Scribul de marţi: Limba română nu e niciodată cum crezi că vorbeşti

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Nu spun de ce şi dacă, în altă distribuţie a unicei piese jucată pe aceeaşi scenă turnantă, s-ar putea să ne readaptăm faptele-câteodată închipuite-dar am dubii despre nimicurile, mici sau mari, din obiecţiile la un timp veşnic. Să spunem că ne-a ajuns pătimirea închipuirilor şi nici nu ne dorim asumarea posibilului evident. Restul, ca formă de repulsie comprimată, se disipează sub formă de nimicuri colaterale veşniciei închipuite.

Nu spun că, vreodată, s-ar putea să ne individualizăm (chiar atemporal) prin variante "revizuite", sub formă de prezumţie a timpului dinafara noastră. Conţinutul unei închipuiri influenţează faptele trecutului? Ori se întoarce, în spirală, spre nicăieri?

Faptele nu se probează şi nu se destăinuie în contra veşniciei. E bine să ne adaptăm (cum de prea mult timp ne închipuim) intenţiilor cu scopul în sine, fără convingerea că ar avea influenţă printre nimicuri. Or, ni se întâmplă să derapăm pe varianta-oficială-a uitării sau între variantele/opţiunile din proximitatea gândirii. Şi uităm, iarăşi, de unde şi când am început să ne conformăm limitelor existenţei, pe care am clasat-o drept veşnică şi de nepătruns. Nici cu fapta, nici înafara gândului. Altfel, ne adăpostim evoluţia între nimicuri.

E un fapt că închipuirea a fost exorcizată din generaţii fără tentaţiile reafirmării şi, apoi, transferate în afara limitelor ideologice ale noilor-vechilor generaţii, ispitite de aceleaşi închipuiri. Conform erorilor universale, ceasul ne-a sunat cu-n "minut" înaintea deşteptării într-o dimineaţă fără scop. De atunci improvizăm şi  încă nu ştim cine suntem în extensia liberală a "individualismului de grup autogen".

Nu spun de ce ne amăgim, cu unica variantă la îndemână: uitare prin regresul intuitiv al intenţiilor (opţionale sau impuse) de unde începe făptuirea ce ne convine. Probabil sustenabili (aiuristic cuvânt) şi am început să colecţionăm viruşi, concepte, ideologii, crestomaţii matriarhate şi eşecurile biologice ale patriarhatului de unică fantezie, ceremonii şi mai multe libertăţi neo-clasicizate, precum o virtute adăpostită sub lupa centurii castice, indiferent de genul cărţilor arse, chiar dacă mai mocneşte jarul cuvintelor pe placa turnantă, unde se "bisează" aceeaşi piesă trucată. Evident, în altă distribuţie, dar cu acelaşi sufleur, faptele, închipuirea şi nimicurile au fost mai uşor de acceptat.

***

Veşnicia? O pată uscată, în formă de crater pe memoria paznicului de la intrarea în cimitirul elefanţilor-e tot ce a mai rămas…

Autor
15 ianuarie 2024 la 17:45

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Nedeia Dicu
acum 37 minute
Copiii și adolescenții din Sibiu, pregătiți pentru un trai decent. Cine și pentru ce îi „antrenează”
Asociaţia Filantropia Ortodoxă Sibiu (AFOS) a Arhiepiscopiei Sibiului în parteneriat cu Fundaţia OpenFieds, cu Inspectoratul Școlar și cu...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 1 oră
Gest extrem – un instrumentist al Filarmonicii de Stat Sibiu a intrat în greva foamei
Urmare a numeroaselor probleme și neînțelegeri ce au afectat în ultimele luni activitatea Filarmonicii de Stat Sibiu, unul...
Actualitate
2 min de citit
Autor Mihai POP
acum 2 ore
Veveriță pe bicicletă, în Sub Arini. „Nu dai nuca, nu treci”
O legătură cu totul specială s-a creat între un biciclist sibian și o veveriță care sălășluiește în Parcul...
Actualitate
1 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 2 ore
Corpul vechi al Școlii Gimnaziale „I.L. Caragiale” va fi reabilitat energetic. Ce lucrări se vor executa
În anul 2022 a fost extins spațiul Școlii „I.L. Caragiale” din str. V. Alecsandri cu un corp nou...
Actualitate
2 min de citit