Tribuna
Sevis
Jandarmii au „mirosit” doi hoţi din autoturism
Laura BUCIU
1376 vizualizari

Un echipaj de Jandarmerie care se afla în timpul misiunii de menţinere a ordinii publice a observat, în timpul nopţii de luni spre marţi, pe la ora 3.00, pe Calea Dumbrăvii, doi tineri de aproximativ 18 ani, despre care spun că aveau un comportament suspect. I-au oprit şi i-au luat la întrebări şi se pare că au „mirosit” bine faptul că cei doi erau mici infractori. „Aceşti adolescenţi păreau dezorientaţi şi temători când au observat echipajul de Jandarmerie şi au încercat să plece cu un autoturism de taxi. Din cauza comportamentului acestora şi a orei târzii, jandarmii i-au oprit, iar în urma controlului corporal şi a verificărilor efectuate, cei doi tineri au afirmat că furaseră diverse bunuri dintr-un autoturism cu puţin timp înainte. Cei doi figurau ca persoane avute în atenţie de către echipajele de ordine şi siguranţă publică pentru săvârşirea de fapte penale”, a spus Alexandru Costea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi.
Jandarmii i-au predat pe cei doi tineri organelor judiciare abilitate, pentru continuarea cercetărilor. Aceşti tineri, unul de 18 ani, iar celălalt de 16 ani, ambii din judeţul Sibiu, au relatat jandarmilor că au sustras bunurile pentru a le vinde pentru a face rost de bani. Prejudiciul iniţial a fost estimat la aproximativ 1500 de lei. Ei furaseră un dispozitiv GPS, un radio-casetofon, un dispozitiv cu energie electrostatică. Proprietarul autoturismului din judeţul Galaţi va fi contactat pentru a spune ce bunuri mai avea în autoturism.
Jandarmii le-au întocmit tinerilor în vârstă de 18 respectiv 16 ani din jud. Sibiu, actele de constatare, persoanele fiind susceptibile de săvârşirea faptei de furt.



comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Staer

A.D.I. Eco Sibiu

Ghid informativ clienti EFSA

Tursib

Comunicat de presa

Vacanta Eurotrip
info
EVENIMENT TV
Licitatie publica

accentmedia