Tribuna
PNL
Sibielul, mai bogat cultural şi turistic
Andra MARINESCU
1716 vizualizari
*Un plus de valoare, dar şi dezvoltarea culturii şi turismului îşi doresc să aducă Asociaţia pentru Tranziţie Urbană, Ordinul Arhitecţilor din România şi Fundaţia Heritas, în perioada 18-19 octombrie în satul Sibiel.*
Simpozionul "Teritoriu şi cultură construită: Politici publice şi iniţiatica privată", din cadrul proiectului "Viva Eastpart", organizat în satul Sibiel, îşi propune să ridice potenţialul cultural şi turistic de aici. Evenimentul este dedicat administraţiilor locale, corpurilor profesionale, organizaţiilor care desfăşoară proiecte de dezvoltare locală şi factorilor interesaţi de această regiune. "Simpozionul îşi propune continuarea discuţiei pe tema construirii în mediul rural, începută cu prilejul concursului de arhitectură pentru amenajarea spaţiului public din centrul satului Sibiul, finalizat în luna februarie anul acesta. Atenţia va fi îndreptată către teritoriu, cultură şi patrimoniu, fiind explorate metodologii şi instrumente de dezvoltare durabilă", spun organizatorii. Evenimentul se va bucura şi de participarea reprezentanţilor municipalităţii şi ai administraţiilor locale, cât şi a unor experţi din Austria şi Italia care vor prezenta proiecte de succes implementate în aceste ţări. Acestor prezentări le vor urma atelierele de lucru în care primarii, arhitecţii şi urbaniştii vor dezbate provocările în domeniul amenajării spaţiilor publice rurale, utilizarea documentaţiilor de planificare urbană şi amenajare teritorială. Workshop-urile au scopul de a identifica nevoile şi priorităţile regiunii şi a unor direcţii de acţiune şi colaborare, aici punându-se în discuţie şi pactul local pentru conservarea patrimoniului cultural şi natural şi revitalizarea satelor şi oraşelor de pe Valea Hârtibaciului. Deschiderea oficială a simpozionului va avea loc vineri, ora 10, la Sibiel, când vor lua cuvântul Horaţiu Răcuciu, primarul oraşului Sălişte, Vera Marin, preşedinte ATU, şi Gabriel Roşca, preşedinte OAR Sibiu-Vâlcea. Cea de-a doua zi a evenimentului va oferi un tur ghidat al proiectelor de succes desfăşurate în zonă, când vor fi vizitate localităţile Hosman, cu Moara Veche, casa tradiţională şi moara refuncţionalizată, Biertan, site UNESCO, şi Saschiz, bucătăria comunitară. Simpozionul va lua sfârşit sâmbătă la ora 17, când se va reveni în Sibiel şi va avea loc închiderea oficială.



comentarii
6 comentarii

Si unde se va desfasura simpozionul?La Pensiunea Mioritica? Acuma ii numai bun drumul de vizitat dupa atitea ploi.Sau oaspetii sunt dusi cu ochelari de cal ?
Sacalul
18.10.2013 08:16
Cica in Sibiel isi are inceputurile Turismul Rural dar daca vrei sa ajungi in Crint vei fi obligat sa treci si sa incerci baltile si noroaiele din a doua jumatate a satului care nu stiu daca mai apartine de ORASUL SALISTE ce este condus de cel mai FRUMOS primar din Romania ,frumos si atit ca tot la nivel de creion a ramas.
Carcotasul
18.10.2013 09:58
Zicea Nelu Constandel
Mai era primar creionel?
Carandas
18.10.2013 12:00
Mai organizati astfel de evenimente ca deja s-au inrosit firele de telefon in zona ,nu mint intrebatii pe cei de la ROMTELECOM ei fiind singurii ce va pot informa despre interventia avuta deja azi de dim in Sibiel.
Relu Pau
18.10.2013 12:47
concetatenidin Sibiel sa fim multumiti acum ca am inchitit minciunile primarului Horatiu Racuciu , nea promis si nu a facut nimic, ma mir ca mai are curaj sa vina in Sibiel la chefuri, dar invitatii care stau la masa cu el si baiatu popi din sat nu stiu cat pot mintii acesti indivizi, noi neam lamurit acum si poate asa ne trebuie ca pe cei care au facut cele mai mari investitii in sat iam injurat si dispretiut.
de pe rau
18.10.2013 18:23
Critici voi, cu flori desarte,
Care roade n-ati adus
E usor a scrie versuri
C
eu
23.10.2013 12:59
Din aceeasi categorie
Food will win de war

Publica anunturi

Palatul Brukenthal Avrig

management dirigentie inofrmare

Vacanta Eurotrip
info
Licitatie publica

accentmedia