Tribuna
De azi
”Mâncăm” filme pe pâine, la Astra Film Festival
Alexandra CHEŞCU
1958 vizualizari
”Mâncăm” filme pe pâine, la Astra Film Festival
Filmul este ingredientul principal al acestei săptămâni, pentru că de astăzi, timp de şapte zile, Sibiul este locul spre care duc toate drumurile cinefililor, regizorilor, producătorilor, dar mai ales ale ”personajelor” documentarelor, din întreaga lume.
Parcă nici nu s-a încheiat bine ediţia din 2012 a Astra Film Festival, că s-a făcut iar octombrie şi poveştile reale ne vizitează din nou, împreună cu muzica bună, la Casa de Cultură a Sindicatelor. De această dată într-o formulă aniversară, pentru că evenimentul de film al Sibiului va celebra din 14 până în 20 octombrie împlinirea celor 20 de ani de existenţă.    
De la matinali la insomniaci
Primii dintre răsfăţaţii festivalului sunt copiii, pentru care, astăzi, la ora 8.30 dimineaţa  a luat startul cea de-a V-a ediţie a Astra Film Junior, mini festivalul care se va desfăşura în perioada 14-17 octombrie, tot la Sindicate, şi care le va prezenta prichindeilor mai multe filme din seriile ”Hai să ne jucăm!”, ”Hai să dansăm!” şi ”Cum se fabrică”. Iar dacă dimineţile le sunt rezervate celor mici, nici insomniacii nu sunt daţi uitării, pentru că la Atrium Cafe, în perioada 15-20 octombrie se desfăşoară programul ”Astrafilmul de la miezul nopţii”. Până atunci, însă, cinefilii sunt aşteptaţi în această seară, începând cu ora 19, pentru a participa la deschiderea oficială a festivalului şi pentru a intra în culisele gigantului Google.
”Google şi creierul mon­dial” este producţia care deschide, la 19.15, la Sindi­cate,  ediţia aniversară a Astra Film Festival şi care va vorbi despre... Google, bineîn­ţeles. ”În 2002, Google Inc. a început să scaneze milioane de cărţi cu intenţia de a crea o bibliotecă virtuală gigan­tică, care să conţină absolut toate cărţile din lume. Dar peste jumătate din cărţile scanate erau protejate de legea drepturilor de autor, iar scriitori din întreaga lume au lansat o campanie pentru a opri proiectul, campanie care a culminat în 2011 cu un proces într-un tribunal din New York. Cei de la Google afirmă că scopul proiectului este cel de a crea o formă superioară de inteligenţă, anticipată de H.G. Wells în eseul său din 1937, ”Brain World”, însă scepticii cred că, de fapt, intenţiile sunt altele”, este descrierea filmului care va rula în aceaastă seară, în prezenţa regizorului Ben Lewis, care la final va răs­punde întrebărilor publicului.
Seara de debut a Astra Film Festival se va încheia pe muzica Adei Milea.

Bilete şi abonamente

150 de producţii din Româ­nia şi de pretutindeni îşi vor spune poveştile pe parcursul celor şapte zile, la sărbătoarea filmului docu­mentar fiind invitaţi să partici­pe cinefili de toate vârstele.
Biletul de intrare la un spectacol costă 8 lei, iar abonamentul pentru o zi, 20 lei, acoperind toate proiecţiile din toate sălile. Cei care îşi achiziţionează un full pass (pentru absolut toate proiec­ţiile şi zilele festivalului ) vor plăti 120 de lei, primind drept bonus Catalogul Festivalului.
Biletele şi abonamentele pentru Astra Film Festival 2013 sunt disponibile la casieria festivalului de la Casa de Cultură a Sindica­telor (str. E. Cioran 1-3), în perioada 14-20 octombrie, între orele  10.30 – 22. Abona­mentele pot fi cumpă­rate şi de pe site-ul  Eventbook http://eventbook.ro/.




comentarii
1 comentarii

Alexandra ai cam stricat articolul cu rromii obezi din prima fotografie(care, de fapt, este de la ediția de anul trecut). De ce nu postezi o fotografie mai elocventă?...N-are cine-o face?
observator
14.10.2013 00:45
Din aceeasi categorie
Sevis - din Marginimea Sibiului

Somarest

venactiv

Comunicat de presa policrom

Vacanta Eurotrip
info
Palatul Brukenthal Avrig
PORTAL MEDICAL
Postare anunturi
Licitatie publica

accentmedia