Tribuna
PNL
Peste un milion de euro, pentru protejarea şi prezervarea bisericilor fortificate
Adrian POPESCU
1364 vizualizari
Peste un milion de euro, pentru protejarea şi prezervarea bisericilor fortificate

Fundaţia Biserici Fortificate a Bisericii Evanghelice C.A. din România (BECAR), în calitate de instituţie de conducere şi coordonare a BECAR pentru păstrarea şi folosirea sustenabilă a bisericilor fortificate, primeşte un sprijin financiar de peste un milion de euro. Hotărârea în Bundestag referitoare la această susţinere specială s-a luat deja în 2018. Negocierile privind utilizarea concretă a mijloacelor băneşti sunt în faza finală.

În baza unei hotărâri a Bundestag-ului Republicii Federale Germania, Ministerul pentru Cultură şi Medii acordă o subvenţie specială în valoare de 1.100.000 euro pentru activitatea Fundaţiei Biserici Fortificate. Această sumă este destinată unor măsuri pentru protejarea şi prezervarea bisericilor fortificate. Sunt prevăzute acţiuni de consolidare şi conservare la diferite obiective, pregătirea unei documentaţii a bunurilor culturale mobile de patrimoniu din proprietatea BECAR precum şi alte măsuri adiacente pentru optimizarea protecţiei patrimoniului cultural şi pentru a face cunoscută publicului această moştenire culturală de excepţie.Subvenţia acordată se va derula prin Consiliul de Cultură al Saşilor Transilvăneni, care, în calitate de asociaţie cu sediul în Germania, coordonează şi implementează de mult timp proiecte pentru păstrarea patrimoniului săsesc transilvănean. Pentru acest proiect major el este leader de proiect şi partener al Fundaţiei Biserici Fortificate. “Fundaţia Biserici Fortificate mulţumeşte din inimă pentru această subvenţie şi o vede ca o posibilitate reală pentru dezvoltarea efectivă a propriei activităţi”, spune Philipp Harfmann, directorul executiv al fundaţiei.






comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
DC

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Cartuse toner, unitati cilindru
adi eco
Licitatie publica