Tribuna
Sevis
Pe când sibienii se „îndulceau” în oraş. La Macul Roşu, unde ştia lumea că merg navetiştii
Dumitru CHISELIŢĂ
19532 vizualizari
Pe când sibienii se „îndulceau” în oraş. La Macul Roşu, unde ştia lumea că merg navetiştii
Cum mergeai, dinspre gară înspre centru, pe Magheru cu „jaloanele” comerciale numite „la Călugăru” (stânga) şi croitoria (în dreapta) şi o luai pe lângă Ursuline şi Pedagogic, urcând aşa, precum vechiul tramvai de „Oraşul de Sus”, apoi pe lângă vechea sală „Elite”, Librăria „Şcolarul”, imediat dincolo de Casa de Cultură a Tineretului şi peste drum de latura „seacă” (adică cu nimic) a Restaurantului „Dunărea” aveai, pe stânga, prima cofetărie „de centru”: Macul Roşu. Putea fi un mac de orice altă culoare ce o pot avea sensibilele şi delicatele flori ale ogoarelor mănoase ale câmpiilor, dar era ROŞU. Era Cofetăria „Macul Roşu”. Locul unde te puteai lăuda că te-ai dus şi tu la un local „pe centru”. Aşadar continuăm seria cofetăriilor de altădată. Să-i dăm drumul.

Clădirea, de fapt clădirile Macului Roşu

„Macul Roşu” se numea „Macul” pentru că, la Sibiu, majoritatea cofetăriilor aveau sau nume de flori, sau de fete/femei, la fel cum restaurantele şi cârciumile aveau denumiri geografice. Mai era „Roşu” pentru că această culoare era simbolul luptei oamenilor muncii pentru dreptate şi libertate, sub stindardul Partidului Comunist, care era, şi el roşu. Era plin de „roşu” la Sibiu, în comunism: Steaua Roşie, Drapelul Roşu, Armata Roşie, Octombrie Roşu, Trandafirul Roşu. Nu putea fi „Macul Alb” sau „Macul Roz”, că nu dădea bine.
Se afla pe locul unei vechi şi faimoase cofetării sibiene, cea a Seiser-ilor (Alfred, ulterior Oskar) , cunoscută, spun unii vechi sibieni, ca Seiser „Alb”. Un detaliu interesant al „Macului” era că, urbanistic vorbind, era, cum s-ar spune, cu fundul (locativ) în două luntrii. Intrarea, punctul de deservire şi locul de stat în picioare la un suc se afla pe str. General Magheru nr. 2 (în aceeaşi clădire cu rău famatul bar „Mocca”, ulterior feministul restaurant „Intim” („Accesul bărbaţilor strict interzis!”), iar sala de consum era în casa din Piaţa Mare Nr. 12.



Casa de pe Magheru 2 a aparţinut, conform patrimoniu.sibiu.ro, istoric vorbind,  Bodenkreditanstalt - Institutul de Credit Funciar, până la 1907 când s-a mutat unde e acum primăria. Aici a mai fost un depozit de mobilă, urmat de magazinul  Asociaţiei Saşilor Ardeleni. Cafeneaua-cofetărie a lui Seiser, care oferea „„Diverse prăjituri, tortate, tortate de gală, parfait, sulțuri cu crem, tortate în ghiață și înghețată, bonboane, cel mai bun compot și marmelad” este naţionalizată de comunişti, în clădire fiind sediul unei chestii numite „Cooperativa de producţie meşteşugărească a cofetarilor “21 Decembrie”.
Paranteză: de o vreme m-am tot întrebat care va fi semnificaţia acestei date în simbolistica timpurie comunistă română, eu fiind, ca oricare dintre noi, setat pe 21 decembrie al lui 1989 – Revoluţia Română. Misterul a fost dezlegat citind nişte producţii literar-poetice din anii '50. 21 decembrie, ca dată, era ziua în care oficial, era sărbătorită naşterea Tovarăşului Iosif Visarionovici Stalin, părintele popoarelor (inclusiv cel român, că de nu...), iar ca denumire de cooperativă, un omagiu al muncitorilor cofetari sibieni adus Marelui Stalin. E clar.



Casa din Piaţa Mare nr. 12 are altă poveste. Patrimoniu.sibiu.ro spune că, între 1475 şi 1625, a avut ca proprietari pe senatorul Velten Lederer, Christian Stolz, şi primarul Paul Ludovici. Apoi casa ajunge proprietatea comercianţilor Hirscher, din 1695 a aparţinut lui Johann Bakosh, şi tot aşa, „din mână în mână”, ajunge în posesia patricianului Johann Kissling, Johann Andreas von Heidendosff, Karl von Wayda şi, la 1850 comitelui sas Franz Josef von Salmen. Casa este vândută apoi Bodenkreditanstalt. Aici şi-au avut sediul Asociaţia agricolă a saşilor ardeleni şi diverse filiale ale unor societăţi de asigurări. În stânga intrării a fost, de la începutul sec. XX şi până la naţionalizare, librăria şi papetăria lui Karl Graef, faimoasă în epocă.

