Un mit popular ne spune că fiecare stea reprezintă sufletul unui om. Vestea stingerii din viață a celui care a fost primarul comunei Tilișca a cutremurat nu numai comunitatea locală, ci întreg județul Sibiu, Dumitru Răceu fiind respectat și apreciat de toți cei care l-au cunoscut. Primul gând m-a dus la steaua omului. S-a născut în 7 noiembrie 1948, în Tilișca, într-o veche familie de oieri, iar alături de cei trei frați a cunoscut întreaga odisee a fostului regim. A fost o perioadă grea, toți tilișcanii păstrându-și vechile obiceiuri și tradiții, comuna nefiind cooperativizată. Oieritul a rămas ocupația de bază, fiind unica sursă de bunăstare pentru locuitorii vechii vetre dacice. Învățat de mic cu greutățile vieții, a îndrăgit viața satului, iar după absolvirea școlii în satul natal a absolvit Liceul Agricol din Sibiu, meseria de tehnician veterinar afirmându-l profesional și social. Școala vieții l-a ajutat să-nțeleagă toate resorturile intime ale civilizației rurale ancestrale, iubind fără rezerve satul natal și pe toți membrii comunității, pe care-i cunoștea și îi sprijinea în toate împrejurările. L-am cunoscut pe primarul Răceu în ultimii ani ai mileniului II, după ce în 1996 câștiga primul mandat. Era încântat de prima micromonografie locală și a sprijinit programul de promovare, punând bazele dezvoltării turistice locale. Așa a apărut monografia satului Tilișca (autor: col. Ioan Păltineanu), monografia satului Rod (autor: prof. Ioan Mihu), lucrările „Pe urmele dacilor, pe drumul regelui, în Mărginimea Sibiului”, vederi, hărți, calendare, etc. Cunoscând valoarea patrimoniului local a știut să-și atragă colaborarea tuturor instituțiilor culturale și a mediului universitar în cercetarea, conservarea și promovarea vestigiilor arheologice. Nu întâmplător - în 2007-, punctul culminant al „Convenției Europene a Peisajului” s-a desfășurat la poalele Cățânașului, lângă singurele ruine vizitabile ale unei cetăți dacice sibiene, invitații rămânând încântați de frumusețea locurilor și ospitalitatea tilișcanilor. Din 2003, primarul Dumitru Răceu a inițiat și susținut „SĂRBĂTOAREA OIERILOR”, anual de „Sânta Mărie Mare”, oierii sărbătorind pe platoul vechii necropole dacice, un splendid amfiteatru natural, unic în județ. Tilișca devenea capitala oieritului, aici dezbătându-se problemele cele mai vechi ocupații din lume, adevărat for de dezbatere publică a proiectelor şi problemelor tilişcanilor şi ale Mărginimii. A organizat „Fiii satului Rod” (2004) și a sprijinit reînființarea asociației „Reuniunea Oierilor”, știind – ca nimeni altul – să vorbească cu fiecare cetățean, indiferent de pregătire, fiind de notorietate publică relația specială pe care a știut să o cultive cu președintele Ion Iliescu (originar din Tilișca) sau cu ministrul de externe, Lazăr Comănescu (din Mărginimea extinsă a Sibiului: jud. Vâlcea). Timp de decenii autoritățile județene au avut în Dumitru Răceu un partener de încredere în dezvoltarea locală și zonală, având permanent sprijinul în dezvoltarea infrastructurii. Proiectele de modernizare a infrastructurii s-au înlănțuit firesc: reabilitarea, modernizarea și extinderea rețelei de apă, introducerea rețelei de canalizare, modernizarea străzilor, a școlilor, înființarea muzeului local, etc. Toate proiectele au fost prezentate în „Gazeta de Tilișca” (2008-2016), publicație apărută în efortul descoperirii identității locale. Fiind invitat la toate evenimentele, am înțeles greutățile vieții primarului și efortul de a rezolva problemele zilnice ale comunităților. L-am întîlnit de multe ori supraveghind lucrări de reparații în comună (seara) și înțeleg că deseori era trezit noaptea, să ajute tilișcanii. A fost omul potrivit la locul potrivit, un OM CARE A SFINȚIT LOCUL, una din marile realizări fiind reabilitarea și conservarea bisericii monument istoric, fiind și epitropul parohiei ortodoxe locale. A știut să se-mpartă admirabil între comunitate și familie, reușind să fie un adevărat părinte al comunității, sfaturile lui fiind ascultate și urmate, pentru toți având un cuvânt de îndrumare și îmbărbătare.

