Tribuna
Noi obiective în Muzeul ASTRA
Adrian POPESCU
1481 vizualizari
Noi obiective în Muzeul ASTRA

Propunerea Complexului Naţional Muzeal ASTRA de realocare a unor sume disponibile în cadrul proiectului "Conservarea şi restaurarea patrimoniului etnografic din Muzeul în Aer Liber din Dumbrava Sibiului", finanţat prin Mecanismul Financiar al Spaţiului Economic European, a obţinut aprobarea Biroului Mecanismului Financiar de la Bruxelles. Ca urmare a acestui fapt vor fi finanţate lucrări suplimentare în ceea ce priveşte activităţile proiectului de modificare a indicatorilor prevăzuţi iniţial. Reconstrucţia de monumente etnografice, lucrări de conservare şi restaurare, dotarea Centrului ASTRA pentru patrimoniu, aprofundarea relaţiilor bilaterale şi formarea personalului sunt activităţile care vor beneficia de o suplimentare a fondurilor datorită unei abordări diferite în gestionarea proiectului prin externalizarea unor servicii pe de o parte şi printr-o disponibilitate de realocare a unor sume pe de altă parte. Efectele concrete ale acestor modificări vor fi vizibile atât prin reconstruirea unui număr total de 8 monumente etnografice cât şi prin realizarea unor lucrări suplimentare de conservare la 12 acoperişuri extrem de degradate. Mai mult decât atât vor fi redirecţionate sume către o dotare a centrului pentru patrimoniu superioară din punct de vedere calitativ şi către organizarea unui seminar româno-norvegian despre conservarea şi valorificarea patrimoniului etnografic din lemn care va aduce împreună specialişti din muzeele în aer liber din România şi Norvegia şi asociaţii profesioniste în arte şi meşteşuguri cu scopul de a identifica interese comune şi de a dezvolta alte căi de colaborare. Lucrările suplimentare care se vor realiza în cadrul proiectului vin să le completeze pe cele propuse iniţial şi sprijină totodată misiunea generală, aceea  de conservare a patrimoniului etnografic, constituindu-se în priorităţi actuale care vor aduce valoare adaugată proiectului. La baza propunerii de realocare au stat experienţa acumulată în 2009 în ceea ce priveşte implementarea activităţilor şi nevoile stringente de conservare şi restaurare identificate de specialiştii muzeului.




comentarii
5 comentarii

se poate si fara bucur?
cornel
28.08.2010 06:51
se poate, ba chiar mult mai bine
fara
28.08.2010 09:31
Da merge , nimeni nu e de neilocuit , dar cu paza muzeului stati foarte rau dl. director , dvs. dormiti linistit noaptea , cand va ganditi sa imbunatatiti si acolo sau sa schimbati , ca ar fi cam timpul.
Claudiu
28.08.2010 09:50
Sigur ca merge foarte bine! Acum se vor construi obiective de interes cultural care cam lipseau si anume: un hote la Tica , unul la Euroilul de sus, niste vile pt. Cara etc....
vasi
28.08.2010 11:09
Cica se va achizitiona si un bordel...Crucea de Piatra.. si va fi si functional
adi
28.08.2010 19:58
Din aceeasi categorie
Targul de Cariere

Comunicat de presa

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Cartuse toner, unitati cilindru
adi eco
Licitatie publica

ACCENT MEDIA