Tribuna
Paşi spre modernitate în administrarea Cimitirului Orăşenesc Avrig
Dan FRÂNCU
2104 vizualizari
Paşi spre modernitate în administrarea Cimitirului Orăşenesc Avrig

Cimitirul Orăşenesc Avrig este administrat de Gospodărire Orăşenească Avrig SA, în baza unei hotărâri a Consiliului Local al oraşului Avrig.
Documentul cel mai important, prin care se stabilesc regulile administrării acestui domeniu, este Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al Cimitirului Orăşenesc Avrig, act ce poate fi studiat de orice doritor la sediul GOA SA şi care este afişat pe afişierul din incinta cimitirului.
Pentru a lămuri anumite aspecte cu importanţă deosebită referitoare la activitatea de administrare a cimitirului, directorul GOA SA, Ilie Stoica, ne-a oferit câteva detalii interesante, pe care e bine să le ştie toţi deţinătorii de locuri de veci din oraş.
„Înainte de toate, oamenii trebuie să ştie că, pentru a avea un cimitir ordonat, cu rânduială, fiecare trebuie să respecte unele reguli. În ultima perioadă am făcut eforturi considerabile pentru ca lucrurile să fie cât mai bine puse la punct dar trebuie ca oamenii să înţeleagă că există reguli ce trebuie respectate.
Astfel, fiecare cetăţean trebuie să ştie că nu poate efectua niciun fel de lucrare în cimitir (amenajare loc de veci, construire de borduri, ridicare monument funerar etc) fără să deţină un aviz, ce se obţine în mod gratuit de la GOA SA. Prin acest aviz, noi confirmăm faptul că solicitantul deţine un loc de veci în cimitirul din Avrig, amplasarea acestuia, câteva coordonate faţă de locurile din apropriere , alte detalii. De asemenea, noi comunicăm fiecăruia în ce condiţii pot fi efectuate anumite lucrări, dimensiunile admise pentru amenajarea unui monument funerar etc. Avizul acesta trebuie solicitat atât de persoanele ce doresc să execute în regie proprie lucrări de acest fel, cât şi de societăţile comerciale specializate, acreditate de GOA SA (există în prezent trei societăţi ce deţin asemenea acreditări din partea noastră dar lista este deschisă oricăror doritori).
De asemenea, vreau să amintesc tuturor cetăţenilor ce deţin loc sau locuri de veci în cimitirul administrat de noi că trebuie să plătească o taxă de administrare, în cuantum de 25 lei/loc/an. Taxa se achită similar impozitelor şi taxelor locale, iar neplata acesteia până la data de 30 septembrie atrage aplicarea de penalităţi pentru întârziere. Taxa aceasta se plăteşte la casieria societăţii.
În conformitate cu prevederile Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al cimitirului, neplata acestei taxe poate atrage măsura nepermiterii înhumării decedatului,  membru al familiei.”, ne-a informat Ilie Stoica.
Am mai aflat că se intenţionează ca, în perioada următoare, să se solicite Consiliului Local Avrig aprobarea pentru efectuarea unor modificări ale regulamentului cimitirului, această măsură fiind necesară pentru corectarea unor inadvertenţe existente în actualul document, precum şi pentru completarea acestuia cu unele prevederi noi.
Tot directorul GOA SA ne-a mai informat că operaţiunea de identificare şi inventariere a locurilor de veci şi a proprietarilor acestora este în plin proces de desfăşurare, intenţia administratorului fiind aceea de a crea o bază de date completă şi corectă, ce în viitor va putea fi accesată prin internet, de orice proprietar din orice colţ al lumii. Pagina de internet a cimitirului este deja funcţională, cei interesaţi putând afla informaţii suplimentare la cimitirulavrig.ro
De asemenea, pentru asigurarea curăţeniei şi ordinii în Cimitirul Orăşenesc, responsabilii administratorului doresc să atragă atenţia cetăţenilor că este interzis cu desăvârşire accesul cu cai şi căruţe în interiorul acestui obiectiv. „În plus, oamenii sunt rugaţi să depună resturile vegetale şi celelalte deşeuri, rezultate în urma efectuării curăţeniei şi amenajării locurilor de veci, doar pe platforma special amenajată în incintă sau la containerele speciale inscripţionate, pentru colectarea selectivă a deşeurilor. Respectând aceste reguli minime, putem avea un cimitir curat.
Tot pentru acest scop, am luat măsura de a tăia brazii şi arborii bătrâni din cimitir, ce nu mai prezentau niciun fel de garanţie pentru siguranţa cetăţenilor, datorită vârstei înaintate şi în perioada următoare ne dorim să plantăm câţiva  puieţi de tuia, în special în faţa gardului principal. Mai vreau să reamintesc faptul că accesul în interiorul Cimitirului Orăşenesc Avrig este permis doar în intervalul orar afişat şi pe poarta de intrare, şi că, între orele 18 şi 6, avem un angajat ce asigură paza acestui obiectiv.”, ne-a mai informat Ilie Stoica.






comentarii
2 comentarii

Da ! foarte interesant . cred ca ii singurul oras din Romania carae nu are o capela sa isi tina mortii ! ,,
cetatean
08.05.2014 03:10
,,
radu
08.05.2014 07:39
Din aceeasi categorie
adi eco

Comunicat de presa

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Cartuse toner, unitati cilindru
Licitatie publica

ACCENT MEDIA