Albă precum zăpada pe care o aduce cu ea este luna decembrie, ultima din calendarul unui an, dar şi cea mai încărcată de semnificaţii. Pentru creştini, decembrie este luna Naşterii Mântuitorului, o sărbătoare de o importanţă majoră, tot acum fiind momentul pentru bucurie mare, lumină, fapte bune, dar şi pentru adânci reflecţii şi teamă de întuneric.

Undrea, după cum e denumită în popor ultima lună a anului nu aduce cu ea doar Zilele ciudate ale Bubatului, cele ale Varvarei şi Sfântului Sava, pentru că decembrie este şi luna Sfântului Nicolae, a Ignatului, Crăciunului şi a Anului Nou.

Cu un cal alb

Sărbătorit pe 6 decembrie, Moş Nicolae este, în calendarul oamenilor cei vechi, o divinitate populară din generaţia Sfinţilor-Moşi, care a preluat numele şi data de celebrare a Sfântului Ierarh Nicolae din calendarul creştin. Sinonim cu Sânnicoară, Nicolae are, în calendarul popular, atribuţii mai puţin obişnuite pentru un sfânt, pentru că el vine călare pe un cal alb. Calul ca neaua al Sfântului Nicolae nu este altceva decât zăpada pe care luna decembrie o aduce, însă, speriaţi de întunericul adânc din această perioadă şi de zilele cele scurte, strămoşii noştri l-au pus pe Nicolae, cel din calendarul lor, păzitorul Soarelui, pe care nu-l lasă să se refugieze spre tărâmurile de miazănoapte şi să lase lumea fără lumină şi căldură. Sfântul Nicolae mai este şi stăpân al apelor şi patron al corăbierilor pe care îi
salvează de la înec, ajută văduvele, orfanii şi fetele sărace la măritat. Moş Nicolae face toate acestea, însă mai aduce şi cadouri copiilor cuminţi şi îi pedepseşte
pe cei leneşi şi neascultători.
6 decembrie este, pentru oamenii cei vechi, şi ziua în care se încheie sărbătorile şi practicile magice dedicate lupilor şi spiritelor morţilor, începute la mijlocul lunii noiembrie, odată cu Filipii de Toamnă.
 
Ignatul şi Inătoarea,
pe 20 decembrie

După Moş Nicolae, o sărbătoare la fel de importantă în calendarul popular românesc este Ignatul. Divinitate solară, care a preluat numele şi data de celebrare a  Sfântului Mucenic Ignatie Teoforul din 20 decembrie, în calendarul ortodox, Ignatul la fel ca şi varianta sa feminină, Inătoarea, sunt sinonimi cu Ignatul Porcilor. 20 decembrie era o zi de mare importanţă în viaţa satului, acum fiind interzis spălatul rufelor. De altfel, începând din această zi rufele nu se mai spală până după Bobotează, pentru că, zice vorba din bătrâni, s-ar spurca apele, ele trebuind să fie limpezi şi curate precum cristalul. Ignatul nu este o zi grea doar pentru "guiţătorii" de prin bătătură, ci una de mare importanţă pentru femeile însărcinate, care ţin sărbătoarea pentru a naşte
copii frumoşi şi sănătoşi la trup şi minte. Cei care ţin cu sfinţenie această sărbătoare, trebuie să ştie că porcii nu se taie
decât în zori de zi, iar după splină pot prezice cum va fi iarna.

Un sfânt Modest

Până la Ignatul ştiut de toată lumea, Tudor Pamfile pomeneşte în cartea sa "Sărbătorile la români", despre Sfântul Modest, celebrat arareori, printre români, pe 18 decembrie. "Cu privire la Sf. Modest, pe care nici calendarul nu ni-l dă măcar, cetim această relaţiune, fără a cunoaşte regiunea din care a fost culeasă: <>", notează Tudor Pamfile.

Crăciunul cu puteri miraculoase

Sfântul Modest, cel aproape necunoscut de calendarul popular este cel care ne apropie de marea sărbătoare a Naşterii Domnului. Deosebit de importantă în întreaga lume creştină, ziua de 25 decembrie aduce în prim-plan imaginea făurită de oamenii cei vechi Crăciunului. Potrivit paginii traditiisibiene.ro, în cultura populară românească, Crăciunul este un personaj cu trăsături bivalente,
având atât puteri miraculoase, specifice zeilor şi eroilor din basme, cât şi
calităţi şi defecte specifice oamenilor.
Ca persoană profană, Crăciunul îmbracă haina unui om bătrân, un păstor cu barba albă. Moş Crăciun este vecin cu Moş Ajun, care este de fapt şi fratele său mai mic. Crăciunul din conştiinţa creştinilor
cei vechi s-a născut înaintea tuturor sfinţilor şi este mai mare peste ciobanii
din satul în care s-a născut Hristos.

De Crăciun şi Anul Nou "joacă" banii

În perioada sfântă se întâmplă fel de fel de lucruri miraculoase, spun bătrânii, acestea fiind şi zilele în care "joacă banii". Este vorba de fapt despre comorile îngropate în pământ de teama cotropitorilor, care în preajma Crăciunului, a Anului Nou şi a marilor sărbători creştine, "ard" arătând locul în care au fost ascunse. Să le scoţi, însă, la lumină nu o treabă tocmai uşoară, pentru că potrivit unora dintre superstiţii, nu poţi lua banii dacă
nu-ţi sunt sortiţi. Ridicarea şi săparea comorilor trebuie să se facă în absolută tăcere, iar odată banii scoşi din pământ, groapa nu se mai astupă, cel care acoperă groapa  riscând să orbească.