Şezătoarea şezătorilor ”Hai cu lucrul la Avrig!”

Acasa >

Articol

Grupuri ce reprezintă şezători tradiţionale din mai multe judeţe ale ţării şi-au dat întâlnire, din nou, la Avrig, unde vor participa la cea mai mare întâlnire de acest fel organizată în ţara noastră. şezătoarea şezătorilor ”Hai cu lucrul la Avrig! – Poveşti din lada de zestre” se va desfăşura sâmbătă, 29 aprilie, începând cu ora 9.30, la Sala ”Pavilion” a Casei de Cultură a oraşului Avrig.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Aceasta va fi cea de-a cincea şezătoare a şezătorilor organizată la Avrig, ideea organizării acestui fel de întâlniri aparţinând ”şezătorii din Bibliotecă”, grupul avrigean ce, în urmă cu mai bine de un deceniu, a revitalizat şezătoarea, într-o formă uşor adaptată, devenind astfel model de bună practică pentru grupuri similare din multe locuri ale ţării.
”A cincea ediţie a şezătorii şezătorilor de la Avrig vă aşteaptă, dragi doamne şi domnişoare, în 29 aprilie, la Sala ”Pavilion”. Tema întâlnirii din acest an este "Poveşti din lada de zestre", căci fiecare mândră lucrare a mâinilor harnice duce cu ea şi o poveste. Că e cu lacrimi sau cu zâmbete, cu dor sau cu bucurie călătoare, cu drag sau cu iertare, cusătura sau ţesătura poartă în ele crâmpeie de suflet şi poveşti care le dau valoare de cronici. şezătorile sunt primul cadru în care aceste poveşti prind viaţă. Vom povesti despre simbolistica pieselor de port în etapele de vârstă şi stare civilă şi-i vom cânta "Boaghea" miresii, ca să ştim de ce se pun sarmale la nuntă”, ne informează Maria Grancea, coordonatoarea şezătorii.
De la întâlnirea şezătorilor din ţară nu va lipsi nici cântecul popular şi jocul, astfel încât şezătoarea să fie completă, programul artistic urmând a fi asigurat de prietenii dragi din Grupul "Doruri Sibiene" şi Ansamblul "Purtata Avrigului". Alături de ei, invitaţi speciali vor întregi atmosfera prin cântec şi joc.
Din programul acestei şezători a şezătorilor nu va lipsi prezentarea de carte, activitate deja obişnuită pentru întâlnirile de acest fel, alături de o expoziţie de fotografie în care, prin intermediul câtorva sute de fotografii, participanţii vor face cunoştinţă cu Avrigul şi avrigenii de altă dată…
Organizatorii întâlnirii promit şi alte surprize, astfel că se întrevede o ediţie de excepţie, cu multe momente memorabile.

28 martie 2023 la 20:05

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Nedeia Dicu
acum 55 minute
Doi medici noi, la Spitalul de Pneumoftiziologie. Ce specializări au
Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu are doi noi medici pneumologi specialiști care se alătură colectivului pentru a crește calitatea...
Actualitate
3 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 1 oră
Vremea încă e capricioasă în zona alpină a Munților Făgăraș, iar Transfăgărășanul rămâne închis între Bâlea Cascadă și Bâlea Lac
În ciuda eforturilor depuse zilele trecute de drumari, care au acționat pentru îndepărtarea stratului de zăpadă încă existent...
Actualitate
1 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 1 oră
Strada Gheorghe Pop de Băsești din Mediaș, gata pentru reluarea circulației
Lucrările pe strada Gheorghe Pop de Băsești din municipiul Mediaș sunt aproape gata, joi, 8 mai fiind turnat...
Actualitate
2 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 1 oră
Primarul Mediașului contraatacă: nimeni nu le va lua locuințele medieșenilor
Anunțul municipalității medieșene privind izolarea termică a încă unui bloc din oraș a fost un bun prilej pentru...
Actualitate
3 min de citit