Printr-un anunţ postat pe pagina de internet a Primăriei Tălmaciu
(www.talmaciu.ro), edilul şef al oraşului, Ioan Oancea, aduce la
cunoştinţă publică faptul ca a iniţiat proiectul de hotărâre
privind aprobarea impozitelor şi taxelor locale pe anul 2021, ce
urmează a fi supus dezbaterii Consiliului Local al Tălmaciu în
şedinţa ordinară luna decembrie 2020.
În conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare, cei
interesaţi de această chestiune (persoane fizice şi juridice) pot
studia iniţiativa legislativă locală şi anexele acesteia şi pot
trimite, în scris, propuneri, sugestii sau opinii cu valoare de
recomandare, la sediul Primăriei oraşului Tălmaciu, birou
Registratură, sau pe adresa de e-mail a instituţiei
(primaria@talmaciu.ro), până la data de 27 noiembrie 2020.
Pe lângă proiectul de hotărâre privind aprobarea impozitelor şi
taxelor locale pe anul 2021, la această postare de pe pagina de
internet a Primăriei Tălmaciu mai sunt disponibile raportul de
specialitate pentru această iniţiativă legislativă locală, precum
şi anexele cu detalii despre tipurile de impozite şi taxe
percepute de administraţia locală, facilităţi fiscale acordate,
regulamentul de specialitate privind stabilirea taxelor speciale,
taxele speciale în vigoare, precum şi sancţiunile ce se pot
aplica.
Noile impozite şi taxe locale cuprinse în acest proiect de
hotărâre supus dezbaterii publice vor intra în vigoare în data de
1 ianuarie 2021.
De luni dimineaţa, centrul de vaccinare amenajat în cadrul Liceului Teoretic „Gheorghe Lazăr” Avrig (Sala de Sport) a devenit funcţional....
De luni dimineaţa, centrul de vaccinare amenajat în cadrul Liceului Teoretic „Gheorghe Lazăr” Avrig (Sala de Sport) a devenit funcţional....
Pentru efectuarea unor lucrări programate, se va întrerupe furnizarea energiei electrice, după cum urmează:
MIERCURI, 20 IANUARIE
- între orele 8-10 în...
Pentru efectuarea unor lucrări programate, se va întrerupe furnizarea energiei electrice, după cum urmează:
MIERCURI, 20 IANUARIE
- între orele 8-10 în...
Jurnalistul Mihai Căldăraru nu poate rămâne insensibil la greutăţile pe care le vede la oamenii din jurul său, în fiecare...
Jurnalistul Mihai Căldăraru nu poate rămâne insensibil la greutăţile pe care le vede la oamenii din jurul său, în fiecare...
Ninsorile şi temperaturile scăzute din perioada de iarnă, pot afecta starea fiziologică şi de sănătate a efectivelor de animale care...
Ninsorile şi temperaturile scăzute din perioada de iarnă, pot afecta starea fiziologică şi de sănătate a efectivelor de animale care...
De luni dimineaţa, centrul de vaccinare amenajat în cadrul Liceului Teoretic „Gheorghe Lazăr” Avrig (Sala de Sport) a devenit funcţional....
De luni dimineaţa, centrul de vaccinare amenajat în cadrul Liceului Teoretic „Gheorghe Lazăr” Avrig (Sala de Sport) a devenit funcţional....
Având în vedere temperaturile deosebit de scăzute, Apă Canal Sibiu SA revine cu rugămintea adresată tuturor abonaților săi de a...
Având în vedere temperaturile deosebit de scăzute, Apă Canal Sibiu SA revine cu rugămintea adresată tuturor abonaților săi de a...