Tribuna
Produsele nonanimale în vizorul inspectorilor veterinari
Ioan VIDRIGHIN
1161 vizualizari
* O acţiune de anvergură care a cuprins peste 200 de controale în 93 unităţi de panificaţie, 69 depozite de legume-fructe, 29 laboratoare de cofetărie-patiserie şi 32 unităţi de comercializare legume şi fructe * pentru abateri grave de la normele sanitar-veterinare, 4 agenţi economici au fost sancţionaţi contravenţional cu amenzi în valoare de 12.000 lei, alţi 7 primind avertismente * 2 depozite de legume şi fructe, precum şi o patiserie au fost închise definitiv, iar o brutărie şi un depozit alimentar au fost închise temporar *
Recent, inspectorii pentru siguranţa alimentelor din cadrul DSVSA Sibiu au încheiat controalele tematice desfăşurate timp de o lună pe linia respectării legislaţiei sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor privind producerea, prelucrarea, transportul, depozitarea şi comercializarea produselor de origine nonanimală la unităţile de morărit, fabricarea pâinii şi a specialităţilor de panificaţie, fabricarea produselor de patiserie şi cofetărie şi a produselor zaharoase, fabricarea sucurilor de fructe şi legume, a băuturilor alcoolice distilate, ape minerale, depozite de seminţe de consum şi alimentare, unităţi en-gros şi en-detail şi unităţi de alimentaţie publică.
În pieţele agroalimentare controalele au vizat respectarea cerinţelor privind regulile de igienă, condiţiile de depozitare a legumelor şi fructelor, calitatea produselor destinate vânzării, verificarea trasabilităţii produselor, evidenţa documentelor etc.
Au fost controlate - afirmă dr.Ioan Penţea, purtător de cuvânt al DSVSA Sibiu - 93 unităţi de panificaţie, 29 laboratoare de cofetărie şi patiserie, 11 unităţi de fabricare a băuturilor alcoolice şi răcoritoare, 69 depozite legume-fructe şi băuturi, 7 unităţi de alimentaţie publică, 32 magazine şi supermarketuri, precum şi 34 chioşcuri din pieţele agroalimentare care comercializează legume şi fructe.
La Laboratorul judeţean de diagnostic au fost afluite probe de legume, fructe, cereale, produse de panificaţie pentru examene de laborator, respectiv: 35 probe pentru examene microbiologice, 20 probe pentru aditivi, 42 probe pentru determinarea contaminanţilor, 8 probe privind organismele modificate genetic şi 36 teste pentru verificarea eficienţei dezinfecţiilor efectuate în spaţiile de producţie.
În timpul controalelor, inspectorii pentru siguranţa alimentelor au constatat diverse abateri de la normele specifice acestui domeniu, şi anume: depozitarea şi lotizarea necorespunzătoare a legumelor şi fructelor; comercializarea de produse neconforme; comercializarea produselor preambalate neetichetate, lipsa documentelor care atestă calitatea şi originea produselor comercializate; prezenţa unor insecte dăunătoare; implementarea lentă a programului de management al siguranţei alimentare (HACCP).
Pentru aceste încălcări grave ale normelor sanitar-veterinare, cu implicaţii mari asupra sănătăţii consumatorilor, inspectorii DSVSA Sibiu au sancţionat contravenţional 4 agenţi economici cu amenzi în valoare de 12.000 lei, şi au acordat avertismente pentru alţi 7. De asemenea au dispus sistarea definitivă a activităţii la 2 depozite de legume şi fructe şi la o patiserie, iar  la o brutărie şi un depozit alimentar au dispus măsura închiderii temporare.




comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
adi eco

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Cartuse toner, unitati cilindru
Licitatie publica

ACCENT MEDIA