Tribuna
La Moşna – tradiţiile de pe Târnave sunt la a V-a ediţie!
La Moşna – tradiţiile de pe Târnave sunt la a V-a ediţie!

La Moşna se va desfăşura a V-a a Festivalului “Tradiţii culinare pe Târnave”. Ziua de  vineri, 19 iulie, este dedicată descoperirii peisajului cultural şi natural al celor trei sate: Moşna, Alma Vii şi Nemşa, fiind programată o vizită pe traseele “Pe urmele lui Stephan Ludwig Roth”, respectiv “Circuitul Ecomuzeu în comuna Moşna”. Şi-au anunţat participarea la simpozionul din Punctul de Informaţii Turistice, o serie de personalităţi din domeniul culturii şi agriculturii, seara fiind dedicată dezbaterilor şi schimbului de experienţă în domeniul patrimoniului, ţara noastră sărbătorind, în aceste zile, centenarul primei legi a monumentelor istorice din România Mare, Legea pentru conservarea şi restaurarea monumentelor istorice fiind publicată în Monitorul Oficial nr. 82 din 29 iulie 1919. Astfel, Ferdinand I, prin “graţia lui Dumnezeu şi voinţă naţională“, instituia sub autoritatea Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice, o “Comisiune a monumentelor istorice“, principalul scop al acesteia fiind: “să îngrijească de conservarea staţiunilor sau localităţilor preistorice, clasice, medievale şi în genere istorice, cum şi de conservarea imobilelor şi obiectelor vechi ce ar prezinta un interes istoric sau artistic, eventual chiar aflate în posesie particulară“.
Sâmbătă dimineaţa este programat concursul culinar al vecinătăţilor, dar şi înscrierea tuturor iubitorilor de sport la trei concursuri: Cupa Moşnei la fotbal, Crosul Moşnei şi Turul ciclist al Moşnei (pe drumurile de hotar modernizate), competiţii organizate pentru încurajarea activităţilor sportive, pe noile terenuri de sport multifuncţionale ale comunei.    
Trei zile în care sibienii şi medieşenii pot recunoaşte “Mişcarea şi alimentaţia – de la ŢARĂ“ şi înţelesul dictonului milenar al lui Hipocrate: “Fie ca hrana să-ţi fie medicament şi medicamentul hrană“. Vizitaţi târgul vecinătăţilor din centrul istoric al Moşnei!

 






comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

ADR CENTRU

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
Pastravaria Laita
Licitatie publica

accentmedia