Tribuna
Sărbătoarea Hramului, la Schitul „Naşterea Maicii Domnului” din Bazna
Vasile ANTIPA
1212 vizualizari
Sărbătoarea Hramului, la Schitul „Naşterea Maicii Domnului” din Bazna

Sărbătoare mare, duminică, la Bazna. Schitul „Naşterea Maicii Domnului” din localitate şi-a sărbătorit hramul prin Sfânta Liturghie arhierească, anunţă site-ul Mitropoliei Ardealului. Credincioşii din localitate şi din parohii învecinate au participat în număr mare la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului. Ierarhul a săvârşit Sfânta Liturghie la altarul de vară al aşezământului monahal împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, din care au făcut parte vicarul-administrativ al Arhiepiscopiei Sibiului, arhimandritul Ioachim Tomoiagă, protopopul de Mediaş, Ovidiu Găban şi alţi slujitori ai sfintelor altare. Credincioşii veniţi la hramul aşezământului monahal din localitatea cunoscută pentru staţiunea de tratament balnear au îmbrăcat costumele populare specifice zonei şi au ascultat cuvântul de învăţătură de la Sfânta Liturghie rostit de părintele vicar-administrativ Ioachim Tomoiagă.

“După Sfânta Liturghie ierarhul a sfinţit căminul preoţesc al Schitului de la Bazna, amenajat în vechea casă de odihnă a Arhiepiscopiei Sibiului. În acest cămin vor fi cazaţi preoţii şi pelerinii care vin în staţiunea balneară de la Bazna, iar în viitorul apropiat căminul Schitului Bazna va avea propria bază de tratament. Credincioşii au avut posibilitatea să cinstească racla în care se păstrează capul Sfântului Ierarh Andrei şaguna, Mitropolitul Transilvaniei, adusă de la Catedrala Mitropolitană din Sibiu”, notează site-ul Mitropoliei Ardealului.

 






comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
adi eco

Comunicat de presa

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Cartuse toner, unitati cilindru
Licitatie publica

ACCENT MEDIA