România între Ape

Un copil de 17 ani ne-a adus aminte Imnul. Înfăşurat în tricolor n-a spus ceea ce voiam să auzim ci exact ce trebuia. Că e excepţional pentru că munceşte şi e sprijinit de cei din jur. Că performanţa sa nu este a statului român şi nici a limbii române, nu este nici cântăribilă la examene şi nici valorizabilă în tot soiul de topuri. Ţara în care cronicarii sportivi ne scriu mai mult despre viaţa extra sportivă a antrenorilor şi jucătorilor neapărat de fotbal- un divorţ e mană cerească iar un scandal în vreun amărât de club e cozonac publicistic zeci de zile- chipul de adolescent maturizat pe ape al lui David Popovici, efigie ruptă parcă din zâmbetul Cameliei Potec, ne-a făcut să uităm 200 de metri apoi încă 100 de război şi preţuri la carburant, de miticismele cotidiene care dezbină ţara cu un dublu campion mondial la 17 ani. Ţara cu mii de copii şi tineri în examene. Care n-au cum să nu simtă laşitatea din jur şi prostituarea adevărului de către adulţi. N-au cum să nu fie influenţaţi de răutatea sistemelor în care, digitalizând România, tragem la xerox cărţile de identitate şi tone de documente pentru te miri ce hârtiuţă emanată de un sistem al ghişeelor preistorice. Ori în mijlocul acestei leha­mite, vine un copil călcând cu pieptul pe ape. Punându-şi inima la bătaie şi arătând că se poate.
Aflu că între Republica Moldova şi România erau cândva zeci de poduri. Ne uneau tăcut peste un Prut sumbru. Acum nu prea reuşim să ne adunăm să finalizăm peste curgeri istorice bolti de năzuinţe. Oare dacă ar fi mai mulţi de David de o parte şi alta a apelor ce ne despart şi am fi curajoşi în a dovedi că Tricolorul nu e simplă alăturare de culori n-ar fi mai uşoare luptele noastre cu fiecare zi, de fiecare zi? Am auzit multe despre generaţiile tinerilor care luptă să nu alunece, cum spuneam, în lehamitea generalizată şi cultivată cu obstinaţie. Uneori le iese, alteori nu. Lui David Popovici 
i-a ieşit total. Te salut tinere, sper ca Lecţia forţei cumpănite de inteligenţă să ajute celor din generaţia ta şi generaţiile celelalte. Ştiu. Un campion ca tine nu se naşte doar. Devine. Are nevoie de ţară ca să reprezinte o ţară. O Românie între ape tulburi primeşte lecţia că apele pot fi învinse. La Budapesta un copil ne-a adus aminte că Dunărea nu e doar şenal navigabil şi frontieră!

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor
27 iunie 2022 la 23:59

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dragos BAKO
acum 38 minute
Cât îi costă pe turiștii care vin la FITS cazarea în Sibiu. De la cameră cu 8 locuri și baie comună, la una dublă King și cadă cu hidromasaj
Fără doar și poate, Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu este unul dintre evenimentele care încă atrag...
Actualitate
3 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 1 oră
Măsuri pentru o mai bună gospodărire a comunei Arpașu de Jos
Recent, în cadrul ultimei ședințe ordinare, Consiliul Local Arpașu de Jos a adoptat o hotărâre prin care a...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 2 ore
Mișcare, aventură, distracție și voie bună, la „Crosul Agnitei”
Pentru al patrulea an consecutiv, sportivii amatori și profesioniști sunt așteptați în „inima” țării, la Agnita, pentru a...
Actualitate
2 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 3 ore
Totul despre Botticelli, într-un eveniment marca Biblioteca ASTRA
Viața și opera pictorului Sandro Botticelli vor fi puse în lumină, miercuri la Biblioteca ASTRA, cu prilejul împlinirii...
Actualitate
1 min de citit