Tribuna
PNL
Necăjit fără vină
Necăjit fără vină

Un sibian domiciliat în Piaţa Iancu de Hunedoara, ne-a vizitat ieri la redacţie. Avea în mână o foaie A4 cu două fotografii. "Zilele trecute, pe strada noastră au sosit nişte domni care au refăcut marcajele rutiere. Exact în dreptul porţii mele au trasat, absolut aiurea, o trecere de pietoni, deşi peste drum e loc viran şi nimeni nu foloseşte trecerea asta. În schimb pe mine mă deranjează teribil că nu-mi pot parca maşina pe timpul zilei în faţa casei... pe trecerea de pietoni. Am încercat să le spun acelor oameni, subordonaţi Primăriei Sibiu probabil, că nu e în ordine ce fac, dar au ridicat din umeri şi atunci, întreb: când se stabilesc aceste marcaje, nu se întreabă şi Poliţia Rutieră dacă e legal sau nu, dacă e necesar sau nu ? Am încercat să vorbesc şi la Primărie, dar m-au trimis la plimbare!"

Să sperăm că măcar acest semnal va fi luat în serios de cine trebuie.






comentarii
2 comentarii

Aceasta trecere chiar ca este pusa aiurea,am vazut si in satul Sibiel un marcaj similar din poarta unei familii unde nu-i nici trotuar iar in partea opusa este raul.Deci ceva de genul mergi pe trecerea de pietoni din curte direct in raul ce curge pe langa drum.
Iancu
01.07.2020 07:35
Au plan de aruncat efectuat marcaje pentru pietoni de asemenea plan la consum de vopsea alba .ha,ha,ha,
Gogu
01.07.2020 07:39
Din aceeasi categorie
qhouse sibiu

Publica anunturi

Palatul Brukenthal Avrig

Comunicat lansare „Inovare prin informatizare la nivelul Consiliului Judetean Sibiu

Vacanta Eurotrip
info
Licitatie publica

accentmedia