Astãzi, vorbim despre Spitalul din Sibiu cã are lipsuri, cã nu are medicii pe care ni i-am dori, cã nu are materialele sau medicamentele pe care le gãsim în spitalele din strãinãtate sau poate cele din Capitalã. Nu trebuie sã uitãm, însã, cã în Sibiu a fost pusã temelia primului spital din þarã. Cã practic, atunci când vorbim despre medicina româneascã, Sibiul a fost cel care a dat tonul în asistenþa medicalã. Au trecut de atunci 721 de ani. S-au schimbat multe. Însuºi spitalul public! Dar au rãmas pagini de istorie ºi clãdiri care ne amintesc de acest lucru: cã în România s-a construit primul spital public. Toate au istoria lor: de la faptul cã aici îngrijeau mãicuþele ursuline bolnavii, pânã la faptul cã în clãdirea unde azi funcþioneazã Dermatologia, se nãºtea Nicolaus Olahus sau la faptul cã pe locul unde astãzi funcþioneazã birourile administrative, în urmã cu câteva secole era o herghelie.
1292: puterea habsburgilor intră în declin, după ce electorii germani refuză să îl aleagă ca rege pe Albert de Habsburg, preferându-l pe Adolf de Nassau; Lyonul trece în stăpânirea regeului Filip al IV-lea „cel Frumos” al Franţei; este anul în care se naşte Ioan al VI-lea Canta­cuzino, viitor împărat al Bizan­ţului, dar şi anul în care apă­rea, în Sibiu, primul spital din România. Multe s-au schim­bat de atunci, de când spitalul era pe strada Azilului, acolo unde acum este o biserică, ce păstrează, totuşi, urmele a ceea ce a fost în urmă cu 8 secole. Astăzi, când ne gân­dim la spital, vedem cu ochii minţii pavilioanele de pe Co­posu. Şi acestea au istoria lor: de la faptul că aici îngrijeau măicuţele ursuline bolnavii, până la faptul că în clădirea unde azi funcţionează Der­matologia, se năştea Nico­laus Olahus sau la faptul că pe locul unde astăzi funcţio­nează birourile administrative, în urmă cu câteva secole era o herghelie.
Pe strada Azilului, la nr. 4 găsim şi astăzi primului spital din România. Acum este o biserică hală, care a fost con­struită integral din c[r[midă. Aici a funcţionat primul spital din Sibiu, atestat documentar în anul 1292. Nava bisericii azilului apare ca o sală de spital medieval. Au existat, aici, camere care comunicau cu nava la nivelul parterului şi cu spaţiile de la etaj.

