Tribuna
Peste 11 tone de gunoaie, aruncate în locuri nepermise, au fost ridicate în cadrul acţiunii „Împreună facem Avrigul curat!”
Dan FRÂNCU
1656 vizualizari
Peste 11 tone de gunoaie, aruncate în locuri nepermise, au fost ridicate în cadrul acţiunii „Împreună facem Avrigul curat!”

Ploaia măruntă, rece şi insistentă căzută în prima parte a zilei de sâmbătă pentru zona de sud a judeţului nu a reuşit să strice planurile organizatorilor şi voluntarilor avrigeni implicaţi în ediţia de toamnă a campaniei "Împreună facem Avrigul curat!". Oamenii au dovedit, din nou, că atunci când îţi doreşti un oraş curat, când vrei să trăieşti într-un mediu curat, unde natura şi mediul sunt respectate,pot învinge aproape orice impediment meteorologic. Şi asta chiar dacă, de cele mai multe ori, înseamnă şi să corectezi comportamentul unor semeni ce încă trăiesc cu mintea, trupul şi inima în secolele trecute şi preferă să-şi bată joc de natură, viaţă şi semeni, în loc să respecte nişte reguli de bun simţ şi civilizaţie. După acţiunea de sâmbătă, s-a concluzionat că situaţia depozitării deşeurilor în locuri nepermise este, în general, mult mai bună faţă de cea constatată în primăvara acestui an, cu prilejul ediţiei anterioare a campaniei. Totuşi, cei implicaţi consideră că, din păcate, mai e nevoie şi de astfel de acţiuni care să prevină şi să combată aceste fapte antisociale.
După acţiune, reprezentanţii Primăriei oraşului Avrig au dat publicităţii un bilanţ, din care am aflat că numărul total al voluntarilor participanţi s-a ridicat la 256, aceştia fiind împărţiţi în echipe ce au acţionat pentru igienizare în 16 zone distincte ale unităţii administrativ - teritoriale. Au fost adunate peste 11 tone de gunoi, ce a fost transportat pe platforma specială a societăţii locale de salubritate.
"Mulţumim fiecărui voluntar în parte, pentru încă o dovadă de responsabilitate şi implicare! Mulţumim colaboratorilor noştri: Parohia Ortodoxă I Avrig, Parohia Greco - Catolică Bradu, Asociaţia Timp şi Suflet, Asociaţia Valea Avrigului, Asociaţia Fly Fishing, Asociaţia Viitorul Avrig, AJVPS Sibiu, Purtata Avrigului, Clubul Elevilor, Asociaţia Pro Cycling, Asociaţia Vatra Satului Săcădate, Asociaţia Arii Rurale Naturale Interconectate ARNI. Mulţumim partenerilor noştri:  SC Lidl SRL, SC Somarest SRL, SC Medi Holding SRL, SC Lazăr Trans SRL, SC Moşia Bogdan SRL (Valea Soarelui), SC Octano SRL, SC Jifa SRL, SC Axial SRL. Organizatorii acţiunii: Primăria oraşului Avrig, Consiliul Local Avrig. Împreună, am făcut încă o dată Avrigul curat. Depinde de noi să îl păstrăm aşa şi să le cerem socoteală celor care zădărnicesc eforturile noastre. Acţiunile de control şi monitorizare vor continua, până când vom în­vaţa să ne respectăm unii pe alţii şi să protejăm mediul înconjurător. Videograf voluntar: Ionel Spiridon. Fotograf voluntar: Florin Bădilă", se menţionează în comunicatul orga­nizatorilor campaniei "Împreună facem Avrigul curat!".
De asemenea, am mai aflat că, în urma discuţiilor purtate de reprezentanţii organi­zatorilor cu voluntarii ce au coordonat echipele, s-a decis extinderea acţiunii de igienizare pe tot parcursul acestei săptămâni. Astfel, echipele care nu şi-au putut "acoperi" întreaga zonă de acţiune arondată, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, vor putea face asta în orice zi, până sâmbătă, 13 noiembrie.





comentarii
1 comentarii

LA ANU VA FI LA FEL DECI IMPREUNA FACEM DEGEABA AVRIGUL CURAT. TREBUIE LUCRAT LA CONSTIINTA OAMENILOR SI MAI ALES A TINERETULUI BOVIN!!!!
GIGI
11.11.2021 12:03
Din aceeasi categorie
Abonamente

Deposib

EVENIMENT TV
visa medica
Tribuna
Filarmonica de Stat Sibiu
Comunicat de presa