul Primăriei Tălmaciu.

Structura comunitară consultativă pentru prevenirea separării copilului de familie este un organ de specialitate aflat în subordinea Consiliului Local Tălmaciu, fără personalitate juridică. Aceasta a fost înființată prin în baza Legi nr. 156/2023 privind organizarea activității de prevenire a separării copilului de familie, cu scopul de a sprijini activitatea de asistență socială, prin creșterea calității vieții familiilor aflate în impas financiar sau a copiilor privați de o îngrijire și educație adecvată.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Recent înființata structură va contribui la identificarea nevoilor și resurselor comunității locale, în vederea soluționării problemelor sociale privind drepturile copilului și a familiilor cu copii aflate în situații de vulnerabilitate și va formula propuneri autorităților competente (prin informare, sfătuire, acompaniere, mediere, recomandare), astfel încât serviciile sociale oferite să fie cât mai eficiente și integrate. Organismul nu se substituie competențelor Direcției de Asistență Socială Tălmaciu în domeniul protecției copilului și nu este furnizor de servicii sociale.

Solidaritatea socială, unicitatea persoanei, confidențialitatea, nediscriminarea, respectarea și promovarea cu prioritate a interesului superior al copilului, respectarea demnității copilului și a persoanei și legalitatea sunt, conform regulamentului de organizare și funcționare, principiile în baza cărora se va desfășura activitatea acestei structuri.

Același regulament mai prevede că structura va fi formată din 6 membri, pe lângă șeful serviciului public de asistență socială din aceasta făcând parte un reprezentant al unei instituții de învățământ, un medic de familie, un poliţist din cadrul Poliției Locale Tălmaciu, un preot sau un reprezentant al unui cult religios recunoscut, precum și un consilier local.

Consiliul Local al orașului Tălmaciu va adopta o hotărâre prin care va aproba componența nominală a structurii.

Autor
17 mai 2024 la 07:40
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Mihai POP
acum 1 oră
Sibianca Ghizela Vonica a câștigat „masters”-ul de alergare montană de a Stâna de Vale
Sâmbătă, 5 iulie, a fost o zi cu adevărat bună pentru Ghizela Vonica. Prezentă la Campionatul Național de...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 5 ore
Românii par a nu mai dori intermediari pentru vacanţe. Aproape jumătate îşi rezervă direct transportul și cazarea
Un studiu realizat de către Reveal Marketing Research pentru evidenţierea principalelor comportamente și criterii de decizie ale românilor...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 5 ore
Motociclistă accidentată pe Şoseaua Alba Iulia
IPJ Sibiu informează că polițiștii rutieri au intervenit la un accident produs pe Șoseaua Alba Iulia. Polițiștii au...
Actualitate
1 min de citit
Autor Mihai POP
acum 6 ore
Ghidul Michelin: Muzeul Astra – Locul I în topul muzeelor din România. Brukenthal ocupă locul IV
Noua ediție a Ghidului Verde Michelin dedicată muzeelor și turismului cultural din România plasează Muzeul Astra din Sibiu...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 6 ore
(UPDATE) Matthew Riccitello, favorit la câștigarea Turului Ciclist al Sibiului după ce trece al doilea linia de sosire la Păltiniș Arena
Americanul are acum 66 de secunde în clasamentul general în fața lui David De La Cruz, iar Turul...
Actualitate
5 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 7 ore
Construiești o casă? Hai azi la Ravago și pornește cu dreptul!
Cei care își doresc o locuință construită bine, cu materiale de calitate și soluții moderne, mai au astăzi...
Actualitate
2 min de citit
acum 9 ore
Accident lângă Avrig: O autoutilitară a lovit un pieton
Sîmbătă, polițiștii rutieri au intervenit, în urma unui apel la 112, la un accident produs pe DN 1,...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Video/ Pregătiri intense pentru prima seară la Festivalul „Bujorul de Munte”. Drumeţie, mâncare tradiţională şi proiecţie de film
Vineri după-amiază, Gura Râului a intrat în atmosferă de sărbătoare. Festivalul "Bujorul de Munte", eveniment așteptat atât de...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 zi
“Litoralul Sibiului” de la Lacul lui Binder. De succes local dar prea sărac în oferte pentru a se vorbi de turism
Sibiul are şi el mini-litoralul său, în afară de "standardul" Ocna Sibiului, care este altceva şi care mai...
Actualitate
10 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 zi
Bărbat şi femeie, daţi dispăruţi. Au plecat în Cehia şi nu au mai dat niciun semn
Poliţiştii sibieni caută un bărbat și o femeie în vârstă de 56 de ani, care au plecat de...
Actualitate
1 min de citit
acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalulorar   1 08.07.2025 NEMSA, strada PRINCIPALA partial 08:00...
Actualitate
1 min de citit
acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalulorar   1 07.07.2025 PROD, strada PRINCIPALA partial 09:00...
Actualitate
1 min de citit