Călătorie în trecut

Sibiul este locul unde s-a deschis primul spital de pe actualul teritoriu al României. Atestat documentar la 24 iunie 1292, un act cu caracter contractual, menţionează faptul că s-a efectuat un transfer, în administrarea unei „case” (domus) cu toate „per­ti­nenţele” ei, de la comuni­tatea locală laică sibiană la cea spirituală a călugărilor din Ordinul Sfântului Spirit („fratribus cruciferis de ordine Sancti Spiritus”) pentru a o deţine cu aceleaşi drepturi. Aici, în acest „domus” aflat pe locul complexului de clădiri format din Azil şi Biserica Azilului de  astăzi, trebuia să fie asigurată găzduirea şi îngrijirea celor săraci, a neputincioşilor, a şchiopilor/ologilor şi a străinilor („et ipsi pauperibus, debilibus, ad­venis at claudis....”) (sub­veniant). Fraţii din Ordinul Sfântului Spirit  se obligau să asigure serviciul divin şi să susţină, în special spiritual, pe bolnavii internaţi sau pelerinii găzduiţi aici. Spitalul se sub­ordona, în acelaşi timp, au­torităţilor religioase (Biserica Romano-Catolică) şi celor civice (nunicipalitatea si­biană). Primul conducător (spiritual) al spitalului-azil de pe strada Azilului fost ma­gistrul Valtherus, într-un document de la 1308. La 1448, sunt menţionaţi „onorabilii domni” Anthonius de Cibin, rector al spitalului şi Petrus Möllenbecher de Cisnădie, capelan, împreună cu Ste-       p­hanus din Şeica Mare, rector al şcolii şi preot la Movile. La 1460 sunt menţionaţi Pau­lus de Nou Săsesc, capelan, iar la 1457 cape­lanul Petrus Möllen­bacher, preot din Cis­nădie.
De re\inut este că acest prim spital sibian nu era ex­clusiv un loc în care „pacien­ţii” beneficiau de tratament medical şi atât, ca în perioada modernă, ci „seelhaus”, un întreg complex caritabil-religios, în care, prin vinde­carea sufletului (participarea la serviciile divine, rugăciune, post, confesiune a păcatelor) se ajungea `i la vindecarea fizic[. În plus, acest „azil” funcţiona şi ca loc de găz­duire pentru cei nevoiaşi, sau călătorii aflaţi în trecere prin oraş.
Spitalul-azil se finanţa din resurse proprii sau din do­naţiile membrilor comunităţii sibiene, în special din Fondul Milei. Alte venituri de care beneficia spitalul erau din Cutia Milei aflată în biserică, din activităţi de cărăuşie (transporturi plătite efectuate de „căruţa spitalului”, părţi din taxa pentru cântarul public, donaţii testamentare, taxe de internare, vânzări ale bu­nu­rilor celor decedaţi, închirieri de case (aflate în proprietatea spitalului), exploatarea în dijmă a pământului şi pă­şunilor (hotarul Şelimbărului şi Cârţa), procente din de­cima (taxa de 10%) datorată de unele sate (Amnaş, An­drochel, Veştem, Poplaca, Mohu, Răvăşel, Cârţa, Căr­piniş, Gârbova) sau venituri din morărit.
După Reformă, ordinele călugăreşti sunt alungate din oraş, spitalul-azil intrând în administrarea exclusivă a comunităţii locale, evident, cu asigurarea asistenţei spiri­tuale. În perioada modernă, spitalul de pe actuala stradă a Azilului a fost sprijinit de o fundaţie de caritate. Con­strucţiile se extind pe măsura trecerii timpului, spitalul se dezvoltă, destinaţia sa „me­dicală”fiind continuată până în secolul al XIX-lea.
În paralel cu Azilul, au mai existat „lazaretele”, centre unde erau izolaţi bolnavii de ciumă sau de lepră. O lepro­zerie exista la 1475, într-o construcţie aparţinătoare Mă­năstirii Dominicane dinspre Poarta Elisabeta, în afara zidurilor cetăţii. Alte două numite „Case de Spirit” sunt menţionate ca azil destinat exclusiv femeilor sărace şi bolnave.
Primii medici (laici) spe­cialişti, absolvenţi de univer­sitate, au fost, iniţial, străini, care acordau asistenţă medicală elitei locale, clerici sau patricieni. Documentele îi pomenesc pe medicul Ja­cob (sec. al XV-lea), şi la 1510, pe Johann Saltzman, cel care opreşte la Sibiu epide­mia de ciumă. Dintre medicii sibieni sunt amintiţi Samuel Kolesseri (1663-1732), An­dreas Teutsch (1669-1730), Andreas So­terius (1694-1775), numit la 1748 medic al oraşului, Mi­chail Seivert (1721-1776), Mi­chael Neu­stadter (1736-1806), Andreas Wolf (1741-1812), şi Michael Blassius.
La Sibiu a apărut, la 1793, prima carte de medicină ro­mânească scrisă de ocu­listul Ioan Piuariu-Molnar: „Sfătuire către studenţii în chirurgie”. Piuariu-Molnar se şi stabileşte la Sibiu, fiind numit „medic oculist al Ma­relui Principat al Transil­vaniei” şi „protome­dicus” al Ardealului.

