Tribuna
PNL
Piaţa Mare, vechile case şi vechii ei locuitori de pe locul actualei biserici romano-catolice (II)
Petre BESLIU MUNTEANU
759 vizualizari
Piaţa Mare, vechile case şi vechii ei locuitori de pe locul actualei biserici romano-catolice (II)

Thomas Bomelius,un personaj interesant, victimă a confuziilor contemporane

 

Trecând cu haz peste apre­cierile  contempo­rane (atributul  de scrib se dato­rează unei preluări negli­jente din traducerea în română a cronicii lui Emil Sigerus) aflăm că Th Bo­melius "was a transyl­vanian-saxon intellectual from the16th century. In 1556, he published the first historical printed work in Transylvania, wrote a lawbook  contributed to the theological discussions of his time". Nota trimite la un articol din "Zeitschrift fuer Sieb.Landeskunde" din 2006, vol XXIX.

Să punem lucrurile în fires­cul lor. Thomas Bomelius nu s-a ocupat de arhivă. Probabil e con­fundat cu Christian Poma­rius, primul redactor al inventarelor incomplete de documente sibiene.

În schimb, Thomas Bo­melius a parcurs treptele ierarhiei oraşului şi comu­nităţii de la cea de  notar al provinciei şi oraşului Sibiu la cea de consilier, senator şi reprezentant al oraşului în curtea regală. Cum explicit se observă, el a îndeplinit funcţii de rangul doi, de execuţie, destinate însă unor oameni cu carte. Că a fost un cărturar ilustru o demonstrează elabora­rea unei istorii a Ungariei, "Chronologia Rerum Hun­ga­ricarum". Dacă afir­maţiile lui Genot Nuss­baecher, ("Zur Biographie von Thomas Bomelius", în AVSLK, 2006, 2, p.139) sunt reale, puteţi regăsi manuscrisul la arhivele din Sibiu. Dovada apre­cierii ei este folosirea datelor de acolo în cronologia oficială picată pe peretele bisericii din Braşov.

În această perioadă de slujbaş al comunităţii, Thomas Bormelius se angrenează în promovarea Reformei. Culmea carierei de teolog în slujba comu­nităţii este întâlnirea cu Melanchton la Wittenberg, în calitate de reprezentant al sibienilor protestanţi. Nu este întâmplător pentru vocaţia sa de teolog că, atunci când a sosit momentul potrivit, a trecut în rândul clericilor mai întâi la Sibiu, ales în Decanatul Capitlului Sibiului şi apoi la Slimnic, unde a fost înmormântat.

Prin grija lui Ioan Albu ("Vixi dum volui..." în Brukenthal.Acta Musei, VII, 2, 2012, p. 253) aflăm informaţii despre piatra lui de mormânt de la Slimnic. Este o piatră de mormânt simplă, cu desenul unei cărţi, mai mult ca sigur Biblia, ce domină câmpul. Piatra a fost şlefuită de mulţimea credincioşilor ce au trecut peste ea. Prin modestie şi cultură, prin credinţă în Dumnezeu şi devotament faţă de patrie, dar nu prin false atribute Thomas Bomelius merită să fie pomenit între sibienii deosebiţi, pioşi şi culţi.

Casa cu inscripţii din Piaţa Mare

Cum a reuşit Bormelius să pună stăpânire pe casa din Piaţa Mare nu ştim cu siguranţă. ştim doar că era "decorată cu inscripţii". În 1589, cu trei ani înainte de moarte, Thomas Bome­lius era preot cunoscut în Sibiu. Casa purta probabil pe faţadă un citat din Biblie. Casa învecinată celei cu leii lui Daniel în "groapă", avea un asemenea ornament. Există trei posibilităţi teoretice ca această casă să fi ajuns în proprietatea lui Thomas Bomelius. Cea mai puţin probabilă este aceea ca el să fie con­structorul, primind locul de casă prin funcţia de la primărie, ca azi. A doua ipoteză este că anterior casa fusese în proprie­tatea Primăriei sau a bisericii. De altfel, istoria cunoaşte cazuri de donaţie de case pentru biserică.

Un document, printre puţi­nele legate de activitatea sa ca notar, îl menţionează ca martor la o tranzacţie de proprietăţi. El este martor în faţa Sena­tului că Grigore Boden­doerfer a cumpărat o parte dintr-o casă. Suma, spune documentul, a fost dată săracilor (????). (Inventa­rul protocoalelor primăriei Sibiului, 1521-1700, Bucu­reşti, 1958, p.42). Este o tranzacţie şi un gest de binefacere. Luând în cal­culul istoric aceste două realităţi generale, cred că într-un mod asemănător a putut ajunge casa în stăpânirea vremelnică a lui Thomas Bomelius. şi contextul istoric al mijlo­cului de secol XVI cu incendiu şi molime ce au provocat instabilitate şi derută, era un prilej de a pierde sau acapara proprietăţi.

