Tribuna
Revine Campania "Ne place Valea Avrigului de pe bicicletă!”
Dan FRÂNCU
1129 vizualizari
Revine Campania

Asociaţia “Prietenii Avri­gului” şi-a reluat în acest an programul de activităţi şi re­vine cu organizarea unei noi ediţii a Campaniei ”Ne place Valea Avrigului de pe bi­cicletă!”.
Aşadar, toţi cei interesaţi de o plimbare în aer liber cu bicicleta prin frumoasa Zonă Turistică Valea Avrigului, cei ce doresc să lege noi prie­tenii, indiferent dacă sunt a­vrigeni sau nu, sunt aşteptaţi duminică, 10 iulie 2016, la ora 10, în Piaţa “Gheorghe Lazăr” (în spatele bustului lui Gheorghe Lazăr din centrul Avrigului), pentru a lua parte la startul campaniei.
Participanţii vor avea parte de o experienţă frumoasă, vor descoperii sau vor re­des­coperii locuri frumoase şi interesante, vor afla lucruri noi despre frumoasa zonă turistică, intenţii şi planuri pentru viitorul apropiat.
Plimbarea va dura câteva ore (în funcţie de condiţiile meteorologice şi starea de spirit), deplasarea urmând a se face în pluton, atât la dus cât şi la întors.
Copiii ce doresc să par­tici­pe la acţiune trebuie să aibă asupra lor un acord de participare semnat de părinţi (documentul se poate des­cărca de pe pagina de face­book a asociaţiei) sau tre­buie să fie însoţiţi de un adult. Participarea copiilor cu vârsta mai mică de 14 ani este permisă doar cu condiţia ca aceştia să fie însoţiţi de un adult.
Toţi participanţii sunt rugaţi să poarte tricou, bluză sau hanorac de culoare deschi­să ori veste reflectorizante.
“<<Ne place Valea Avri­gului de pe bicicletă!>> nu este un concurs, ci este un voiaj de plăcere. Ca urmare, participanţii sunt rugaţi să nu părăsească plutonul şi să se menţină pe o singură bandă de şosea.
Cei ce iubesc natura şi miş­carea în aer liber şi au plă­cerea să meargă cu bi­cicleta, sunt invitaţi să par­ticipe la o ieşire în grup, cu bicicletele, pe Valea Avrigului.
Acest voiaj, în pluton, are menirea, pe lângă plăcerea de a vedea Valea Avrigului de pe bicicletă, de a susţine demersurile făcute în vede­rea realizării unor piste de biciclete în zona turistică a Avrigului.
Iubim natura, ne place Valea Avrigului, dar vrem s-o putem admira şi de pe bi­ciclete”, se menţionează în in­vitaţia organizatorilor pos­tată pe mediile de socializare online.





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Muzeul Brukenthal

Infinity Ink. Photography

Vacanta Eurotrip
info
Publica anunturi
Licitatie publica

accentmedia