„Macul Roşu”, aşa cum era

Nu era o cofetărie pretenţioasă. Nu era un loc unde să te poţi lăuda că ai fost, cum ar fi fost, de exemplu, „Perla”. Ba unii spuneau că acolo merg doar navetiştii şi navetistele (că era în drumul spre gară) sau „apeviştii” (elevii de la şcolile militare) cu fetele agăţate prin discoteca de la Casa de Cultură sau cu părinţii veniţi în vizită. Ce e drept, cofetăria era cam de clasa muncitoare ea, dar era încăpătoare. Cum intrai, te întâmpina colţul vitrinei cu prăjituri şi alte produse de patiserie, rotund, din lemn cu sticlă, un design elegant care mă face să bănuiesc că a rămas moştenire (naţionalizată) de la defuncta Seiser, deşi poate mă înşel. Tejgheaua se prelungea până în fundul încăperii, deci era pretabilă şi cozilor de duminica sau când se găsea ceva mai special. Pe partea dreaptă erau parcă, nişte amplasamente pentru cei care doreau să ia un suc aşa, la repezeală, iar pentru cei care consumau mai consistent (adică suc plus prăjitură), erau, cum intrai spre dreapta, două încăperi, una spaţioasă, spre stradă şi alta, mai intimă, „la etaj” (era cu două trepte mai sus). Pereţii erau lambrisaţi cu lemn, geamurile de la stradă aveau perdele-perdele, pe jos era mozaic cu marmură.
În zilele de vară, în faţă, era amenajat şi un loc pentru vânzare pentru cei care erau „în vâjâială”. De aici puteai să iei faimoasele brânzoaice, cornuri cu vanilie, ecleruri sau „şoalacrem”-e, îngheţată la pahar cu lopăţică (vanilie, cacao, fistic), sucuri Sicola, Zmeurată, Limonadă sau porcăriile acelea din bomboane expirate care îţi făceau stomacul varză. Tot aici, la un moment dat, pe la mijlocul anilor '80, era locul unde găseai, tot la pahar şi tot cu lopăţică, spumă de zmeură.
Cofetăria a supravieţuit şi după 1990, transformându-se în cofetărie-bar, apoi bar în toată regula. De prin 2000 şi ceva spaţiul devine orice altceva decât cofetărie, în momentul de faţă revenind, cumva, la destinaţia iniţială, spaţiul fiind o cafenea - „The Refresh”, parcă.



Probabil nu aş fi avut vreo ilustraţie „de epocă” cu Macul Roşu (cine să fotografieze, atunci, cofetării?) dacă nu aş fi participat, în vara lui 1990, la mitingul organizat de „societatea civilă” a „golanilor” sibieni pentru eliberarea lui Marian Munteanu. Era imediat după Mineriadă. A fost numit „Mitingul cămăşilor albe” şi a fost unul din cele mai tari ale epocii. La un moment dat, un pluton de simpatizanţi ai FSN-ului şi ai domnilor Iliescu şi Roman, era grupat exact în faţa Macului Roşu. Ne porcăiau cu veşnicele epitele „anti” ale maselor populare încântate că Frontul le-a dat salam şi paşapoarte şi că a promis că nu îi vor aduce pe capitaliştii străini şi burghezo-moşieri ca să pună mâna pe înfloritoarele noastre fabrici şi uzine. Adică: „Băăă, golanii lui Căposu!” (Corneliu Coposu, preşedintele PNŢCD); „La muncă-n fabrică băăă” (culmea, veneam de la muncă, din fabrică!”); „Golanilor!”, „Huliganilor!”. Mă îndrept spre grupul bine asigurat de poliţişti (era nevoie, că altfel săreau la bătaie) şi le trag câteva poze cu „Vilia” al meu pe film alb-negru. Două tanti-uri deja urlau „Uite la ăsta că ne face poze de ce faci poze mă” şi se îndreaptă spre mine, împreună cu alţi iliescieni, să-mi cel puţin facă aparatul praf. Poliţiştii i-au oprit, că aveam în spate „echipa” de „golani” care deja o dădeau pe „ce vor ăştia, au ceva cu tine?”. Treaba s-a terminat cu bine, câteva sute de protestatari izolându-i complet de nu mai puteau nici veni, nici pleca, obligându-i să audieze ultimele trenduri într-ale strigăturilor de opoziţie: „Ceauşescu nu fii trist – Iliescu-i comunist”, „FSN – Du-te în URSS”, „JOS ILIESCUUUUU”, şi hitul „La Palatul Cotroceni cântă cucuveaua/Iliescu şi ai lui şi-au găsit beleaua”. Nu am băgat pozele în seamă ca material documentar pentru cofetării de epocă, decât de puţină vreme. Abia apoi am văzut, la unele, că se vede clar vechea firmă (luminoasă) „Macul Roşu”...


Acum, singura urmă palpabilă a vechiului „Macul Roşu” este o gură de ventilaţie din pasajul boltit de la clădirea de pe Magheru. Data viitoare mergem la altceva, tot roşu: Trandafirul.   



 






comentarii
1 comentarii

Redactore, eu nu mai prea bine minte tejgheaua, dar tin minte prajiturile ce se aflau acolo> bucuresti, amandina, choix a la creme, savarina, rigo-ionci, crizantema, si neuitatul tort cu fructe... Da... si fursecuri ochi-de-pisica, arlechin si excelent cu ciocolata... Mmmm...
gogu
25.04.2017 20:17
Din aceeasi categorie
O istorie ragasita

sibiu-turism

Staer

A.D.I. Eco Sibiu

Anunturi Tribuna

EVENIMENT TV

Vacanta Eurotrip
info
PORTAL MEDICAL
Licitatie publica

accentmedia