"Enigma" bucătăriilor oraşului

În general şi în mod fi­resc, istoria reţine mai mult oamenii decât clădirile. Printre clădirile cu rezo­nanţă istorică şi utilitate publică puţin cunoscute în literatura de specialitate de la noi sunt Casa Cân­tarului (Waag­haus) şi Bucătăria (oraşului?) - "Kochhaus". De altfel, ele fac parte din realitatea oraşului medieval, reali­tate puţin cunoscută în istorio­grafia tradiţională de la noi dictată de maeştri, iar nu cercetată cu asiduitate.

Magistratul (condu­cerea) oraşului medieval era obligată să pună la dispoziţia vizitatorilor de seamă, cum era voievodul sau principele, hrană şi adăpost. Ospeţele se dădeau în spaţiile generoase ale primăriei oraşului. Alte ospeţe cu mulţi invitaţi însoţeau şi cu mare fast puneau capăt festivităţillor de punere în funcţie a comitelui, prima­rului sau a centumviratului.

Mica bucătărie din clădirea Primăriei Sibiului ce fusese iniţial destinată unei familii nu făcea faţă cerinţelor unor mese întinse aşa că, cel puţin în anumite perioade, au  apărut aceste "bucătării ale comunităţii". În 1567 un "Kochhaus" era pomenit într-o încăpere boltită a fostei mănăstiri a călugăriţelor franciscane.

Kochhaus ar  putea fi fals asociată cu "baeckstube" o prăvălie pentru vânzare de  pâine. Terminologia folosită în Evul Mediu e uneori ambiguă, o denu­mire acoperă mai multe înţelesuri. Izvoarele care ne trimit în locuri diferite ale oraşului, în centru şi spre Poarta Elisabeta, lasă şi ele  loc discuţiei şi întrebării: pentru cine erau folosite aceste bucătării? Aflate la mică şi la mai mare distanţă de pri­mărie? Cel mai recent lexi­con de cuvinte şi termeni despre Evul Mediu ("Lexikon des Mittelalters") nu l-a inclus, semn că nu ar fi fost des folosit şi de interes.

M-am uitat pe listele de case şi proprietari de la mijlocul secolului al XVIII-lea. Se regăsesc mai multe "domus pistoria" sau "backhaus", adică brutării, în dreptul unor reşedinţe de patricieni, dar nu şi "Kochhaus". Să se ascundă kochhaus-ul printre casele numite generic "domus civitatis" adică în folosul primăriei? Există şi alte case generic denumite "Casa medie­şenilor" sau "Casa Bistriţenilor", dar o căsuţă cu bucătărie nu există.

Categoric, casa cu bucătărie era legată de prepararea mâncării şi de existenţa unui bucătar. În secolele XV-XVI existau puţine consemnări, şi numai de bucătărese. Una pregătea mâncarea pentru săracii de la spitalul nevoiaşilor. La publicarea cărţii despre spitalul medieval al oraşului Sibiu am presupus că era anga­jată permanent. Amendez afirmaţia cu mărturisirea că cei internaţi la azil nu aveau nevoie în fiecare zi de mâncare gătită. Chiar pâinea se cocea periodic. Este de bun simţ să cre­dem că acea bucătăreasă cocea şi pâine. Pentru patricieni, situaţia era alta.

Martin Hochmeister con­semnează între instituţiile, oamenii şi locurile demne de luat în seamă, un bucătar numit Georg Geiser, care stătea tot în centru, pe actuala stradă a Filarmonicii, Klein Erde. Însemnarea era din 1780. Un altul, anume Johann Geisser, locuia prin 1770 la numărul 43 de pe aceeaşi stradă. Identitatea numelui de familie nu poate fi întâmplătoare. În listele de locuitori redactate cu 10 şi 20 de ani mai devreme, familia Geisser nu e de găsit pe strada Klein Erde. Era o familie de bucătari nou venită.Nu pot să mă hazardez nici să fac legă­tura între ceramica de bucătărie descoperită la Primăria Veche şi un anume bucătar, cu toate că perioada e apropiată, iar personajul poate fi Georg Geiser.

Interesul pentru bucă­tăria tradiţională sibiană a fost  maxim în anul 2019 şi nu pot decât să sper că el nu se va limita la un an şi doar la mâncare. Trecerea de la bucătăria de familie din Evul Mediu la cea folosită de conducere sau de  un grup este un feno­men ce merită a fi studiat, dar numai cu ajutorul izvoarelor istorice.