Istoria dăinuie şi astăzi

La 25 iulie 1852, în pre­zen\a împaratului Austriei Franz Joseph I, s-a pus piatra de temelie a Spitalului Public (având, până la unirea Transilvaniei cu România, numele împăratului-ctitor), fiind inaugurat ^n 1857.
Conform unui raport statistic din 1876, reiese că în acel an spitalul din Sibiu a tratat 1123 de pacienţi, faţă de 1723 în 1873, 1476 în 1874 şi 1169 in 1875, totalizând 33.602 zile de spitalizare.  La sfârşitul sec. XIX şi după 1904 spitalul se va extinde.
Din clădirile „istorice” ale spitalului, menţionăm aici cele care găzduiesc secţiile Medicală, construită în 1859, Oftalmologie,(1904), Der­mato-Venerologie (1904), Boli Infecţioase (1913), ORL (1904), Recuperare Medicală şi Fizioterapie I (1913). Parcul spitalului datează de la înfiin­ţarea sa, aici existând o fru­moasă fântână arteziană, numită „Fântâna Olan­dezului”.   
Alte instituţii medicale afla­te, de-a lungul timpului, pe teritoriul Sibiului, sunt „Spi­talul Militar Chezaro-Crăiesc”, viitorul Spital Militar de Urgenţă, inaugurat în 1959, „Ospiciul de alienaţi”, devenit mai târziu „Institulul de alie­naţi”, viitorul Spital de Psi­hiatrie „Dr. Gheorghe Preda”, inaugurat în 1863, primul aşezământ de acest fel în sud-estul Europei, şi clinica de obstetrica şi ginecologie, atestată între 1889-1892, pre­cursoarea Spitalului de Ob­stetrică şi Ginecologie, din Bastionul Haller (maternita­tea veche). 
Clinicile şi sanatoriile private apar în perioada inter­belică. Avem astfel Sanatoriul Wachsmann devenit, după naţionalizare, Spitalul CFR, Sanatoriul dr. Nicolae Ittu pe actuala stradă Copernic, Sanatoriul de boli nervoase Dr. Gerhard Wermescher  pe Transilvaniei, actualul complex „Speranţa”) Clinica „Martin Luther”, devenită Poli­clinica de Copii, Clinica „pen­tru naşteri şi boli de femei” a dr. Antal de pe Constituţiei şi Sanatoriul „Lângă Viţă” de pe Poplăcii.
Spitalul de astăzi

Iată că Sibiul a fost dintot­deauna oraş de referinţă în istoria românească a medi­cinei. Nu doar primul spital, dar şi prima farmacie din România au fost deschise în urmă cu multe secole pe teritoriul Sibiului.
Pentru toate acestea, în 1990 avea să se pună în discuţie apariţia unei Facultăţi de Medicină în Sibiu. Deşi a trecut prin vremuri grele, Facultatea de Medicină “Victor Papilian” din Sibiu a rezistrat şi s-a dezvoltat tot timpul. Iar în 2011 a inaugurat încă o specializare: Farmacia, care se adăuga specializărilor deja existente: Medicină Generală, Medicină Dentară, Asistenţă Medicală şi Tehnică Dentară. Facultatea de Me­dicină “Victor Papilian”, din cadrul Universităţii “Lucian Blaga” din Sibiu.
Cea mai veche clădire care dăinuie este Medicala. Aici se tratează şi astăzi, după 150 de ani, bolnavii de diabet, de cancer, cei cu boli gastrice, cu boli hemato­lo­gice, cu boli interne, clădirea unde se face dializă.
Abia de curând, în 2007 – 2008, această clădire a fost renovată total.
În 1904 în curtea spitalului au apărut şi alte clădiri: cea unde astăzi funcţionează Dermatologia a fost cândva Maternitate şi aici s-a născut Nicolaus Olahus. Tot în a­celaşi an se construieşte clă­direa unde astăzi funcţio­nează Clinica de Oftalmo­logie, renovată complet în 2010, aceasta fiind una dintre cele mai solicitate secţii ale spitalului, bolnavi din toată ţara solicitând expertiza medicilor oftalmologi sibieni în problemele de vedere.
1904 este şi anul în care se construia clădirea în care astăzi funcţionează Clinica ORL şi Secţia BMF.
Un alt an de referinţă în care apar noi pavilioane me­dicale este anul 1913. Atunci au apărut clădirea unde funcţionează Fizioterapia şi Recuperarea Medicală, dar şi primul corp al Secţiei de Boli Infecţioase, cel de-al doilea datând din 1984.
Pentru realizarea acestui material au fost folosite date din cartea „Spitalul medieval din Sibiu” de Petre Beşliu Munteanu, şi paginile web ale Primăriei Sibiu şi Spitalului Clinic Judeţean Sibiu. Fotografiile de epocă sunt reproduse din „Spitalul medieval din Sibiu” de Petre Beşliu Munteanu, „Sibiul văzut de fotografi” şi „Colecţia de cărţi poştale şi litografii Horia Tipuriţă”, ambele de Aurelia Cozma.