Tribuna
SEVIS
Se pregăteşte modernizarea unei noi străzi, la Avrig
Dan FRÂNCU
1268 vizualizari
Se pregăteşte modernizarea unei noi străzi, la Avrig

„Modernizarea străzii Prundu Mic din Avrig” este primul obiectiv de investiţii introdus, în acest an, în strategia de dezvoltare a oraşului Avrig. Indicatorii tehnico – economici ai investiţiei au fost aprobaţi de Consiliul Local Avrig în cadrul primei şedinţe ordinare din acest an, astfel că au fost parcurse primele etape importante pentru realizarea acestui obiectiv. În conformitate cu documentaţia tehnico – economică prezentată spre avizare, legislativul local avrigean a aprobat valoarea totală a acestui obiectiv, în sumă de 7.658.270,03 lei (TVA inclus). Din această sumă, 6.030.510,11 lei reprezintă valoarea lucrărilor de construcţii şi montaj. Tot prin această hotărâre au fost aprobate devizul general aferent obiectivului de investiții şi Documentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenții. Strada Prundu Mic are o lungime totală de 905 metri şi este delimitată de intersecţiile cu străzile Avram Iancu şi Unirii. Partea carosabilă a străzii are o lăţime de până la 8 metri, iar trotuarele sunt amplasate pe ambele părţi şi au lăţimea minimă de un metru. Suprafaţa totală astrăzii este de aproximativ 14.200 metri pătraţi. În starea actuală, strada Prundu Mic nu este deloc modernizată, structura rutieră fiind formată din pietriş, nisip, resturi de cărămidă şi strat argilos. Scurgerea apelor pluvial se realizează defectuos, prin intermediul unor şanţuri de pământ, amenajate discontinuu pe ambele părţi ale străzii. “Starea tehnică a străzii nu corespunde exigenţelor pentru desfăşurarea în condiţii de siguranţă şi confort a traficului rutier şi nici a celor de mediu (generează praf şi noroi, favorizează producerea zgomotului şi a poluării cu noxe emanate de vehicule din cauza accelerărilor şi frânărilor repetate şi frecvente, favorizează poluarea apelor de subteranşi de suprafaţă). Trotuarele nu sunt amenajate”, se menţionează în Raportul de Specialitate ce a fost prezentat membrilor Consiliului Local Avrig. Modernizarea străzii presupune realizarea unei fundaţii, amenajarea de trotuare, parcări, spaţii verzi, a unei zone de recreere (la intersecţia cu strada Avram Iancu) şi a unui loc de joacă pentru copii (la intersecţia cu strada Unirii). De asemenea, va fi realizată o reţea de canalizare pluvială şi se vor amenaja toate acesurile la proprietăţi. Durata de realizare a investiţiei este de 18 luni, iar durata de execuţie a lucrărilor a fost stabilită la 12 luni. “Hotărârea prin care s-a aprobat întocmirea acestei documentaţii s-a dat încă de anul trecut. Acum ne-a parvenit acestă Documentaţie de Avizare a Lucrărilor de Intervenţii şi putem merge mai departe. În funcţie de bugetul pe care îl vom avea în acest an, intenţionăm să începem execuţia lucrărilor în acest an. Vrem să găsim resursele bugetare (în sumă de cel puţin un million de lei), în aşa fel încât să putem începe. Totul depinde de bugetul de care vom dispune şi pe care îl vom cunoaşte în perioada următoare”, a menţionat primarul Adrian Dumitru David, la dezbaterile referitoare la aprobarea acestui obiectiv de invesiţii.



comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Electrica Furnizare

publicare anunturi

Somarest

SEVIS

Vacanta Eurotrip
info
Palatul Brukenthal Avrig
Licitatie publica

accentmedia