Îmi plac copiii. Sunt simpatici, curioşi, pun multe întrebări neaşteptate sunt sinceri şi nu sunt încă poluaţi de regulile convieţuirii din lumea “celor mari”, cu compromisurile, porcărioarele mici sau porcăriile mari, falsitatea, şi combinaţia cât mai perfectă între “ce bine că te văd”-ul de pe buze şi din priviri şi “Dăte-n mă-ta de belit” din gând. La ei ce e urat e urat, ce e frumos e frumos şi nu ezită de a spune aceasta în gura mare, inclusiv în mijlocul unui concert la Filarmonică ori a unei premiere naţionale la teatru.
Am spus că farmecul copiilor este tocmai puritatea şi sinceritatea. Aşa că ce s-au gândit părinţii lor, ajutaţi, chiar mai mult decat e necesar, de diverşi logisiticieni materiali ori intelectuali, interesaţi financiar ori aşa, moca? “Hai să îi facem praf!”. Hai să facem din copii orice altceva decât nişte copii. Hai să îi facem nişte caricaturi ale maturilor, cu tabieturile, vestimentaţia ori fiţele aferente. În unele cazuri, aproape au reuşit.
Le plac animăluţele? OK! Le interzicem să le mângâie, pentru că “au microbi”, “au purici” şi “fac murdărie”. În paralel, ca să nu ne mai toace la cap cu jurnalisticele întrebări “cine- când-unde-cum-de ce?”, îi postăm în faţa televizorului setat pe desene animate, ca să vadă monştri, roboţi, mutanţi şi alte fiare scoase parcă dintr-un pandemonium medieval, ca să vadă şi el cum poţi să îţi faci praf adversarul cu lasere, bombe, arme ultrasofisticate, că lumea e rea şu crudă şi are nevoie de ucigaşi cu sânge rece, care să nu le trenure mâna pe trăgaci. Visează fetiţele la zâne şi prinţese? Hai atunci să le dăm păpuşi cu alură şi haine de curve, cu picioare, ţâţe şi alte alea, ca să înveţe valorile de bază ale societăţii de consum. Nu ajunge, hai să le luăm atunci şi un set de cosmetice “pentru copii”, că mâine e “party” la grupa mare. A, e party? Pai atuncă să luăm şi nişte şampanie pentru copii, ca să înveţe juniorii cum vine treaba cu “alcoolul este viaţă şi viaţa e alcool”, că ăsta ajută să treci peste greutăţile vieţii.
Interesant, generaţii de copii au crescut sănătos fără atâtea petreceri de ziua lor, fără invitaţii personalizate comandate la salonul foto din apropiere, fără a îl duce-aduce cu maşina la şi de la şcoală şi fără a-l suna din 5 în 5 minute să-l întrebi “ce mai faci / unde eşti”). Erau frumoşi fără a fi îmbrăcaţi în haine de metalişti ori hip-hoperi, fără a purta rochii şi bluze de parcă le-ar trimite la produs şi fără atâtea chestii care să îi forţeze să devină adulţi.
A, parcă era vorba despre petreceri pentru copii. Înainte se rezolva uşor, cu un tort acasă şi bobo la grădi ori şcoală. Acum nu. Acum îi pregătim pentru parangheliile maturităţii...
De aceea ne-am amintit de toate astea de aici şi mai sus menţionate. Dar parcă îmi e dor de copiii aceia care hălăduiau pe toate străzile, grădinile şi păduricile oraşului, nici curaţi nici murdari, care îi salutau pe toţi cei întâlniţi, care se căţărau în copaci, care aveau inevitabil după ei o pisică sau un căţel “al lor” şi care se bucurau la orice bomboană ori covrig primit de la cine ştie ce om de pe uliţă.