Tribuna
Jurnalismul de calitate, promovat prin Proiectul CuQ
Andra MARINESCU
1359 vizualizari
Jurnalismul de calitate, promovat prin Proiectul CuQ
Modernizarea programei pentru formarea universitară a jurnaliştilor din România şi Ucraina este principalul obiectiv al proiectului european Tempus IV "Crossmedia şi jurnalismul de calitate" sau, în traducere germană, "Crossmedia und Qualitätsjournalismus". Acesta a fost lansat vineri, 30 noiembrie, atunci când Centrul de Proiect CuQ din Sibiu, din Strada Livezii, Nr. 55, a găzduit lansarea evenimentului, la care au participat atât partenerii programului, cât şi specialişti în domeniu sau simpli oameni curioşi să descopere preocupările şi obiectivele sale.
25 de parteneri, dintre care 12 sunt universităţi din Germania, Austria, România, Ucraina şi Republica Moldova, două ministere, trei asociaţii profesionale, şase instituţii media şi două institute de cercetare din ţările participante alcătuiesc echipa proiectului. Finanţat prin Agenţia Executivă a Uniunii Europene pentru Educaţie, Audiovizual şi Cultură, evenimentul doreşte să pună bazele unei asigurări şi întăriri a absorbţiei absolvenţilor pe piaţa muncii, precum şi ai unei formări academice în domeniul jurnalismului. "Proiectul se axează pe cele mai moderne tehnologii din domeniul mediatic, precum şi pe cerinţele unei curricule adaptate la schimbările apărute în media şi la efectele acestora privind formarea jurnaliştilor", spune Ioana-Narcisa Creţu, coordonatoarea proiectului CuQ România, ce are o valoare de 1.405.908,30 euro. Astfel, Universitatea din Passau, Germania, conducătoarea proiectului, Universitatea din Viena, Austria, precum şi Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu vor fi instituţiile care vor îndeplini aceste roluri de transmitere a informaţiilor. În ceea ce priveşte amploarea proiectului, aceasta constă în faptul că este cea de-a doua acţiune, ca mărime, şi unică din domeniul ştiinţelor socio-umane, aprobată în cadrul TEMPUS. De altfel, Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu este singura instituţie academică din România, invitată să participe la acest proiect, fapt pentru care sediul central al Proiectului CuQ este la Sibiu, limba oficială fiind, însă, germana. Un proiect în trei etape În ceea ce priveşte participanţii la eveniment, printre aceştia se numără, de asemenea, şi Claudiu Kifor, directorul Departamentului de Cercetare Ştiinţifică al ULBS, şi Ioan Bondrea, rectorul Universităţii "Lucian Blaga" din Sibiu. "E o onoare pentru mine să fiu aici. Când am văzut titlul proiectului, m-am bucurat că e vorba de calitatea jurnalismului. Cu alte cuvinte, nu este suficient numai să scrii. Ci trebuie să ştii să scrii", spune Claudiu Kifor. La acest proiect, spun cei implicaţi, s-a lucrat zi şi noapte. Astfel, programul presupune mai multe etape, vorbind, în primul rând, despre standardizarea unei curricule internaţionale, despre o angrenare practică şi teoretică, şi, apoi, despre reţeaua universităţi - industria mass-media - politică. Astfel, proiectul european Tempus IV "Crossmedia şi jurnalismul de calitate" conturează ideea susţinerii absolvenţilor în găsirea unui loc de muncă, fiind de un interes aparte în calificarea universitară în jurnalism.



comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Muzeul Astra

SEVIS

Vacanta Eurotrip
info
A.D.I. Eco Sibiu
EVENIMENT TV
Comunicat Carmangeria Imperial final
Licitatie publica

accentmedia