Sibianul Walter Johrend a revenit din Germania cu un nou volum de poezii, în ciuda virusului care bântuie prin lume, "Deşert" (Editura Armanis, 2020). Neavând prefaţă, autorul a ţinut să facă, pe coperta a patra, unele precizări satirico-umoristice, din care citez cu plăcere: "Cine mai scrie astăzi prefeţe în oraşul universitar cu sergenţi majori doctoranzi, cu popi fustangii de toate credinţele, cu lăcaşuri de cultură învelite în folii de plastic, unde se acordă premii de excelenţă crâşmăriţelor şi se primesc noi membri în clubul roţilor pătrate, fără a cere măcar 10 euroi pe pagină, nu poate trăi fericit din pensia de fost profesor şi amant al inspectoarei de speciali­tate.

Prefeţele costă, nu numai bani, ci şi suportarea puerilismelor critice ale prefaţatorilor, subliniate la festivităţile chefurilor de lansare prin fraze academice, citate, trimiteri aiurea în literatura universală şi etalări ale propriului ego în oglinda pupilelor fe­minine, revărsate dincolo de irişi, peste albul ochilor scăldat în lacrimi artificiale de import. Am trecut prin multe pivniţe în care butoaiele cu vinuri alese au fost înlocuite cu rafturi în care odihnesc ope­rele inestimabile ale conchistadorilor postde­cembrişti, locali şi străini, tomuri ale unor poetese binecuvântate în insula Lesbos, plachete uşoare cum fulgii unei ierni întârziate dincolo de cercul polar de dragul urşilor albi înghesuiţi pe o ultimă banchiză, partiturile legate în foi de viţă ale filozofilor şi gânditorilor care coboară după aniversări pe schiuri date cu ceară de trântor, lăsând Păltinişul în seama unui duh, care încă mai caută perfecţiunea contrapunctului sub o bască ponosită.

Nemaigăsind amici dornici de a-şi păta numele în mod gratuit (aici face un apropo subţire la mine-n.i.d.) şi nevrând să jignesc pe careva cu o sumă mult sub valoarea sa unanim recunoscută de amici, am renunţat la un "cuvânt înainte", care ar fi putut deruta cititorul şi produce convulsii în minţi orgolioase.

M-am retras în deşertul întâmplărilor şi evenimentelor petrecute la sud de ecuator, într-o toamnă africană târzie, într-un ambient dominat de siliciu şi de ocrul trenurilor himba şi herero, văduvind volumul de faţă de ghidul critic uzual (...)".

Acestea fiind spuse de însuşi autorul cărţii, mie nu-mi mai rămâne decât să zic că am citit placheta cu plăcere, fiind un fan de-al lui Walter, şi să vă reproduc una dintre poeziile de la pagina 83: "Pă­şind prin cimitirul cailor sălbatici/au şi ei un cod al trecerii decente în nefiinţă/mi-am amintit de criptele Barcelonei,/supraetajate cum blocuri în Valea Aurie de-acasă/Liniştea aici este doar o iluzie/Când greierii o sparg cu zumzetul lor enervant/preluat de acele lungi şi sure de pin/Era în amiaza ma­re şi vântul/scotea din nisipuri cranii cu fălci încleştate/într-un ultim nechezat sugrumat în gâtlej/Departe, metropola catalană respira învierea/Tu mi-ai întins o măsea de armăsar şi ai zis:/să nu arunci niciodată dinţii de lapte ai copiilor tăi".

Coperta: Teodora Stanca

Tehnoredactare: Brigitte Kräch.