Prima săptămână din luna august ce coincide cu Postul Sfintei Marii este sub aureola Praznicului Schimbării la faţă a Domnului Iisus Hristos, pe 6 august. Dar înainte de această sărbătoare împărătească menţionăm câţiva Sfinţi ca să nu se supere pe noi. Şi anume: pe 1 august Sfinţii Macabei, dinainte de Hristos, care au murit pentru credinţa în Iahve şi nu s-au supus chinurilor poruncite de contropitorii babilonieni. Apoi, cei şapte Sfinţi creştini care au fost zidiţi într-o peşteră pe la anul 254, în vremea Împăratului Deciu, şi după 172 de ani au înviat în vremea Împăratului Teodosie. Se sărbătoresc în 4 august.
    În 5 august îl prăznuim pe Sfântul Ioan Iacob Românul sau Hozevitul care era născut în Moldova în 1933. A trăit în ţara Sfântă, la pârâul Hozeva. A murit preot şi monah sfânt, iar după 20 de ani de la moarte a fost aflat cu trupul neputrezit. Este canonizat şi de Biserica greacă şi de Biserica noastră. Este un Sfânt făcător de minuni. Mânăstirea de la Răşinari îl are ca patron.
    Schimbarea la faţă este evenimentul special – o minune mare ce s-a petrecut în viaţa lui Iisus Hristos pe Muntele Tabor din Galileea, patria Domnului, regiune din nordul muntos al ţării Sfinte, azi Israel. Faptele sunt relatate de doi din cei patru Evanghelişti. Sfântul Apostol Matei relatează în capitolul 17,1-9 şi Sfântul Luca, în capitolul 9, 28-36.
    În vremea studenţiei în anii 73 a apărut Romanul lui Marin Preda, Marele Singuratic, în care scriitorul a inserat textul biblic despre Schimbarea la faţă. Eroul se află într-un peisaj minunat şi povesteşte cu pictoriţa prietenă spunând că „sunt ca pe vremea lui Iisus, când Petru a exclamat la Schimbarea la faţă a lui Iisus Hristos: „Doamne ce bine ne este nouă să fim aici. Să facem 3 colibe, una ţie, una lui Moise şi una lui Ilie”.” Toţi teologii ne-am mirat cum a reuşit Marin Preda să introducă textul sfânt pe sub ochii cenzurii de atunci.
    Deci Schimbarea la Faţă inaugurează după cum spun Sfinţii Părinţi, ziua a opta a creaţiei, pentru că revelează, descoperă Lumina dumnezeiască în care trăieşte Sfânta Treime şi vom trăi şi noi care credem în Iisus, după ce vom intra în nemurire, în viaţa de dincolo. În multe locuri din Biblie, Iisus a spus şi ne spune şi nouă: „Eu sunt Lumina Lumii (Ioan 8,12)”. şi ne dădea sfatul: „Cât aveţi Lumina, credeţi în Lumină, ca să fiţi fii ai Luminii (Ioan 12,36)”. Întâmplarea minunată este pe scurt aceasta. Din voia Sa Iisus se schimbă la faţă, faţa era luminoasă ca Soarele, iar hainele albe ca zăpada, aşa cum va fi şi în clipa Învierii. Vin să fie de faţă Moise şi Ilie, Moise din Iad pentru că încă nu era Înviere şi Ilie din Rai. Ei grăiau cu Iisus şi îl întăreau în convingerea că trebuie să fie răstignit, să moară dar va învia. Iisus luase cu Sine pe Tabor doar trei ucenici, Petru, Iacob şi Ioan, care era un tânăr de 16 ani, fratele lui Iacob. Totodată se petrece o altă revelaţie. Un nor luminos îi acoperă pe toţi şi din nor se aude glasul lui Dumnezeu Tatăl, identic cu glasul şi vorbele de la Iordan când fusese botezat Iisus de către Ioan Botezătorul. S-a auzit: „Acesta este Fiul Meu cel iubit întru-Care bine am voit pe Acesta Să-l ascultaţi.” Apostolii au căzut la pământ la auzul glasului lui Dumnezeu Tatăl, iar Prorocii au fost duşi la locurile lor; iar Domnul apropiindu-Se S-a atins de ucenici care erau încremeniţi şi le-a spus prietenos: „Sculaţi-vă şi nu vă temeţi”, şi le-a poruncit mai apoi să nu spună nimănui nimic din cele petrecute până când se vor împlini patimile, moartea şi învirea Sa, cea de a treia zi.
    În toată teologia Sfântului Apostol Pavel este o dâră de lumină, este o explicitare şi promovare a Luminii de pe Tabor. Pornind de la Sfântul Pavel mulţi Sfinţi Părinţi au tratat tema Luminii Divine în interiorul lucrării de îndumnezeire a omului. Cele 3 căi ale îndumnezeirii, sunt purificarea sau despătimirea, iluminarea sau vederea luminii şi unirea cu dumnezeiasca fire – energia, harul, care sunt lucrări ale dumnezeirii, şi nu fiinţa sau natura dumnezeirii. Numim doar doi Părinţi ai Filocaliei care au tratat profund tema Luminii: Dionisie Areopagitul, care leagă Lumina lui Hristos cu Lumina Îngerilor şi Lumina oamenilor în Biserică. şi Sfântul Grigorie Palama din secolul al XIV-lea, care citează şi interpretează lucrările lui Dionisie şi ale altor Părinţi antecesori, în trei tratate despre Lumină împotriva teologilor apuseni care promovau o teologie scolastică, considerând că harul, Lumina divină este ceva creat şi nu ceva legat intim de natura divină, dinstinctă dar neseparată fiind Lumina. Toată această teologie a Luminii porneşte de la faptul real al Schimbării la Faţă a lui Hristos pe muntele Tabor.
    Să trăim şi noi în această Lumină, Lumina cea adevărată şi nepieitoare care de multe ori a străluminat chipurile Sfinţilor ce au urmat lui Hristos. Unul dintre Marii Sfinţi care de multe ori era cuprins de această Lumină, este Sfântul rus Serafim de Zarov. Despre el ştim că a venit din cer pe muntele Athos şi l-a învăţat pe Părintele Arsenie Boca, destăinuindu-i adevăruri pe care Părintele Arsenie nu le-a spus nimănui. Avea şi Părintele Arsenie după cum spun martorii transfigurări şi îmbrăcări în această Lumină, în vremea când slujea ca preot, dar şi în celula în care era închis.
    Revelarea Luminii divine la Schimbarea la Faţă este şi ea ca şi Învierea, Înălţarea, o consecinţă a Unirii Ipostatice a celor două firi, cea divină şi cea umană în persoana lui Iisus Hristos.
    Să zicem şi noi cum ne învaţă Troparul sărbătorii: „Schimbatu-te-ai la faţă în munte Hristoase Dumnezeule arătând ucenicilor Tăi Lumina Ta pe cât li se putea. Strălucească şi nouă păcătoşilor Lumina Ta cea pururea fiitoare, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Dătătorule de Lumină, Mărire ţie!”.