Maratonul teatral „25 de ore de teatru non-stop” s-a încheiat. Proiectele BIS Teatru continuă

Duminică, 25 septembrie 2022, s-a încheiat la Sibiu cea de-a douăsprezecea ediție a Maratonului teatral „25 de ore de teatru non-stop”, eveniment de tradiție al Sibiului, organizat de BIS Teatru. Precedat de un prolog, în cadrul căruia nouă tineri actori din Sibiu au susținut o serie de lecturi publice, în Parcul Astra, din texte scrise de dramaturgi ucraineni după începerea războiului, maratonul teatral s-a bucurat în acest an de nu mai puțin de 2000 de spectatori pe parcursul prologului și a celor 25 de ore de teatru, muzică, ateliere care au animat Sibiu de sâmbătă până duminică seara. Un record absolut de participare a publicului la evenimentele din cadrul maratonului teatral a fost înregistrat la Grădina BIS, unde nu mai puțin de 700 de spectatori au participat la evenimentele organizate duminică, la sediul BIS Teatru, conform estimărilor organizatorilor.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

„Festivalul 25 de ore de teatru non-stop a reînviat după pandemie. A fost o ediție intensă, o descătușare îmbibată de energie. Ce inspirați am fost să suprapunem două spații de desfășurare a spectacolelor la miezul nopții: ambele au fost arhipline. Cât de încântați am fost să vedem Grădina Bis plină de sute de spectatori atât de tineri, de-a lungul zilei de duminică, 25 septembrie. Visul unei nopți de toamnă, dublat de visul unei zile în care soarele ne-a mângâiat generos – am fost binecuvântați și privilegiați ca în vremuri atât de stranii, în care continentul nostru suferă din pricina unui război absurd și dezumanizant, noi să putem să respirăm, să râdem și să simțim emoție împreună, de-a lungul maratonului teatral.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Poate ca niciodată, am primit multe feedbackuri emoționante de la oameni care au venit din afara Sibiului pentru a savura maratonul teatral, un semn în plus că acest festival e încă necesar, că trebuie să existe în continuare, în anii care vor urma. Cât de trist ar fi să nu mai găsim resurse și sprijin pentru a-l organiza în viitor. 2023 ar trebui să fie anul ediției cu numărul 13. Nu vrem să fim superstițioși, dar realitatea pragmatică strangulează încet, dar sigur, entuziasmul din care acest festival nebunatic s-a născut, în urmă cu 12 ani. Le mulțumim tuturor finanțatorilor și partenerilor acestui festival, din inimă și din rațiune. Le mulțumim spectatorilor eroi, care erau alături de noi la 4 dimineața, pentru ca la 9 dimineața, la 5 grade Celsius, să îi vedem din nou în public. Le mulțumim voluntarilor și artiștilor care au adus părți din ei în ediția din acest an, o ediție atât de așteptată și de fragilă.” Bogdan Sărătean, coordonator BIS Teatru

 

PROGRAMUL EVENIMENTELOR BIS TEATRU PENTRU PERIOADA 26 SEPTEMBRIE – 4 OCTOMBRIE 2022.

 

„Obiecte mișcate – 21 de ani fără poetul Iustin Panța”

26 – 28 septembrie 2022

Recitaluri de poezie cu circuit închis susținute de actorul Claudiu Fălămaș în liceele din Sibiu. Eveniment produs de Interakt Arts și cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu, prin Agenda Educațională a Sibiului.

 

Epilogul Maratonului teatral „25 de ore de teatru non-stop” 28 septembrie – 2 octombrie 2022

Miercuri, 28 septembrie 2022, ora 19:00, ONLINE, pe canalul de YouTube BIS Teatru

„Născut în România”, (un poem audio-vizual)

Durata aproximativă: 1h 10 min

Disponibil online timp de 5 de ore

ACCES GRATUIT 

 

Joi, 29 septembrie 2022, ora 19:00, Grădina Bis

Mutat de la noi

Durata aproximtivă: 1h

Acces pe bază de bilet sau abonament

BILETE: 35 lei achiziție online / 50 lei la intrare

 

Vineri, 30 septembrie 2022, ora 18:00, Grădina Bis

Artă (o comedie post-modernă)

Durata aproximativă: 1h 10 min

Acces pe bază de bilet sau abonament

BILETE: 35 lei achiziție online / 50 lei la intrare

 

