Tribuna
Iubitorii muntelui sunt aşteptaţi la prima ediţie a Lirei Făgăraşului
Dan FRÂNCU
613 vizualizari
Iubitorii muntelui sunt aşteptaţi la prima ediţie a Lirei Făgăraşului

Platoul Albota, mirificul loc din apropierea Văii Arpăşelului şi Transfăgărăşanului, va găzdui, între 3 şi 5 iulie, prima ediţie a manifestării Lira Făgăraşului. Acţiunea este organizată de Asociaţia Badea Cârţan, Asociaţia Transcarpatica, Asociaţia Grupul de Acţiune Locală “Ţara Oltului” şi Federaţia Naţională a Ghizilor de Turism din România, cu sprijinul Consiliului Judeţean Sibiu. Vor participa membri ai unor asociaţiii de turism montan şi orientare turistică din întreaga ţară, reprezentanţi ai serviciilor şi asociaţiilor de salvatori montani, ghizi de turism, reprezentanţi ai agenţiilor de turism, montaniarzi, responsabili ai agenţilor economici din domeniul turismului, iubitori ai naturii şi drumeţiilor etc. În cadrul Lirei Făgăraşului, programul cuprinde un concurs de orientare turistică şi acordarea primului ajutor pe munte în caz de accidente, o acţiune de igienizare a zonei Bâlea – platoul Arpăşel, un seminar despre realităţile şi provocările la care trebuie să facă faţă, în această perioadă, turismul montan, foc de tabără cu recitaluri de muzică folk, parcurgerea unui traseu turistic ghidat în zonă, vizitarea păstrăvăriilor şi a Satului de Vacanţă Bâlea Glăjărie, întreceri sportive şi diverse activităţi de agreement, concurs de pescuit la păstrăv, pe lacul de agreement Albota etc. Deoarece manifestarea se va desfăşura în condiţii speciale, impuse de criza sanitară actuală, cei ce doresc relaţii suplimentare, despre program şi condiţiile de participare, pot contacta reprezentantul organizatorilor, la numărul de telefon 0721786945 – Rodica Pavel.




comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Infinity Ink. Photography

ciclism.sibiu.ro

Vacanta Eurotrip
info
Publica anunturi
Licitatie publica

accentmedia