Programe de asistenţă social-educaţională sibiene, sprijinite de Germania

Acasa >

Articol

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Sprijin venit din Germania

 

Profesionalismul şi res­pon­sabilitatea demons­trate de membrii ACORD, în toate iniţiativele dar şi proiectele lor, au avut ca prim efect încrederea şi reputaţia asociaţiei pen­tru "lucrul bine făcut – pas cu pas". În nota acestei reputaţii, în aceste zile ACORD a primit două tran­s­porturi din Ger­mania, donaţiile venind în sprijinul activităţilor cu­rente. Ca dovadă a profe­sionalismului şi a volun­tariatului de care dau dovadă cei de la ACORD este şi felul în care au înţeles să fie operativi si cu distribuirea acestor ajutoare pentru benefi­ciari identificaţi şi accep­taţi înainte de sosirea transportului. Pentru im­plicarea, astfel încât timpul de descărcare şi cel de distribuire să fie scurt, ACORD a primit sprijin şi de la Şcoala Militară -Comunicaţii, Tehnologia Informaţiei şi Apărare Cibernetică. Asociaţia a ţinut să mul­ţumească public şi mai multor inimoşi voluntari, printre ei numărându-se prof. Andrei Adriana Maria, mr. Mihai Ionescu, plt. maj. Ventura, prof. Său­chea C. gl. Valentin Jerca, col. Sasu-Fota G. şi col Alexandru B, doamnele Ana Dănilă şi dr. Pântea Ecaterina, dar şi celor care din modestie nu au dorit să fie nominalizaţi public".

 

Gânduri alese generoşilor donatori din Germania

 

ACORD transmite dar­nicilor donatori din Germania mulţumiri pen­tru susţinere, gânduri însoţite de cele mai alese sentimente de prietenie. Mai mult, ei au ţinut să-i încredinţeze pe parteneri şi donatori că toate pro­iectele iniţiate vor fi sus­ţinute cu celeritate. Pentru opinia publică amintim câteva din acestea care se bucură de un impact special în rândul comu­nităţii. Am începe cu proiectul "Lăsaţi copiii să vină la mine", coordonat de P.C. Pr. Marian Vlăduţ şi are ca scop sprijinirea integrării copilului cu ne­voi speciale în viaţa Bisericii şi în societate prin dezvoltarea abilită­ţilor de socializare şi promovarea unui model de viaţă creştină. Şi proiectul ."Un pacheţel cu mâncare pentru fiecare", cu distri­buire de pungi cu alimente pentru copiii din cadrul Centrelor şcolare pentru Educaţie Incluzivă nr. 1 şi 2 din Sibiu şi-a demonstrat fezabilitatea. La fel de interesant este proiectul ."Copiii cu minte să meargă înainte", prin care se susţin supradotaţii care provin din familii defa­vorizate din punct de vedere material şi finan­ciar, atât din municipiul Sibiu, cât şi din judeţ. În fine, dar nu în ultimul rând am menţiona demersul inti­tulat sugestiv "Cazuri disperate". Prin această activitate Aso­ciaţia ACORD oferă cazurilor luate în evidenţă diferite sume de bani, alimente, îmbră­căminte, încălţăminte, achită reţete medicale, onorează plata unor facturi la utilităţi, la chirii etc.

Autor
17 august 2022 la 17:23

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 ore
Cea mai înghesuită stradă din Sibiu colţ cu probabil cea mai frumoasă stradă tot din Sibiu
Destul de departe de realitate este găselniţa aceea de marketing cu strada Cetăţii pe post de "probabil cea...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 4 ore
Miriuță, după înfrângerea de pe ”Municipal”: ”Puteam scoate mai mult dacă eram mai atenți”. Acuză că l-au înjurat spectatorii…
Antrenorul echipei ieșene, Vasile Miriuță, a recunoscut, la final, în conferința de presă, că echipa sa ar fi...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 4 ore
Stoichiță a venit să-l vadă pe Ianis Stoica. ”Poate îi vine mintea la cap!” Internaționalul de tineret a avut ceva probleme medicale
Antrenorul echipei sibiene, Marius Măldărășanu, a declarat, în conferința de presă de după finalul meciului cu CSM Poli...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 4 ore
Ianis Stoica: ”Finala Cupei trebuie să o jucăm cu zâmbetul pe buze”
Autorul singurului gol din meciul cu CSM Poli Iași, Ianis Stoica, a declarat, la flash-interviul de la Digi...
Actualitate
2 min de citit