Tradiţia pelerinajului la Mănăstirea „Constantin Brâncoveanu” de la Sâmbăta de Sus s-a păstrat şi în acest an în ziua sărbătorii Izvorul Tămăduirii. Cum s-a întâmplat mereu în ultimii 20 de ani, credincioşii mârşeni au preferat să petreacă o mare parte din această zi importantă la frumoasa mănăstire de la poalele Masivului Făgăraş, alături de mii de oameni sosiţi din toate colţurile ţării. Aceştia au participat la slujba de sfinţire a apei fântânii din incinta mănăstirii, oficiată de Mitropopitul Ardealului, ÎPS Laurenţiu Streza, alături de Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, PS Andrei Făgărăşanul şi un sobor de preoţi, la Sfânta Liturghie, ţinută, ca de obicei, la altarul amenajat în pădurea din apropierea mănăstirii, dar şi la Taina Sfântului Maslu sau la celelalte momente de rugăciune pregătite pentru acest prilej. La excursia organizată cu acest prilej au participat aproximativ 80 de mârşeni de toate vârstele.
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică:
Nr. crt.
Data întreruperii
Localitatea/Adresa
Intervalul orar
08.12.2023
SIBIU, strada Teliuc, strada Teilor,...

Într-o lume dominată de tehnologie și inovație, Revolut se remarcă puternic în peisajul financiar. În acest ghid, vom explora cum...
Într-o lume dominată de tehnologie și inovație, Revolut se remarcă puternic în peisajul financiar. În acest ghid, vom explora cum...
Dacă ai achiziționat noul model iPhone 15, atunci cu siguranță vrei să îi oferi cea mai bună îngrijire și protecție,...
Dacă ai achiziționat noul model iPhone 15, atunci cu siguranță vrei să îi oferi cea mai bună îngrijire și protecție,...
Duminică, 3 decembrie, vârstnicii care locuiesc la Unitatea Medico-Socială Săliște au avut bucuria de a primi vizita unor elevi de...
Duminică, 3 decembrie, vârstnicii care locuiesc la Unitatea Medico-Socială Săliște au avut bucuria de a primi vizita unor elevi de...
În primele decenii ale secolului trecut, o serie de publicații ale vremii, atrăgeau atenția forurilor decizionale asupra importanței bazinelor hidrografice...
În primele decenii ale secolului trecut, o serie de publicații ale vremii, atrăgeau atenția forurilor decizionale asupra importanței bazinelor hidrografice...
Moș Nicolae a transformat seara de 5 decembrie într-un moment emoționant pentru pacienții și personalul medical din Spitalul Orășenesc Cisnădie....
Moș Nicolae a transformat seara de 5 decembrie într-un moment emoționant pentru pacienții și personalul medical din Spitalul Orășenesc Cisnădie....