Tribuna
PNL
Mocăniţa de pe Valea Hârtibaciului a şuierat din nou la Cornăţel şi la Hosman
I. BÂRSAN
765 vizualizari
Mocăniţa de pe Valea Hârtibaciului a şuierat din nou la Cornăţel şi la Hosman

Pentru Prietenii Mocăniţei orice activitate reuşită este un prilej de bucurie, de reîncărcare a bateriilor. Se bucură când văd linia curăţată de vegetaţie, când înlocuiesc nişte traverse, dar mai ales când le pot oferi celor dornici de plimbare cu trenul, prilejul de a admira Valea Hârtibaciului din vechile vagoane refăcute, tractate de o locomotivă cu aburi al cărei şuierat trezeşte în sufletul locuitorilor amintiri de demult.
În ultimele weekenduri o locomotivă veche, construită la Reşiţa, purtând numele de Bucovina, a şuierat puternic şi scoţând fum pe coş şi aburi din cazanul uriaş, a tras după ea trei vagoane în care peste 1800 de amatori de o  plimbare inedită, au admirat peisajul dintre Cornăţel şi Hosman. Călătorii şi mai ales copiii au preferat vagonul platformă, în locul  celor două vagoane foarte bine amenajate care pe vremuri erau considerate de clasa I..
Aproape 500 de copii însoţiţi de părinţi au trăit bucuria plimbării cu acest tren care în urmă cu 20 de ani transporta materiale şi călători între Agnita şi Sibiu.
Având în vedere condiţiile impuse din cauza epidemiei de COVID-19, orga­nizatorii au limitat numărul călătorilor,
le-au solicitat  celor dornici să-şi facă rezervări din timp, anunţând orarul  celor 10 curse programate zilnic. Organizarea a fost impecabilă, cei care s-au înscris au dat dovadă de mult bun simţ, respectând regulile cerute de organizatori.
Merită felicitări cei 24 de voluntari, care
s-au implicat în buna organizare  şi au trăit alături de călători bucuria unui week-end  reuşit.
Prietenii Mocăniţei preconizează că vor mai organiza asemenea evenimente în toamna aceasta, pe care le vor anunţa  din timp.






comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Food will win de war

Publica anunturi

Palatul Brukenthal Avrig

management dirigentie inofrmare

Comunicat de presa Miodent srl

Vacanta Eurotrip
info
Licitatie publica

accentmedia