Tribuna
PNL
Programul "Tradiţii din iarna ASTRA” debutează, în weekend, cu două evenimente
Liuba STARII
926 vizualizari
Programul
Muzeul ASTRA organizează în perioada 7-8 decembrie, două acţiuni speciale dedicate sărbătorilor de iarnă din cadrul programului "Tradiţii din iarna ASTRA”. Evenimentele se vor desfăşura în Muzeul în Aer Liber din Dumbrava Sibiului şi la Centrul Cultural Memorial „Dr. Gheorghe Telea-Bologa” din Nou Român.

 

"Scopul programului este acela de a facilita vizitatorilor o intrare adecvată în peri­oada sărbătorilor de iarnă, trezindu-le amintirile şi gusturile copilăriei, sau oferind experienţe noi celor mici care vor putea simţi atmosfera din satul de altădată cu tradiţii, obiceiuri, colinde. În ideea în care Muzeul ASTRA este un pol al culturii şi al multiculturalităţii, anul acesta avem ca oaspeţi un grup de dansatori veniţi chiar din Ibiza, Spania", spune dr. George Tomegea, şef Secţie Arheologie, Etno-Arheologie şi Arheologie Experimentală din Muzeul ASTRA.

Evenimentul va debuta sâmbătă, 7 decembrie, de la ora 12, în zona Târgului de Ţară din Muzeul în Aer Liber, cu un spectacol în cadrul căruia vizitatorii vor avea ocazia de a intra în atmos­fera anotimpului rece prin colindele culese şi interpre­tate de elevi ai Şcolii de Arte şi Meserii "Ilie Micu" din Sibiu, coordonaţi de Mariana Anghel. Spectacolul va fi completat de dansurile româneşti ale Ansamblului Folcloric "Purtata Secaşelor" din Miercurea Sibiului şi de dansurile tradiţionale spaniole ale grupului "Colla de Balansat" din Sant Miquel de Balansat (Ibiza, Spania).

Duminică, 8 decembrie, de la ora 11, păstrătorii de tradiţii ai Grupului de Muzică Tradiţională Românească "Junii" (condus de Cosmin Verde) vor colinda în Biserica Sfântului Mare Mucenic Gheorghe din Nou Român. Apoi, împreună cu toată lumea, localnici, invitaţi şi vizitatori, se vor îndrepta pe uliţele satului înspre Centrul Cultural Memorial "Dr. Gheorghe Telea-Bologa". Aici, atmosfera bătrânului conac va fi animată prin colinde româneşti şi o degustare de produse tradiţionale locale.

Tot duminică, Muzeul ASTRA împreună cu Asociaţia Clubul Sportiv "CAB Sport", organizator al "Night Cross Challenge" şi "Duathlon Challenge", vor împărţi daruri copiilor colindători.





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
jidvei

qhouse sibiu

Vacanta Eurotrip
info
Publica anunturi
Licitatie publica

accentmedia