Primul Târg de Nunţi al anului, la Palatul Brukenthal Avrig

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Decizia autorităţilor de a nu prelungi starea de alertă pe teritoriul ţării şi de a suspenda principalele restricţii ce au fost impuse din cauza situaţiei pandemice Covid – 19, înseamnă, pentru foarte multe persoane şi o reluare a planurilor organizatorice pentru  evenimente familiale extrem de importante (petreceri de nuntă, botez, cununii, diverse aniversări etc).

Cum era şi normal, Palatul Brukenthal din Avrig vine în întâmpinarea şi sprijinul celor care se pregătesc pentru importantele evenimente din viaţa lor şi a decis organizarea unei noi ediţii a Târgului de Nunţi, în zilele de 16 şi 17 aprilie, între orele 10 şi 20.

Aşadar, dacă eşti în căutarea unei locaţii potrivite pentru găzduirea celui mai important eveniment al vieţii, cauţi rochie de mireasă, costum de mire, pantofi, verighete, inel de logodnă, servicii audio – foto –  video, servicii de catering, tortul miresei şi prăjituri, ori alte servicii care trebuie să contribuie la reuşita acestui eveniment, este absolut obligatoriu să nu ratezi Târgul de Nunţi ce va fi găzduit de frumosul complex baroc din Avrig.

Participanţii vor afla, de la oameni cu experienţă vastă în domeniul organizării evenimentelor de acest fel , cum pot să aibă parte de un aveniment de înaltă ţinută, ce înseamnă o experienţă unică, un cadru generos, eleganţă, stil şi servicii de calitate superioară. Gazdele târgului oferă vizitatorilor posibilitatea de a degusta preparatele din meniurile proprii de nuntă, precum şi o selecţie de vinuri, perfect potrivite cu fiecare fel de mâncare.

Expozanţii ce doresc să-şi prezinte serviciile la acest târg nu vor plăti taxă de participare (în limita standurilor disponibile), iar vizitatorii vor avea intrarea liberă.

Cei ce vor ajunge la Târgul de Nunţi organizat la Palatul Brukenthal Avrig, pentru a cunoaşte ofertele pregătite de reprezentanţii acestei locaţii, vor participa la o tombolă cu premii şi pot câștiga un pachet special în valoare de 3.000 lei, ce cuprinde organizarea cununiei în aer liber, într-una din grădinile complexului.

Cu prilejul Târgului de Nunţi, persoanele ce contractează organizarea de evenimente vor beneficia de oferte speciale pregătite de expozanţi.

Informaţiii suplimentare se pot obţine la numărul de telefon 0726234417, sau prin email, la adresa office@palatulbrukenthalavrig.ro.

Autor
06 aprilie 2022 la 09:41
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ștefania Vesa
acum 1 oră
Doi frați minori din Cristian, dispăruți fără urmă. Poliția cere ajutorul populației
Polițiștii sibieni sunt în alertă și cer sprijinul cetățenilor pentru găsirea a doi frați minori din localitatea Cristian,...
Actualitate
2 min de citit
Autor b.o.n.
acum 2 ore
Motocicliștii de la Crazy Bike despre fake news-ul că ar urma să participe la protestul de luni, din Capitală: ”Suntem apolitici!”
Reprezentanții clubului motocicliștilor, Crazy Bike MC România, au reacționat printr-o dezmințire oficială la știrea falsă care circulă pe...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 5 ore
VIDEO: Unde au dispărut frumusețile Păltinișului
Dacă în urmă cu trei săptămâni, cei ce urcau în stațiunea Păltiniș se puteau plimba în ținută de...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 8 ore
Semnează prelungirea! Contract nou, pe 5 ani, cu FC Hermannstadt
După ce și-a asigurat serviciile antrenorului Marius Măldărășanu pe încă două sezoane și a semnat prelungirea contractelor mai...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 9 ore
AVERTIZARE METEO PENTRU SIBIU. Cod galben de ploi
Județul Sibiu se află sub incidența unei avertizări meteo Cod Galben, valabilă din 25 mai, ora 10:00, până...
Actualitate
2 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 10 ore
Elevi ai Liceului de Artă, într-un concert la Sala Thalia
Sibienii melomani sunt așteptați joi, la Sala Thalia la un concert simfonic care îl va avea ca dirijor...
Actualitate
2 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 10 ore
Tururi ghidate, ateliere interactive și informații despre profesia de asistent medical generalist, la Şcoala Postliceală Sanitară de Stat
Cei interesați de o carieră în domeniul sănătății, sunt invitați să descopere oportunitățile oferite de Școala Postliceală Sanitară...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 11 ore
Cât poate câștiga lunar un sibian care lucrează între flori
Indiscutabil, primul criteriu în alegerea locului de muncă este cuantumul salariului. Angajații spun, de multe ori, că e...
Actualitate
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 11 ore
Vești proaste, vara se lasă așteptată în Sibiu. Vor cădea și precipitații mixte
Ultima săptămână a lunii mai va semăna mai mult cu un început de iarnă, decât de vară. De...
Actualitate
3 min de citit
acum 12 ore
VIDEO: Un bărbat s-a ales cu dosar penal pentru distrugere. Primarul l-a recunoscut după imaginile camerelor de supraveghere
Noaptea de sâmbătă spre duminică a fost una tumultoasă pentru un bărbat din comuna Târnava și, cu siguranță,...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 1 zi
50 de ani de învățământ la Mârșa
De jumătate de secol, la Mârșa există învățământ organizat prin structuri specifice de sine stătătoare. Chiar dacă, pe vremea...
Actualitate
5 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 1 zi
Ce filme putem vedea la ESTE FILM Festival: animații, documentare, filme suedeze și de Oscar
Timp de cinci zile, între 28 mai și 1 iunie, Teatrul „Gong” și CineGold le vor oferi sibienilor...
Actualitate
3 min de citit