11 din cei 17 membri ai Consiliului Local al oraşului Avrig vor conduce şedinţele forului legislativ local ce se vor desfăşura pe parcursul acestui an.
Conform unei hotărâri adoptate cu prilejul ultimei şedinţe ordinare, în stabilirea ordinii consilierilor locali care vor avea şi calitatea de preşedinte de şedinţă a fost aplicat criteriul vârstei (în ordine descrescătoare a vârstei).
Ca urmare, în acest an, şedinţele Consiliului Local al oraşului Avrig vor fi conduse de următorii consilieri: Gheorghe Farcaş - PNL (februarie(, Sanda Maria Grigoraş – PNL (martie), Alexandru Paraschiv - PSD (aprilie), Teodor Lăzăroaie -PNL (mai), Ionel Spiridon Gafton – consilier independent (iunie), Ionuţ Halmaghi – PNL (iulie), Claudiu Prisăcariu – PNL (august), Gheorghe Daniel Stoica – PMP (septembrie), Alexandru Căbuz – PMP (octombrie), Dakmar Verdoni – FDGR (noiembrie) şi Vasile Gavrilă – FDGR (decembrie).
Modalitatea de alegere a preşedintelui de şedinţă a fost stabilită prin Hotărârea nr. 31/2021, referitoare la aprobarea Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al Consiliului Local al oraşului Avrig.
Miercuri, la orele amiezii, au sosit în Avrig oaspeții din Franța, Polonia și Republica Cehă, reprezentați ai partenerilor implicați în...
Miercuri, la orele amiezii, au sosit în Avrig oaspeții din Franța, Polonia și Republica Cehă, reprezentați ai partenerilor implicați în...
Dormitorul este o cameră esențială pentru fiecare dintre noi, fiind locul unde ne începem, dar ne și încheiem zilele. Astfel...
Dormitorul este o cameră esențială pentru fiecare dintre noi, fiind locul unde ne începem, dar ne și încheiem zilele. Astfel...
Toamna este un anotimp minunat pentru a aduce o schimbare în decorul camerei bebelușului, creând o atmosferă plină de căldură...
Toamna este un anotimp minunat pentru a aduce o schimbare în decorul camerei bebelușului, creând o atmosferă plină de căldură...
Atunci când devii părinte, cu siguranță, una dintre cele mai importante decizii pe care trebuie să le iei este alegerea...
Atunci când devii părinte, cu siguranță, una dintre cele mai importante decizii pe care trebuie să le iei este alegerea...
Medicul-academician Ioan Moraru (n.8 sept. 1927-m.20 dec 1989, satul Dârlos). De unde şi obligaţia mea gazetărească de a încerca să-i...
Medicul-academician Ioan Moraru (n.8 sept. 1927-m.20 dec 1989, satul Dârlos). De unde şi obligaţia mea gazetărească de a încerca să-i...
După cum este şi firesc, jurnaliştii români din ţară şi din Statele Unite au solicitat detalii vizând prezenţa preşedintelui Klaus...
După cum este şi firesc, jurnaliştii români din ţară şi din Statele Unite au solicitat detalii vizând prezenţa preşedintelui Klaus...