Sâmbătă, 1 octombrie 2022, ora 18:00, Grădina Bis

Matli Show – un stand up tragedy muzical & metafizic

Durata aproximativă: 1h 10 min

Acces pe bază de bilet sau abonament

BILETE: 35 lei achiziție online / 50 lei la intrare

 

Duminică, 2 octombrie 2022, ora 18:00, Grădina Bis

Edith Piaf (one-woman show), Teatrul Godot București

Durata aproximativă: 1h

Acces pe bază de bilet sau abonament

BILETE: 35 lei achiziție online / 50 lei la intrare

 

„Mutat de la noi” în Turneul Dezrădăcinării

2 – 4 octombrie 2022

După două reprezentații susținute la Sibiu (20 septembrie) și Mediaș (22 septembrie), Turneul Dezrădăcinării, cu spectacolul-instalație „Mutat de la noi”, va continua cu alte două reprezentații, la Petrila (2 octombrie, Mina Petrila) și la Târgu Jiu (4 octombrie, Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu”). „Mutat de la noi” (Turneul Dezrădăcinării) este un proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii.

 

Ediția a XII-a a festivalului 25 DE ORE DE TEATRU NON-STOP este o acțiune cofinanțată de AFCN (Administrația Fondului Cultural Național), Primăria Municipiului Sibiu și Consiliul Județean Sibiu.

 

Partener de tradiție: Marquardt.

 

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

 

 

27 septembrie 2022 la 08:15
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Mihai POP
acum 3 ore
Sibianca Ghizela Vonica a câștigat „masters”-ul de alergare montană de a Stâna de Vale
Sâmbătă, 5 iulie, a fost o zi cu adevărat bună pentru Ghizela Vonica. Prezentă la Campionatul Național de...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 7 ore
Românii par a nu mai dori intermediari pentru vacanţe. Aproape jumătate îşi rezervă direct transportul și cazarea
Un studiu realizat de către Reveal Marketing Research pentru evidenţierea principalelor comportamente și criterii de decizie ale românilor...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 7 ore
Motociclistă accidentată pe Şoseaua Alba Iulia
IPJ Sibiu informează că polițiștii rutieri au intervenit la un accident produs pe Șoseaua Alba Iulia. Polițiștii au...
Actualitate
1 min de citit
Autor Mihai POP
acum 8 ore
Ghidul Michelin: Muzeul Astra – Locul I în topul muzeelor din România. Brukenthal ocupă locul IV
Noua ediție a Ghidului Verde Michelin dedicată muzeelor și turismului cultural din România plasează Muzeul Astra din Sibiu...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 8 ore
(UPDATE) Matthew Riccitello, favorit la câștigarea Turului Ciclist al Sibiului după ce trece al doilea linia de sosire la Păltiniș Arena
Americanul are acum 66 de secunde în clasamentul general în fața lui David De La Cruz, iar Turul...
Actualitate
5 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 9 ore
Construiești o casă? Hai azi la Ravago și pornește cu dreptul!
Cei care își doresc o locuință construită bine, cu materiale de calitate și soluții moderne, mai au astăzi...
Actualitate
2 min de citit
acum 11 ore
Accident lângă Avrig: O autoutilitară a lovit un pieton
Sîmbătă, polițiștii rutieri au intervenit, în urma unui apel la 112, la un accident produs pe DN 1,...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Video/ Pregătiri intense pentru prima seară la Festivalul „Bujorul de Munte”. Drumeţie, mâncare tradiţională şi proiecţie de film
Vineri după-amiază, Gura Râului a intrat în atmosferă de sărbătoare. Festivalul "Bujorul de Munte", eveniment așteptat atât de...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 zi
“Litoralul Sibiului” de la Lacul lui Binder. De succes local dar prea sărac în oferte pentru a se vorbi de turism
Sibiul are şi el mini-litoralul său, în afară de "standardul" Ocna Sibiului, care este altceva şi care mai...
Actualitate
10 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 zi
Bărbat şi femeie, daţi dispăruţi. Au plecat în Cehia şi nu au mai dat niciun semn
Poliţiştii sibieni caută un bărbat și o femeie în vârstă de 56 de ani, care au plecat de...
Actualitate
1 min de citit
acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalulorar   1 08.07.2025 NEMSA, strada PRINCIPALA partial 08:00...
Actualitate
1 min de citit
acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalulorar   1 07.07.2025 PROD, strada PRINCIPALA partial 09:00...
Actualitate
1 min de citit