O situaţie mai bună tre­buie să fi avut bucătăreasa care plătea impozit pe casă şi locuia printre patricieni şi meşterii bogaţi. Pre­zenţa unei bucătărese printre patricieni, înalţi funcţionari şi meşteri de bresle în a doua jumătate a secolului al XV-lea este interesantă. Menţionarea doar a mese­riei şi poziţionarea proprie­tăţii în Oraşul de Sus ne atrage însă atenţia aşa cum ne atrag atenţia doctorii, cărora li se spe­cifică şi  numele şi mese­ria. Personaje deosebite, greu de catalogat, ambele categorii.

Ca să ne apropiem de subiect apelez la fraţii Grimm, cunoscuţi nouă ca talentaţi povestitori. Ei au redactat un dicţionar complex şi foarte util şi medieviştilor: "Kochhaus, n. besonderes Häuschen mit der Küche", adică o căsuţă cu bucătărie. Explicaţia deja am folo-
sit-o. Pare însă gene­rală. Cine şi de ce folosea doar o căsuţă cu bucătărie?

Există o referinţă bibliografică actuală de folos analizei. Ocupându-se de vizita principelui Gabriel Bethlen la Braşov, Zsuzsanna Cziraki menţio­nează pe baza informaţiilor din registrul de socoteli al Braşovului (vol 20, p. 359, socotelile vilicului) că pentru asigurarea hranei principelui a fost ridicată în Piaţa Sfatului o "cook house". (Zsuzsanna Czi­raki, Mathew Caples, "Prince Gabor Bethlen’s visit, in Hungarian Historical Review", 2, nr. 4, 2013, p. 912). Tot acolo există informaţia că de obicei în vizitele principelui se apela la o bucătărie de campanie. Punctual informaţia e clară: principii au fost însoţiţi în călătorii de o bucătărie amenajată într-un loc potrivit; la Braşov în Piaţa Mare unde era primăria şi existau posi­bilităţi de aprovizionare cu apă şi alimente. E vorba de o bucătărie de campanie, tot un "kochhaus".

"Kochhaus" - unde erau în Sibiu

Revenim la Sibiu unde o astfel de căsuţă cu bucătărie, cum spun fraţii Grimm, a fost în centru, în Piaţa Mare, dar şi într-o zonă periferică dacă dau credit celor ce au plasat Mănăstirea Franciscanilor, împotriva dovezilor arheo­logice  lângă Poarta Elisabeta, într-o cameră boltită. Nu este însă cazul unei bucătării improvizate, amenajate cu un scop şi o perioadă limitată, cum a fost cea de la Braşov. O cameră de mănăstire cu cuptorul necesar bucă­tăriei era una mică. Putea fi chiar bucătăria fostei mănăstiri (chiliile nu aveau astfel de amenajări) iar autorităţile locale aveau drept de folosinţă.

Un istoric şi lingvist se referă la dialectul săsesc amintind bucătăria şi alte cuvinte legate de ea: "Kooches", "Küche", "Kochhaus", wie Backes, "Backhaus"; "Eerd", Erde (Johann Karl Schuller, "Gedichte in Sieben­bürgisch-Sächsischer Mundart",  Hermannstadt, 1840, p.11)

Există încă o referinţă cu doar o amintire a cuvântului la Fr.Schuller von Libloy: "die Herbergen und das fuerestliche Kochhaus ist gemacht, ("Aus der Tuerken und Jesuiten, Vor und Nach 1600", Berlin, 1877, p. 241).Documentul se regăseşte şi în Johann Seivert, "Nachrichten von Siebenbürgischen Geleh­r­ten und ihren Schriften", Pressburg, 1785, p.489 şi se referă la evenimente din 1612 nu departe de Hermannstadt.

Ca să lărgim aria referinţelor, cu ajutorul lui Google  aflăm din "Bayern Landgericht (Wasser­burg),Wochenblatt für das Landgericht Wasserburg", 1846, "Die Bude befinden sich în der Herrengasse vor Muehlverger Koch­haus", p.154. Bude în­seamnă stand în ger­mană.

Subiectul este tratat aici între semnalare şi studiu istoric pentru că în principal ne ocupăm de casele demolate pentru a face loc Bisericii Romano-Catolice şi Colegiului Iezuit la începutul secolului XVIII. Trecuse vremea când mănăstirile erau aşezate la periferie.

Privind latura Pieţei Mari unde vizitatori de toate genurile şi în fiecare zi şi credincioşii catolici, duminica mai ales, caută biserica şi unde a primit adăpost statuia lui Nepo­muk, să recapitulăm toate ce le ştim şi să ne imagi­năm cele ce nu le ştim despre acest loc. Memento mori însă mă duce la Biserica Evanghelică din Slimnic, acolo unde se află piatra de mormânt simplă precum a fost credinţa cu năzuinţe spre simplu a credinciosului Thomas Bomelius.






comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Food will win de war

Publica anunturi

Palatul Brukenthal Avrig

management dirigentie inofrmare

Vacanta Eurotrip
info
Licitatie publica

accentmedia