Continental
Tribuna
Mii de medieșeni și locuitori ai zonei de nord au actele de identitate expirate
Vasile ANTIPA
567 vizualizari
Mii de medieșeni și locuitori ai zonei de nord au actele de identitate expirate

4.542 de persoane figurau, la sfârșitul anului 2019, în evidențele Serviciului Public Comunitar Local pentru Evidența Persoanei Mediaș cu acte de identitate expirate. 3.774 sunt persoane ale căror acte au expirat în anii anteriori.

Este vorba, în marea majoritate a cazurilor, de persoane care sunt plecate din țară a căror acte au expirat, dar figurează cu domiciliul stabil în Mediaș și localitățile învecinate. Pentru a încerca diminuarea cazurilor de persoane care au acte de identitate expirate, reprezentanții Serviciului Public Comunitar Local pentru Evidența Persoanei Mediaș fac un apel către toate persoanele să își verifice termenul de valabilitate al actului de identitate.

De asemenea, Evidența Persoanei Mediaș trimite trimestrial înștiințări persoanelor care au actele de identitate expirate să se prezinte la sediul serviciului pentru intrarea în legalitate.

Un număr mare de restanțieri sunt înregistrați și în ceea ce privește copiii care au împlinit 14 ani și care nu au cerut primul act de identitate în termen, în acest caz fiind vorba despre 1.245 de persoane. Termenul de eliberare a actelor de identitate în cadrul Serviciului Public Comunitar Local pentru Evidența Persoanei Mediaș este cuprins între una și patru zile lucrătoare.





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Muzeul Brukenthal

Publica anunturi

Vacanta Eurotrip
info
Apa Canal
Licitatie publica

accentmedia