Tribuna
Pomana porcului european
Adrian POPESCU
4737 vizualizari
Pomana porcului european

De la aderarea noastră în UE ne-am trezit că obiceiuri din străbuni, printre care şi "Pomana porcului", nu întrunesc condiţiile legislaţiei europene. Aceasta a fost o adevărată lovitură sub centură pentru  al nost român, care trebuie să arate la sfârşit de an că a fost gospodar şi că are ce pune pe masă  pentru a-şi servi rudele, vecinii, prietenii. Înaintea sărbătoririi Naşterii Domnului Iisus Hristos, de Ignat, gospodarii creştini obişnuiesc să taie porcul crescut întregul an, în vederea praznicului Naşterii Domnului. Felul de mâncare tradiţional, numit "Pomana porcului", este obţinut prin prăjirea bucăţilor de carne  în grăsime. Masa se aşază afară după splălarea şi curăţarea tuturor urmelor sacrificiului sau ale procesului de preparare a cârnaţilor, caltaboşilor, tobei, etc. după care se mănâncă în picioare şi alături de mâncare se serveşte ţuică tradiţională sau rachiu de cazan. Ei bine, "Cârciuma din Bătrâni" a găzduit în acest weekend apreciata manifestare tradiţională - neaoş românească. Este vorba despre prepararea bucatelor ce vor trona pe masa de Crăciun sau cea de Revelion. Graţie iniţiatorilor - "Cârciuma din Bătrâni", cei prezenţi (oficiali, turişti şi concetăţeni dornici să savureze acest moment tradiţional) au asistat live la  etapele preparării porcului. Practic au fost sacrificaţi clasic doi porci de peste 110 de kg. A fost un bun prilej de redescoperire a tradiţiilor româneşti autentice şi de retrăire a atmosferei specifice satului tradiţional. Conducerea Muzeului în Aer Liber din Dumbrava Sibiului trebuie felicitată că a găsit parteneri pentru păstrarea tradiţionalei bucătării româneşti. Iată că după succesul de care s-a bucurat organizarea mustăriei, "Cârciuma din Bătrâni"a readus tradiţia Ignatului într-un mediu pur românesc.Din cele precizate de gazdele de la "Cârciuma din Bătrâni", aceste exerciţii culinare nu se vor opri aici, ele fiind un punct de atracţie inedit pentru turismul românesc.Dacă adăugăm şi spectacolul folcloric pe măsură putem spune că sibienii şi turiştii au plecat încântaţi de această "formulă muzeală vie". Au fost şi sibieni care şi-au făcut cumpărăturile pentru masa de Crăciun şi au plecat cu reţete culinare.





comentarii
1 comentarii

PORCII AU FOST ASOMATI(NU AU GUITAT)., DAR CA SA NU SE STRICE TRADITIA A FOST PUS O INREGISTRARE CU GUITATUL , DE A RASUNAT DUMBRAVA . FELICITARI!
ILIE
13.12.2010 13:09
Din aceeasi categorie
adi eco

Comunicat de presa

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Cartuse toner, unitati cilindru
Licitatie publica

ACCENT MEDIA