Am cunoscut și familia Răceu, care i-a fost alături la toate evenimentele: soția – Elena (n. Banciu) și cei doi copii: Mariana (căs. Suciu) și Dumitru Ștefan Răceu. Încă din 2012, fiul său - doctor și medic de familie al tilișcanilor - l-a rugat să nu mai candideze, problemele cardiace putând să se agraveze. În 2016, a respectat dorința familiei, înțelegând să rămână un simplu consilier local, în speranța continuării proiectelor inițiate. A activat până în ultima zi, implicându-se total atât în soluționarea problemelor locale cât și în cele gospodărești. Nimic nu prevestea marea despărțire! S-a stins, nereușind să vadă finalizate ultimele lui proiecte: noul cămin cultural și introducerea canalizării în satul Rod. A lăsat în urmă o frumoasă familie, profund îndurerară: soția Elena (nedespărțită de Dumitru, timp de 46 de ani), cei doi copii împliniți profesional și social, dar și trei nepoți: Suciu Șerban, Răceu Sofia și Răceu Ștefan, care cunosc și sper că vor înțelege dragostea de o viață a bunicului lor! Moștenirea lui cea mai de preț este în comună și fiecare tilișcan și rodean o cunoaște și o respectă!

Sunt copleșit de durerea familiei și a întregii comunități, care a participat la slujba de înmormântare cu un sobor de șapte preoți, într-un moment când întreaga omenire a ajuns într-un impas. Pentru că știu cât de mult iubea lirica poetului Adrian Păunescu, propun să lecturăm câteva versuri din poezia: „De-ale noastre”: «Nu-i cale înapoi,/ Puterea e în noi,/

Nu ne vine dintre astre,/ Noi, veşnic zbuciumaţi,/ Noi suntem fraţi din fraţi,/ Ne vedem de ale noastre/

Mai este ţară-n ţara noastră,/ Mai este cer, mai sunt români,/ Mai este dulce glasul mamei,/ Mai este apă în fântâni. (…)».

Acum, mărturisesc că dragostea pentru satul Tilișca mi-a insuflat-o OMUL RĂCEU, prin fapte dovedind că a fost un patriot autentic. Alături de el și de Consiliul Local, am descoperit Munții Cindrel și Valea Frumoasei - o adevărată grădină a Maicii Domnului. Nu am revăzut cabana - mic observator astronomic, în Valea Frumoasei - dar am rememorat discuțiile avute și povestirile despre plaiurile tilișcanilor, toate convingându-mă să-mi doresc să devin un fiu al satului, visând la o stațiune turistică montană! Revăd versurile eminesciene (din „La Steaua”): „Poate de mult s-a stins în drum/ În depărtări albastre/ Iar raza ei abia acum/ Luci vederii noastre”. Am ratat șansa să-i fiu alături, în ultimii ani de viață. Regret din inimă și îi cer iertare lui și întregii familii! Eu cred că steaua lui Dumitru Răceu nu s-a stins, ci abia acum o văd în adevărată ei lumină! Sunt singurul? Sunt ferm convins că într-o viitoare monografie a comunei, numele DUMITRU RĂCEU va fi scris cu litere de aur!

Dumnezeu să-l ierte! Dumnezeu să-l odihnească!