Tribuna
Peste 40 de elevi au concurat pentru titlul de Bucătarul Junior al Anului 2019, la Sibiu
Liuba STARII
756 vizualizari
Peste 40 de elevi au concurat pentru titlul de Bucătarul Junior al Anului 2019, la Sibiu
Prima ediţie a competiţiei naţionale "Culinariada” a adunat 44 de elevi de la 16 licee din toată ţara, la Sibiu. Timp de două zile, 17-18 aprilie, viitoarea generaţie de bucătari şi-a prezentat talentele în arta gastronomică. Competiţia a fost organizată de Consorţiul "Sibiu - Regiune Gastronomică Europeană”, în parteneriat cu Asociaţia Culturală "Euro-Est Alternativ”, evenimentul încadrându-se în axa de educaţie a Programului "Sibiu- Regiune Gastronomică Europeană 2019”.

În cadrul competiţiei, concurenţii s-au întrecut atât în concurs individual, încât şi pe echipe, prezentând un preparat la două farfurii. Aceştia au avut la dispoziţie o boxă de gătit, utilată de către ACEEA cu plită electrică, masă de lucru şi produsele locale necesare pentru prepararea bucatelor.

Munca bucătarilor juniori a fost apreciată şi jurizată de către chefi bucătari cu mulţi ani de experienţă în domeniu. De asemenea, la concurs au fost prezenţi şi proprietarii restaurantelor, interesaţi să descopere noua generaţie de bucătari. Juriul con­-
cursului a fost format din: Carmen Siminie, director general al Conacului „Maria Theresa” Orlat, Mioara Barbu, director general Cramele “Gorgandin” Apold, Mihaly Kovacs, proprietar al Car­mangeriei “Regele Ciola­nului” Sfântu Gheorghe, Vasile Bădilă, executive chef Centrul de Evenimente Şelimbăr, Gheorghe Ciutacu, executive chef „Ramada” Sibiu, Marius Rafa, executive chef „Pardon Café” Sibiu, Emilian Vârlescu, Sibiu - executive chef , Marius Mun­tean, executive chef „Golden Tulip” Sibiu. Observatori în cadrul concursului au fost Marilena Râpă, Galaţi - pre­şedintele Asociaţiei Liceelor Hoteliere şi de Turism din Ro­mânia şi director al Colegiului Economic „Virgil Madgearu” Galaţi, şi Carlo Dragomir, Slatina - preşedinte APIO School - Optimus Muneris.

 

Emoţii mari şi

experienţe noi

 

Elevii de la liceele de industrie alimentară din diferite judeţe ale ţării s-au arătat emoţionaţi şi entuzias­maţi de participarea în Cupa României în Gastronomie şi au fost nerăbdători să afle rezultatele concursului.

”Am decis să particip la acest concurs pentru a căpăta experienţă şi pentru a afla lucruri noi. Am depus un efort imens şi am avut emoţii mari. Au fost multe săptămâni de lucru pentru a ajunge aici. Am fost lăudaţi şi am primit o mulţime de sfaturi. De ase­menea, am făcut cunoştinţă cu oraşul, e prima oară când venim aici. E foarte frumos şi are un vibe aparte”, a povestit Roxana Butnaru, elevă a Liceului Tehnologic Econo­mic din Iaşi.

Adela Vîlcica, o altă parti­pantă din Scorniceşti, a mărtu­risit că a acumulat mai multe cunoştinţe de la chefi renumiţi, pe care le va aplica în viitor.

În urma competiţiei, au fost desemnaţi mai mulţi câşti­gători în diferite categorii. Bucătarii anului au devenit Maria Magdalena Candid (clasa a X-a, Colegiul Eco­nomic ”George Bariţiu”, Sibiu), Ionuţ Mădălin Niţu (clasa a XI-a, Colegiul Economic “Viilor”, Bucureşti) şi Oana Andreea Ionel ( clasa a XI-a, Liceul Tehnologic “Matei Basarab”, Caracal). Cupele individuale au fost câştigate de Feiciuc Alexandru Adrian (clasa a X-a, Colegiul Tehnic “Mihai Vi­teazul”, Oradea); Ionuţ Giannini Popescu (clasa a X-a, Colegiul Tehnic “Maria Baiulescu”, Braşov; Ferenczi Zsanet ( clasa a XI-a, Liceul Tehnologic Economic de Turism, Iaşi); Oana Andreea Ionel ( clasa a XI-a, Liceul Tehnologic “Matei Basarab”, Caracal). Cupele de echipă au fost obţinute de Amalia Elena Bârsan, Anton Octavian Vernica (Liceul Tehnologic din Oneşti); Zsanet Ferenczi, Toader David Sorin (Colegiul Tehnic “Mihai Viteazul” din Oradea) şi Oana Andreea Ionel, Cristian Florin Branişte (Liceul Tehnologic “Matei Basarab” din Caracal).





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Luna arborilor

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
Apa Canal
Licitatie publica

accentmedia