Tribuna
Săptămâna Verde a Comisiei Europene, sub lupa studenţilor sibieni
Săptămâna Verde a Comisiei Europene, sub lupa studenţilor sibieni

Săptămâna Verde a Comisiei Europene, cel mai mare eveniment anual din calendarul de mediu al Europei, este dedicată anul acesta aplicării legislaţiei în domeniul protecţiei mediului. Este deja o tradiţie pentru Apă Canal Sibiu S.A. să desfăşoare evenimente partener ale Săptămânii Verzi. Deşi este intitulată "Săptămâna Verde", evenimentele de la Bruxelles şi din toată Europa pot avea loc într-un interval mult mai larg, din 13 aprilie până în 9 iunie.
Proiectul înaintat de către compania sibiană, sub sloganul "Gândeşte mai bine, acţionează verde!" (Think Better, Act Green!) face parte dintre cele nouă acceptate la nivel naţional şi a avut loc în săptămâna principală, 13 - 17 mai. Joi, 16 mai, aproape 50 de studenţi ai Facultăţii de Ştiinte Agricole, Industrie Alimentară şi Protecţia Mediului din cadrul Universităţii "Lucian Blaga" din Sibiu, au participat la acţiunile organizate de către Apă-Canal Sibiu S.A.
Evenimentul companiei sibiene a constat într-un seminar şi o vizită de studiu la Staţia de tratare a apei Sibiu Sud. Directorul general al companiei, ing. Vasile Maier Bondrea, a făcut o prezentare a istoricului alimentării cu apă a oraşului precum şi a proiectelor de investiţii pentru punerea în aplicare a politicilor de mediu europene implementate deja sau aflate în stadiul de pregătire. Studenţii au primit şi date din Raportul de ţară România 2019, în care specialiştii europeni au evaluat punerea în aplicare a politicilor de mediu în ţara noastră.
Staţia de tratare a apei Sibiu Sud, din care sunt alimentate localităţile Cisnădie şi Răşinari, este una dintre cele mai moderne staţii de potabilizare a apei din România, reabilitată cu fonduri europene prin Programul Operaţional Sectorial Mediu şi pusă în funcţiune la începutul anului 2016.
Apă-Canal Sibiu S.A. doreşte ca prin acţiunile organizate să conştienti-
zeze publicul larg asupra importanţei furnizării de servicii de alimentare cu apă şi de canalizare de cea mai bună calitate şi asupra importanţei protejării mediului prin aplicarea de politici şi strategii responsabile şi sustenabile.





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Muzeul Brukenthal

Infinity Ink. Photography

Vacanta Eurotrip
info
Publica anunturi
Licitatie publica

accentmedia