Tribuna
Mic univers asiatic la UAP
Adrian POPESCU
1951 vizualizari
Mic univers asiatic la UAP

În aceste zile, la Galeria UAP Sibiu, iubitorii de artă au ocazia de a se delecta artistic cu  lucrările de ceramică semnate de Lucia Lobonţ. Clujeanca şochează, pe cei care sunt obişnuiţi să savureze doar mediul cultural european, prin inflexiunile experienţei sale asiatice. Parte din temele propuse de Lucia Lobonţ au darul de a ne aminti subiectele abordate în scriiturile diplomatului Spătarul Milescu. Cei care au lecturat textele spătarului au revelaţia de a vedea transpuse, prin ştiinţa culturii asiatice, imagini pline de sensibilitate creativă, artista dezvăluind o parte din miracolul Chinei. "Graţie bunăvoinţei d-nei Arina Ailincăi, membru al Academiei Internaţionale de Ceramică am fost propusă să reprezint România, la acest simpozion internaţional. În acel an  am avut ocazia să fiu prezentă şi la inaugurarea centrului "Eastern European Ceramic Art Museum", din cadrul "Fule International Ceramic Art Museums"din localitatea Fuping China, Shaonxi Province". Vernisajul a fost fastuos. Nu a lipsit covorul roşu, nu au lipsit dansurile alegorice - aşa numiţii oameni păuni. Tobele, focul de artificii au încununat o zi specială. Pe parcursul stagiului de creaţie am lucrat în argilă şi porţelan - materiale puse la dispoziţie la discreţie de organizatori. Lucrările le-am ars în cuptoarele cunoscutei fabrici din Fupin, iar lucrările au rămas în cadrul muzeului din localitate. Trebuie să vă mărturisesc că am fost implicaţi şi în activităţi de cercetare, participând la simpozionul "Ceramic Magazin Editors Conference", tot pe teme profesionale. Alături de alţi colegi din ţară am lăsat o impresie bună despre România şi arta românească. Pot să spun că întâlnirea cu ceramica contemporană din toate colţurile Lumii a fost benefică pentru mine. Mi-a deschis noi orizonturi. O parte din preocupările mele, după revenirea în ţară, le-am expus în galeria sibiană, un moment de bun augur căci am constatat interes pentru creaţiile mele, şi am avut şi o primă reacţie la acest nou drum din activitatea mea artistică", ne-a precizat artistul plastic ceramist Lucia Mihaela Lobonţ.




comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
SEVIS

koenigfrankstahl

Compa

WISAG

A.D.I. Eco Sibiu
EVENIMENT TV
VISA MEDICA
Eurotrip
Valea Viilor Comunicat 2
Licitatie publica

accentmedia