Tribuna
Talentul copiilor - în imagini

"Spre Europa prin terapii comportamentale 2010" este calendarul care urmează să fie prezentat publicului la Biblioteca Judeţeană Astra Sibiu. Lansarea va avea loc miercuri, 9 decembrie, începând cu orele 11, la Serviciul Carte pentru Copii şi Tineret, aflat la etajul I, în Corpul B al instituţiei sibiene. Calendarul cuprinde reproduceri după desenele realizate de copiii de la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă nr.2 Sibiu. Pe lângă imaginile care prezintă viziunea celor mai tineri dintre noi asupra vieţii, a sărbătorilor creştine şi a anotimpurilor, calendarul cuprinde cele mai importante proiecte ale Serviciului Carte pentru Copii şi Tineret gândite pentru anul 2010. Mai mult, organizatorii evenimentului vor profita de moment pentru a deschide şi expoziţia "Imagini de iarnă".

Copii pictori

Iubitorii lecturii care vor trece în această perioadă pragul Bibliotecii Judeţene Astra Sibiu vor avea ocazia să pătrundă în lumea copilăriei, prin intermediul vederilor şi pliantelor editate şi tipărite de instituţia sibiană, sub titlul "Copii pictori". Din aceeaşi serie face parte şi pliantul "Ochii ce zidesc frumuseţe", care îşi propune-alături de vederi- să stimuleze sensibilitatea copiilor faţă de frumos şi să-i încurajeze să îl făurească. Lucrările cuprinse în tipărituri le aparţin elevilor cu deficienţe de auz de la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă nr.2 Sibiu, conduşi de Maria Crişan. Dacă acum pliantul cu desene urmează tema "Portrete", următoarele vor fi alcătuite după ciclurile "Anotimpuri", "Tradiţii" sau "Natură".



comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Abonamente

Filarmonica de Stat Sibiu

EVENIMENT TV
visa medica
Tribuna
TURSIB