Remarc cu mare bucurie gestul poetului Nicolae Stoie de a-şi asuma o selecţie a celor mai frumoase poezii ale sale, în viziunea criticilor. Volumul reuneşte doar 24 de poezii din apariţiile editoriale "Drumul spre solstiţiu" (Editura Dacia, 1970), "O ramură deasupra ierbii (Editura Cartea Românească, 1975), "Zăpada din anul o mie" (Editura Eminescu, 1981), "Veacul de aur" (Editura Dacia, 1984), "Cerul senin al limbii române" (Editura Albatros, 1985) şi "Harpa nopţii" (Editura Etios, 1997), care reunesc 359 de texte lirice.
Nu sunt incluse în această carte poezii extraordinare din volumul de debut "Consemnele necesare" (Editura Tineretului, 1969) şi din ultimul volum de poezii "Pasteluri de la Ocna Sibiului" (Editura Pastel, 2007). Motivul invocat de autor (pe nedrept, zic eu) este acela că a fost comentat nefavorabil de doi reputaţi critici din acea perioadă - Victor Felea şi Marian Popa, iar ultima carte de poezie "Pastelurile de la Ocna Sibiului" s-a bucurat numai de aprecieri elogioase, fără nicio rezervă.
Este adevărat că antologia de faţă reuneşte cele mai frumoase poezii din creaţia lui Nicolae Stoie, care s-au impus mai pregnant vizibilităţii critice. Cei care îi cunosc filonul poetic, care în cazul lui Nicolae Stoie este unul original şi puternic, au remarcat de bună seamă existenţa mai multor poezii care ar trebui să se regăsească în această carte. În prefaţa volumului, intitulată "Semn de bătrâneţe", autorul încearcă să se autopersifleze, citând din memorie: "Eu sunt ce n-am fost niciodată/Şi doar un sfert din ce era să fiu". Şi are dreptate! Pentru că cele 24 de poezii selectate după criteriul opiniei critice favorabile îl trimit pe cititor să-şi alcătuiască propria antologie din cele opt cărţi de poezie ale lui Nicolae Stoie.
Lirismul profund, încărcat de simboluri, alternând cu pasteluri expresioniste, definesc şi întregesc proiectul unuia dintre cei mai mari poeţi sibieni contemporani. Originile lui Nicolae Stoie se trag din Răşinari şi Ocna Sibiului. Regăsim la el ceva din fiorul lăuntric al lui Goga, din jocurile şi întrebările filosofice ale lui Cioran, dar şi din picturalul expresionist al lui Radu Stanca.
Vă propun spre lectură două poeme excepţionale: Sisif "Un cocoşat suie un deal în spinare/Cu dealul ce-i creşte lui între omoplaţi/la loc de popas cu o limbă de sare/linge stelele şi munţii îndepărtaţi/Cocoşatul duce un deal cum şi-ar duce/un luptător camaradul mort în război/dealul din spatele cocoşatului e o cruce/înfrunzeşte şi înfloreşte prin ploi/Un deal cu grădini şi case şi cimitire/peste alt deal de cimitire şi case/Cocoşatul aruncă dintre ele-o privire/Fetelor cu şolduri şi ţâţe frumoase/Pe dealul din spatele cocoşatului grâul/se coace, înfloresc alunii şi caută păunii/seacă în ochii cocoşatului râul/aud o bubuitură/fluturi de cenuşă încep să cearnă/şi cocoşatului i se pune unul pe gură/Un deal pe alt deal se suie şi-n vârf/Cocoşatul dintre dealuri dispare/e cum o fantomă pe propriul ei stârv/s-ar fi înălţat la ceruri, călare!". ("Veacul de aur") şi "Iunie" - "Petala amiezii roşie pleoapă/acoperă ochiul fântânii cu apă/frunzele serii palide reci/palme ce-acopăr fântânile seci/gura fetei bătrâne spre dimineaţă/cireaşă crăpată de ploaia cu gheaţă/floarea gurii tale stinsă-n sărut/pungă de cenuşă dintr-un timp trecut" (Zăpada din anul o mie).
Sunt sigur că pentru cititorii TRIBUNA, întâlnirea cu versurile lui Nicolae Stoie are semnificaţia unui câştig de poezie, cu tonuri calde, a căror reverberaţie răspunde într-o fântână interioară de mare adâncime.
Volumul de faţă cuprinde în partea a doua o serie de texte critice şi un interesant text autobiografic sub forma unui dialog între Maria Vaida şi Nicolae Stoie. Toate aceste texte au darul de a descifra cititorului, pe lângă substanţa poetică, scriitoricească şi substanţa umană a lui Nicolae Stoie.