Tribuna
Peste 60% din bugetul comunei Axente Sever a fost alocat investițiilor
Vasile ANTIPA
424 vizualizari
Peste 60% din bugetul comunei Axente Sever a fost alocat investițiilor

Comuna Axente Sever are buget. Joi a fost programată ședința Consiliului Local din comună unde principalul proiect de hotărâre s-a referit la adoptarea bugetului pentru anul în curs. Bugetul comunei Axente Sever pentru anul 2020 este de 12.357.000 lei, iar 62,4% din această sumă este direcționată spre investiții, în special pentru infrastructură, educație și cultură. 504.000 lei sunt bani care au fost alocați de către Consiliul Județean.

"Bugetul comunei Axente Sever pentru anul 2020 este creat și conceput în special pentru investiții, adică pentru dezvoltarea localității în toate domeniile, atât infrastructură, cât și educație și cultură.

O parte din bani sunt alocați pentru finalizarea unor proiecte aflate deja în diferite faze de implementare, ca de exemplu modernizarea drumului comunal DC 6 Agârbiciu-Șoala sau realizarea branșamentelor la apă și canalizare, însă am planificat și alte investiții importante pentru acest an, pentru care vom efectua primele demersuri.

Mă refer la realizarea unei centuri ocolitoare a localităților Axente Sever și Agârbiciu sau la proiectul privind alimentarea cu gaz a localității Șoala”, a spus Marius Grecu, primarul comunei.

„O comună dezvoltată este o comună în care oamenii sunt liniștiți din punct de vedere al traiului de zi cu zi și acea liniște este adusă, într-adevăr, de investițiile realizate”, a spus Daniela Cîmpean.

De asemenea, președintele Consiliului Județean Sibiu a apreciat și faptul că au fost atrase investiții din fonduri nerambursabile, care permit realizarea unor investiții de amploare.

Printre principalele investiții se numără reparații capitale la toalete și la bucătăria sălii festive din Axente Sever, lucrări de renovare la curtea Primăriei și la curțile grădinițelor din Axente Sever (pavaje), investiții cuprinse la capitolele „Administrație publică” și „Învățământ”, în valoare de 135.000 lei.

În ceea ce privește capitolul „Cultură, recreere și religie”, sunt planificate, printre altele, reparații capitale la Căminul Cultural din Agârbiciu, amenajarea capelei mortuare din aceeași localitate și amenajarea de locuri de joacă în Axente Sever și Agârbiciu. În total, aceste investiții însumează 373.000 lei.

Peste 450.000 lei sunt alocați pentru branșamente la apă-canal (proiect realizat în parteneriat cu Apa Târnavei Mari Mediaș), pentru realizarea proiectului și a studiilor necesare, precum și obținerea avizelor pentru alimentarea cu gaz a localității Șoala, realizarea PUG-ului comunei Axente Sever și pavarea unui șant comunal.

Nu în ultimul rând, în prima jumătate a acestui an va fi finalizat proiectul de modernizare a Drumului Comunal 6 Agârbiciu-Șoala (o investiţie pentru care se alocă 6.759.000 lei în anul 2020), se vor asfalta trei străzi din comună cu fonduri de la bugetul local, se vor realiza trotuare noi în comună și se vor întocmi proiectele și documentația tehnică pentru 15 străzi ce urmează a fi asfaltate.

De asemenea, 200.000 lei sunt alocați pentru întocmirea unui proiect și a documentației tehnice pentru realizarea unei centuri ocolitoare, pentru localitățile Axente Sever și Agârbiciu.

La ședință a participat și președintele Consiliului Județean Sibiu-Daniela Cîmpean, precum și reprezentanți ai instituțiilor locale și membri ai comunității (directorul Școlii Gimnaziale Axente Sever-Constantin Dumitru, directorul Centrului de Plasament Agârbiciu-Cornelia Dan, șeful Secției 5 Poliție Rurală Axente Sever-Aurel Toșu, agenți economici și Ion Gabor-cetățean de onoare al comunei Axente Sever).





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Luna arborilor

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
Apa Canal
Licitatie publica

accentmedia