Elevii Colegiului Naţional "Octavian Goga”, coordonaţi de consilierul şcolar Simona Crăciun, au adresat prin desene şi poezii numeroase mesaje de susţinere destinate persoanelor din linia întâi.
“Zilele acestea ne gândim, cu recunoştinţă, la eroii noştri, la cei din linia întâi, care au grijă de noi şi care ne ajută să mergem mai departe şi să fim optimişti. Clasa a zecea ‘A’ se alătură celor care ‘vă mulţumesc’ vouă, cadrelor medicale, poliţiştilor, jandarmilor, vânzătorillor, curierilor şi tututor celor care sunteţi zilele acestea la serviciu”, spune Simona Crăciun, profesor consiler şcolar.
Pentru Alina-Maria Petrica, elevă a CNOG, cadrele medicale sunt “îngeri ai speranţei”.
“Stimaţi medici, îngeri ai speranţei, vă mulţumim că riscaţi pentru noi, suflete speriate şi nevinovate, să ne salvaţi şi să ne ajutaţi în lupta cu această năpastă, cauzată de virusul mortal. În timp ce noi stăm acasă, alături de cei dragi, protejaţi de pericolul iminent, voi luptaţi pentru noi. Din păcate, ţara noastră nu a scăpat de “monstrul” secolului, însă voi sunteţi scutul şi arma, speranţa şi nădejdea noastră că vom trece cu bine şi peste această greutate. Noi, oamenii de rând, ne înclinăm trupul în faţa voastră, cu respect şi consideraţie pentru ajutorul pe care ni-l oferiţi, luptând cu tărie împotriva acestei pandemii. Sincer şi din suflet, vă mulţumim dragi medici”, spune tânăra.
Roxana Darie Comşa, o altă elevă, le dedică şi o poezie, în care scrie: “Deşi războiul e în toi noi stăm la adăpost, voi în lume sunteţi eroi, ce faceţi nu are cost”.
De câte ori le-ai spus, în ultima lună, prietenilor tăi cât de importanți sunt? Când le-ai amintit ultima dată că...
De câte ori le-ai spus, în ultima lună, prietenilor tăi cât de importanți sunt? Când le-ai amintit ultima dată că...
Fiică a Rășinariului lui Goga și Cioran, doamna prof. Ana Vulcan CHIRCA ne-a transmis, cu prilejul Zilei Culturii Naționale, câteva...
Fiică a Rășinariului lui Goga și Cioran, doamna prof. Ana Vulcan CHIRCA ne-a transmis, cu prilejul Zilei Culturii Naționale, câteva...
Printre comisiile locale a căror componenţă a fost actualizată după ce şi-a început activitatea Consiliul Local al oraşului Avrig, rezultat...
Printre comisiile locale a căror componenţă a fost actualizată după ce şi-a început activitatea Consiliul Local al oraşului Avrig, rezultat...
În urma desfăşurării alegerilor pentru autorităţile
administraţiei publice locale din 27 septembrie 2020, niciun
ceăţean cu domiciliul în satele Săcădate...
În urma desfăşurării alegerilor pentru autorităţile
administraţiei publice locale din 27 septembrie 2020, niciun
ceăţean cu domiciliul în satele Săcădate...
Primăria Tălmaciu a demarat procedurile pentru alegerea variantei reprezentative a steagului propriu al oraşului. În acest sens, au fost alese...
Primăria Tălmaciu a demarat procedurile pentru alegerea variantei reprezentative a steagului propriu al oraşului. În acest sens, au fost alese...
Pentru activitatea desfăşurată în cadrul Consiliului Local al
oraşului Tălmaciu, consilierii locali vor primi o indemnizaţie
lunară în cuantum de...
Pentru activitatea desfăşurată în cadrul Consiliului Local al
oraşului Tălmaciu, consilierii locali vor primi o indemnizaţie
lunară în cuantum de...